ȘANTlERUL NAVAL OLTENIȚA, CITADELA MÂNDRIEI NOASTRE INDUSTRIALE DE FAIMĂ – Date, evenimente și narațiuni inedite

Cu ocazia bombardamentului de la 4 aprilie 1944, tangenţial a fost atinsă şi FABRICA DE INSTRUMENTE MEDICALE CHIRURGICALE, situată pe strada Popa Tatu – din spatele parcului Cişmigiu – proprietarul acesteia fiind Lucian Stănescu.
Din cauza avariilor suferite şi fiind grav afectată, fabrica a fost pusă în situaţia de a nu-şi putea continua
activitatea, în condiţiile în care avea obligaţii faţă de stat, asumate prin con tracte.
A doua zi – deci pe 5 aprilie 1944 – de frica bombardamentelor, Jenica Stănescu, soţia patronului împreună
cu doamna Popovici, soția ministrului de finanţe, au luat cu ele două geamantane cu bani şi au plecat cu trenul
la Olteniţa, considerând că sunt mai în siguranţă decât în Bucureşti.În prima sâmbătă de după bombardamentul de la 4 aprilie 1944, a venit la Olteniţa Lucian Stănescu patronul fabricii de instrumente medicale chirurgicale, împreună cu Popovici, ministrul de finanţe, ca să-şi vadă
soţiile şi să-i cunoască pe Maria și Niculae Chirlomez, părinţii lui Gică Chirlomez.
Lucian Stănescu era un bărbat bine, prezentabil, înalt, cu părul puţin cărunt, deşi avea numai 40 -43 de
ani. Ca dovadă a faptului că s-au simţit bine, au servit masa împreună, în curte, sub un păr. Lucian Stănescu
i-a spus lui Niculae Chirlomez că intenţionează să-şi aducă maşinile, utilajele şi instalaţiile de la București la
Olteniţa, să-și găsescă un loc adecvat unde să-și continue activitatea de fabricare a instrumentelor medicale
chirurgicale pentru că avea obligaţii asumate prin contracte faţă de stat.
Atunci Niculae Chirlomez – tatăl lui Gică Chirlomez – i-a spus că pe strada mare, care se numea atunci
Carol I (iar în zilele noastre Argeş), aproape de spital, există o clădire, fostă uzină electrică care nu mai
funcţionează, care poate s-ar preta acestui scop, proprietatea unui oarecare Condrescu, un om bătrân din
Bucu reşti. Lucian Stănescu a luat legătura cu Condrescu şi într-o săptămână au perfectat actele de vânzarecumpărare la Judecătoria Ocol Olteniţa, care în acea perioadă funcţiona în patru camere situate în partea de
sud, deci cu faţa spre poştă, la parterul fostei și actualei şcoli de arte şi meserii.
La uzina electrică – deși nu mai funcţiona – fostul proprietar Condrescu îl menţinea în continuare pe elec9
tricianul Traian Negoiţă (pe care l-am cunoscut bine şi eu şi care după 1944 a devenit comunist înfocat, motiv
pentru care, deşi avea numai patru clase primare, ajunsese director politic la Gospodăria Agricolă de Stat
Chirnogi) electrician pe care l-a menţinut în continuare noul patron Lucian Stănescu.
În colţul format de intersecţia străzii Carol I, cunoscută de olteniţeni sub numele de strada mare – Argeş
cum se numeşte în zilele noastre – şi fosta stradă numită pasajul Primăverii, iar din 1997 îi spune strada dr.
Lucian Popescu, exista un loc de casă, terenul uzinei electrice al lui Condrescu.
Aici, pe acest teren, Lucian Stănescu a făcut prima dată o magazie, un fel de hală , unde şi-a adus utilajele
şi maşinile de la Bucureşti, pe care le-a montat şi cu care a început să lucreze. Totodată a adus şi salariaţii lui
de la Bucureşti care până la 4 aprilie 1944 lucraseră la fabrica sa din Bucureşti, printre care: Agapie Florescu,
Costică Tulcanu, Costică Bondoc, Sile Toropoc şi Mitică Mătăsaru, care de fapt erau din Olteniţa, pe majoritatea
dintre aceştia i-am cunoscut şi eu.
Într-una din discuţiile avute cu Niculae Chirlomez, tatăl lui Gică Chirlomez, Lucian Stănescu, de altfel
un om cu spirit de inițiativă, întreprinzător, de acţiune, a spus că intenţionează să facă la Olteniţa un şantier
naval, arătând considerentele care pledau în favoarea acestei idei: mâna de lucru ieftină, lipsa unui asemenea
şantier în zona Olteniţei, existenţa Dunării, oameni veniţi de la Turtucaia în urma cedării Cadrilaterului, familiarizaţi cu construcţiile de bărci, care se pot adapta construcţiei de ambarcaţiuni de dimensiuni mai mari şi o
seamă întreagă de alte condiţii care trebuiau avute în vedere şi puse în valoare.
Iată deci cum a apărut şi cum s-a născut prima ideie și cine este adevăratul iniţiator al înfiinţării Şantierului
Naval Olteniţa de mai târziu, nimeni altul decât fostul patron al Fabricii de instrumente medicale chirurgicale
de pe strada Popa Tatu, din spateleCișmigiului din Bucureşti, bombardat la 4 aprilie 1944, Lucian Stănescu.Aceste simple discuţii şi idei, cu caracter de proiecte de viitor din luna aprilie 1944, aveau să se transforme
în scurt timp în acţiuni care aveau să prindă contur.
Înainte de perioada premergătoare “Armistiţiului de la 23 august 1944”, Lucian Stănescu, fiind hotărât să
treacă la execuţie, a comandat în Suedia utilaje specifice, necesare demarării acţiunii de înfiinţare a şantierului
naval.
Printr-o ironie a sorții şi a unei stranii coincidenţe, aceste utilaje – care au fost şi acontate – aveau să
sosească cu trenul de marfă în gară la Olteniţa, chiar în ziua de 23 august 1944. Lucian Stănescu a găsit înţelegere la şeful Gării CFR Olteniţa,
la domnul Rizescu şi a lăsat utilajele şi maşinile respective ambalate exact cum au venit din Suedia, în vagoanele
de pe ultima linie- pe linia moartă cum i se spunea atunci- până a trecut primul eşalon al trupelor sovietice.După ce a trecut primul val masiv de trupe ruseşti, la port, tarversând Dunărea, spre Turtucaia, în Bulgaria,
apreciind că cel puţin pentru moment pericolul a trecut, Lucian Stănescu a descărcat din vagoane utilajele și
maşinile respective primite din Suedia şi le-a transportat la fost uzină electrică de lângă spital, pe care în câteva
zile le-a montat spre a începe să lucreze la construcţia de nave.
Între timp Lucian Stănescu a mai angajat următorii meseriași: pe Costică Ganciu mecanic, Anton
Dumitrescu- cunoscut in Olteniţa sub numele de Tonel Mau,- iar din cei aduşi de la fabrica din Bucureşti, au
rămas angajaţi în continuare: Costică Țulcanu, Mitică Mătăsaru, Costică Bondoc (tatăl său a fost comisar de
poliţie la Turtucaia, iar apoi după cedarea Cadrilaterului în anul 1940 a fost comisar de poliţie la Olteniţa),
Traian Negoiţă electrician şi Niţă Bârzale, acesta din urmă un om priceput şi bun cunoscător în probleme de
navigaţie, provenit tot de la Turtucaia. Era familiarizat cu apa pentru că la Turtucaia, înainte de 1940, a avut o
moară de măcinat cereale pe apă. Niţă Bârzale era un om puternic şi curajos. Pe apă se simţea mai bine ca pe
uscat.
La început Lucian Stănescu pentru construcţia de vapoare a contractat tulpini de stejar de la o pădure de
lângă Ploieşti. Pe măsură ce activitatea evolua, Lucian Stănescu a angajat un trasor naval în persoana lui Borsati,
un proiectant italian bătrân, soţia sa era grecoaică şi avea o fată căsătorită cu comandantul submarinului românesc “Delfinul” care staţiona la Constanţa în apele Mării Negre.
Prima realizare a acestui microşantier naval care a început să-şi desfășoare activitatea de producţie în fosta
uzină electrică -zidurile groase ale acestei clădiri existând şi în zilele noastre (vizavi de spital) – a fost construirea
integral- aici a unei șalupe cu motor, căreia patronul Lucian Stănescu i-a atribuit numele soţiei lui “JENICA”.
Aceasta a fost germenul uriașelor motonave ulterioare de 5000 DTW.
Şalupa a fost terminată cam pe la jumătatea anului 1945, avea 6 metri lungime, 2 metri lăţime şi 0,70 m.
adâncime,-mai corect spus-pescaj, dezvoltând o viteză de 8 km/oră, bineînţeles contra apei, când e vorba de
apă curgătoare, cum era cazul Dunării.
După ce Lucian Stănescu a cumpărat fosta uzină electrică, au intrat ca acţionari: Manițescu, Horia
Niculescu Furtună – care era director la Trezoreria Băncii Naţionale a României, Popovici, fost, ministru de
finanţe, comandorul Alexandrescu şi inginerul Niculae Cautiş, aceştia formând de fapt Consiliul de administraţie condus de Lucian Stănescu.
Niculae Cautiş a fost comandor-inginer la Arsenalul Marinei Galaţi. Pe comandorul – inginer Cautiş l-a
adus la şantier în Cadrul Comisiei Aliate de Control, Statul Român, în anul 1946.
Odată cu el a venit şi maistru militar Loghin Pantelimon, care mai înainte fusese maistru electrician pe
submarinul “Delfinul”
Loghin Pantelimon a fost angajat la S.A.R.T.A.T – Societatea Anonimă Română de Transport pe Apă şi
Terestru
V A   U R M A !