Echipajele de căutare salvare au efectuat căutări circular și în aval de locul unde se presupune că s-ar fi înecat cele două persoane, utilizând barca pneumatică și echipamentele specifice acestui gen de intervenții (cordițe de salvare și rac de căutare).. În jurul orei 15.50 au venit în sprijin și scafandrii din cadrul Detașamentului Special de Salvatori (detașament al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealu Spirii al municipiului București), căutările continuând în cooperare cu aceștia până la lăsarea întunericului (în jurul orei 18.20), cele două victime nefiind găsite. De asemenea trebuie menționat că în sprijinul intervenției și al echipelor de căutare salvare a venit și un echipaj al Poliției de Frontieră cu o ambarcațiune, de care s-au folosit scafandrii în operațiunile de căutare a victimelor.
În data de 18 octombrie, în jurul orei 08.00, pompierii militari din Călărași au reluat căutările celor două persoane în cooperare cu scafandrii de la I.S.U. București, însă fară succes, la lăsarea întunericului, în jurul orei 18.00, acestea fiind întrerupte din cauza condițiilor neprielnice intervenției.
Pe 19 octombrie, în sprijinul operațiunilor de căutare a celor două victime a venit și un utilaj naval (proprietate a unui operator economic local), care a efectuat săpături în zona respectivă timp de mai multe ore.
Pe parcursul întregii zile, până la ora 18.00 s-au efectuat căutari cu scafandrii și cu echipajele de căutare salvare, însă în ciuda tuturor acestor eforturi depuse de către toți cei care au fost angrenați în aceste operațiuni, trupurile victimelor nu au fost găsite. .
În data de 20 octombrie 2014, operațiunile de căutare au fost reluate în aceeași formulă .
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.