Categories: SocialStiri

TISPOL: ACŢIUNEA „ALCOHOL & DRUGS ”, ÎN TOATE STATELE MEMBRE U.E.

Poliţia Română a acţionat pentru reducerea victimizării din accidentele rutiere, produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

          Poliţiştii rutieri au verificat conducătorii auto și au constatat peste 600 de contravenții și 15 infracțiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

În perioada 9 – 15 decembrie  a.c., poliţiştii rutieri au acţionat, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru reducerea victimizării din accidente rutiere, prin combaterea evenimentelor rutiere, produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor celor 31 de state membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L., pentru anul 2019.

Astfel, în perioada menționată, în cadrul acţiunii, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au verificat conducătorii de autovehicule şi au constatat 618 nereguli la regimul rutier, 22  privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Totodată, au fost reținute 71 de permise de conducere, 31 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Au fost întocmite 9 dosare penale pentru conducători auto care conduceau sub influența alcoolului.

 

Exemplu:

La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au oprit pentru control pe DN3A, pe raza localității Dor Mărunt, județul Călărași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,22 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

dragon

Recent Posts

PSD-CALARASI. Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

2 săptămâni ago

PSD CALARASI – 🌹 Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate Călărași!

Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – Județul Călărași, prezent la Bruxelles!

Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…

4 săptămâni ago

CJ CALARASI – La Călărași, parada automobilistică dedicată vehiculelor de epocă a devenit o tradiție pentru călărășeni, organizată de Primăria municipiului Călărași împreună cu Retromobil Club România.

Eleganța automobilelor de colecție, pasiunea participanților veniți din întreaga țară și interesul arătat de călărășeni…

4 săptămâni ago

This website uses cookies.