Categories: PublicitateSocial

Fraudă cu fonduri europene/ Şapte percheziţii în judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.

În cursul zilei de 10 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul București și în județele Ialomița și Călărași, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.SURSA-http://obiectiv-online.ro/?p=25278

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

2 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 săptămâni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

3 săptămâni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

3 săptămâni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

3 săptămâni ago

This website uses cookies.