SANTIERUL NAVAL OLTENITA-Partea a doua !

În anul 1946, când Lucian Stănescu şi-a mutat maşinile şi utilajele de la vechea uzina electrică din oraş,
de lângă spital, în port, a angajat şi primii ucenici: Niculae Negoiţă, Tudor Vânătoru, Mielu Moldoveanu,
Gheorghe Marinciu, Gheorghe Paraschiv, Vasile Calbălan şi alţii, care atunci aveau vârste cuprinse între 15 şi
17 ani.
Când a venit comandorul Cautiş la Oltenița, a adus de la Arsenalul Armatei, un prizonier italian, pe nume
Giovani care cân ta foarte frumos. Pe acesta Gică Chirlomez şi Nuță Mațal l-au luat şi au plecat cu o ceamuţă
(barcă de vapor), cu rame, pe Dunare. Au luat-o pe Gura Argeşului şi au intrat pe Dunarică să prindă peşte. A
prinde peşte era un fel de a zice pentru că ei, în fapt, au găsit și au scos vârşile puse de pescari şi au luat peştele
pe care l-au găsit în ele.
* * *
Italianul prizonier Giovani, pentru buna lui comportare, şantierul i-a întocmit dosar favorabil şi în cele
din urmă a fost repatriat în Italia.
În anul 1946 s-a primit comandă pentru două cabotiere (nave cu tonaj mic sau mijlociu care navighează
între porturile de pe coastă) pentru transport mărfuri.
Atenţie: Gică Chirlomez întrebându-1 pe patronul Lucian Stănescu pentru cine şi la ce folosesc acestea,
i-a spus ca este o comandă care va folosi pentru a-i transporta pe evrei în Izrael.
Pentru lansarea la apă a acestor cabotiere, a fost adus la şantier Pache Protopopescu, specialist în astfel de
operaţiani.Aceste cabotiere au fost construite efectiv, li s-a făcut probe tehnologice şi au corespuns, însă până
la urmă au fost luate de comisia aliată de control, mai pe direct spus, LE-A LUAT RUȘII FĂRĂ A LE
PLĂTI.
În mod oficial, din comisia aliată de control trebuia să facă parte delegaţi ai Marii Britanii şi S.U.A., dar
adevărul este că nu erau decât numai ruși.
Cam aşa începea “ajutorul Uniunii Sovietice” şi aşa va continua cât va sta la noi în ţară şi chiar după ce
vor pleca.
Pache Protopopescu care fusese adus la şantier ca specialist pentru lansarea la apă a navelor, nu-i plăcea
să stea în oraș, era un tip care iubea natura, un fel de aventurier şi locuia la cantonul 2 de pe dig în partea de
est a şantierului naval.
În 1947 Lucian Stănescu s-a mutat cu locuinţa de la Gică Chirlomez la profesoara Nanculescu Cecilia,
unde deja locuia proiectantul trasor Borsati, iar la scurt timp Lucian Stănescu s-a mutat în clădirea S.A.R.T.-
A.T. Nanculescu Cecilia a locuit pe strada mare, Carol (actuala stradă Argeşul) la nr.135, cam vizavi de clădirea
poştei.După revoluția din decembrie 1989, această casă a fost cumpărată de inginerul Dan Velescu fiul lui
Sandu Velescu, fost oficiant sanitar, care, are casa în fața casei lui Marin Bârzale, ambii veniți de la Turtucaia
după cedarea Cadrilaterului.
Îa perioada când Lucian Stănescu a locuit la S. A. R. T. A.T, prevăzând cam ce se va întâmpla, a început
să-şi vândă acţiunile, acționar principal devenind Mateescu şi aceasta pentru că comuniştii, primind directive

mai de sus, “începuse să tulbure ape le” în felul lor specific. )
Cine erau aceștia ? :Fraţii Ticu (Gheorghe şi Niculae), Ciocan soţul lui Lilica frizereasa sora lui Nicu
Năstase, frizer, Nae Codrea – care mai apoi ajunsese la peste 120 kgr.greutatea lui, şi mare director la
construcţii, apoi la prefectura judeţului Ilfov.
Nici unul dintre cei de mai sus şi nu numai ei, nu aveau mai mult, – sau poate nici atât – de patru clase
primare.
Cu aceştia partidul începea să construiască “Comunismul,viitorul de aur al întregii omeniri “ , în cadrul
viitorului șantier naval.
Dată fiind schimbarea multor situaţii în rău şi intuind cam ce va urma faţă de evoluţia și ascensiunea
regimului comunist, spre sfârşitul anului 1947, Lucian Stănescu, părăseşte după aproape patru ani şantierul şi
oraşul Oltenița, după ce lucrurile, au fost cât de cât – puse la punct, ducându-se, în Bucureşti spre a se ocupa
de alt gen de afaceri.
A locuit pe strada doctor Marcovici la nr.4, tot lângă Cişmigiu, cartier preferat de el, aproape de zona
unde, până la bombardamentul din 4 aprilie 1944 avusese fabrica de instrumente medicale chirurgicale.
ÎN LOCUL LUI LUCIAN STĂNESCU A RĂMAS MATEESCU.
La puţin timp, Lucian Stănescu a divorţat de soţia sa Jenica – al carui nume îl atribuise primei sale şalupe
construită la Olteniţa – care a rămas în casa lui. Lucian Stănescu a cunoscut o femeie pe al carui soţ îl chema
Tică Radu şi care era bogătaş cu multă stare. Avea carieră de nisip la Băneasa, avea restaurantul “Brotăcei” la
pădurea Băneasa, cai de curse şi multe altele.
Soția acestui Tică Radu, i-a luat o pungă cu cocoşei şi a plecat cu Lucian Stănescu la Gigherea la Gică
Mateescu, cunoscut cititorului din descrirea anterioară..
Între timp Tică Radu a reclamat-o la poliţie pe soţia lui că i-a furat “punga cu cocoşei”. Poliţia a venit cu
ancheta şi la Olteniţa, să se intereseze de Lucian Stănescu cu care aceasta se înhăitase.
Anghel Vlădescu fost comisar de poliţie la Turtucaia, iar după “cedarea”Cadrilaterului în 1940, a venit la
Olteniţa unde a fost numit tot comisar la poliţie. Ei bine, acest Anghel Vlădescu a ajuns cu ancheta şi la Gică
Chirlomez la care a fost acasă personal- s-a luat după cartea de imobil, însă Gică Chirlomez fiind întrebat a
spus ca habar n-are, deşi cunoştea toată situaţia.
După ce s-au liniştit lucrurile, Lucian Stănescu a cumpărat Circul “Franzinii” din Bucureşti, cu personal
cu tot, pe cocoşeii de la soţia lui Tică Radu.
În anul 1947, Gică Chirlomez fiind militar a fost trimis în delegaţie la Cluj. Plimbându-se prin oraş, a
văzut un afiş care anunţa prezenţa unui mare circ din Bucureşti, cu un program special, bogat şi select.
Gică Chirlomez s-a dus să-şi scoată bilet să intre la circ. La intrare, în faţa lui, s-a trezit cu Lucian Stănescu.
Bucuria revederii a fost imensă. Lucian Stănescu întrebându-1 pe Gică ce mai face, acesta a început să- i spună
că s-a interesat de el poliţia de la Olteniţa în legătură cu cocoşeii furaţi de soţia lui Tică Radu
Gică Chirlomez a intrat la circ şi s-a aşezat la loja din faţă. Când l-a văzut îmbrăcat militar, a venit un
civil şi l-a întrebat cine este pentru că ştie că militarii nu au bani, iar un bilet la lojă este mai scump. Civilului,
Gică Chirlomez i-a spus că este nepotul lui Lucian Stănescu.
La terminarea programului Lucian Stănescu s-a dus şi s-a aşezat lângă Gica Chirlomez. Apoi i-a zis să
meargă cu el în vagonul lui care îi servea drept locuinţă pe timpul stagiunii. Gică Chirlomez l-a urmat. În
vagon, Gică Chirlomez a vazut-o pe Maricica Radu (soţia lui Tică Radu cu cocoşeii), pe care o cunoştea, L-a
întrebat ce-i cu el şi Gică i-a povestit.
Gică Chirlomez o cunoştea pe Maricica Radu, pentru că, până să plece, venea cu Lucian Stănescu la
Olteniţa şi se ducea la Ioana Găină – sora lui Mielu Găină (el a decedat, ea nu) care locuia pe strada Mihai
Bravu spre regiment, în partea de sud a oraşului.
Maricica Radu când venea la Olteniţa, era însoțită de o rusoaică în uniformă militară sovietică cu grad de
maior pe care cunoscut-o şi Gică şi cu care s-a culcat, cel puţin aşa mi-a spus Gică Chirlomez, şi n-am motive
să nu-l cred mai cu seamă când îl ştiu cât era de zvăpăiat şi nu întâmplator, colegii din generaţia lui îl poreclise
„Gică balamuc”, iar cele de mai sus se întâmplau după ce se îmbătau cu toți, și în special rusoaica maior.
Era iarnă. Într-una din venirile sale la Olteniţa, Lucian Stănescu l-a trimis pe Gică Chirlomez după o sanie
de piaţă. Gică l-a găsit pe birjarul Ion Chirnogeanu. Acesta i-a plimbat prin oraş pe Lucian Stănescu şi Maricica
Rada (cea cu punga de cocoşei) după care au revenit acasă la Ioana Găină unde a urmat un banchet toată
noaptea. În anul 2012, Ioana Găină încă trăieşte, este foarte bătrână, este trecută de 90 de ani, iar Gică mi-a

spus ca în acea noapte, Ioana i-a fost parteneră ?…!
Pe Lucian Stănescu, Gică Chirlomez, după ocazia1 întâlnirii de la Cluj cu circul, nu l-a mai întâlnit niciodată. De altfel nici nu mai trăieşte pentru că Lucian Stănescu ar însemna să aibă poate 100 de ani.
* * *
Prin urmare, iată cum se poate conchide. Şantierul Naval Olteniţa a luat fiinţă datorită unei întâmplări şi
anume, ca urmare a bombardamentului anglo-american de la 4 aprilie 1944, efectuat asupra Gării de Nord și
a altor obiective strategice, de importanţă naţională din Bucureşti când, întâmplător a fost atinsă și avariată
fabrica de instrumente medicale chirurgicale al cărei patron, Lucian Stănescu, forţat de împrejurări, a venit la
Olteniţa spre a-şi transfera utilajele şi maşinile din Bucureşti, după care – tot întâmplator, i-a venit ideea să se
profileze pe construcția de nave, așa cum am arătat mai sus.
Pentru că întâmplarea a făcut ca Lucian Stănescu, mai întâi soţia lui şi apoi el, l-a întâlnit prima dată pe
Gică Chirlomez, iar acesta inspirându-i încredere, a rămas printre primii oameni ai săi pe care a contat
ulterior.
Că Gica Chirlomez a fost omul lui de încredere, aceasta este confirmat șide faptul că Lucian Stănescu îl
lua cu el cu geamantanul cu bani la Bucureşti, că îl purta după el peste tot, având o servietă cu acţiuni şi “una
cu cocoşei” pe care îi tranzacționa la bursă, vânzând pe cei mai ieftini şi cumpărând pe cei mai scumpi, că îi
ştia o seamă de intimitaţi ale lui Lucian Stănescu, că a ”fost de faţă când a cumpărat arborii din pădurea de
lângă Ploieşti, pe care sub forma buștenilor, îi aducea cu tractorul la Olteniţa, îi băga la gater şi-i făcea scânduri pentru bordul la vapoare de 4/100 şi că apoi a mers şi cu Tonel Mau care era şofer și multe altele.
De asemeni Gică Chirlomez a fost de față când Lucian Stănescu a cumparat autoturismul englez marca
BENTLEY, lasat de un străin amanet în vamă.
Salariaţii bătrâni ştiu că această maşina a rămas în şantier, şi că apoi umbla cu ea Ion Cristea când l-a
numit director cu ocazia naţionalizării la 11 iunie 1948, când îl avea ca şofer pe Gică Mercea. .
Iată că apar cu caracter inedit, lucruri, date, fapte întâmplări, evenimente dar mai ales, oameni pe care cei
mai în vârstă îi cunosc, au fost contemporani, situaţie care, indubitabil, conferă credibilitate și autenticitate
narațiunii de mai sus, cel puţin pentru tumultoasa evoluţie a Șantierului Naval Oltenița din „ perioada de
început. VA URMA !

Error