Categories: PublicitateSocial

RAR Călăraşi/1507 vehicule verificate în primele 10 luni ale acestui an

Registrul Auto Român și Poliția Rutieră elimină din trafic vehiculele care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au. Astfel sunt organizate zilnic controale tehnice în trafic.

În urma acțiunilor de control desfășurate în primele 10 luni în județul Călărași, inspectorii RAR au descoperit 2 vehicule (din 1507 verificate) care prezentau pericol iminent de accident. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

Ca urmare a acelorași controale s-a constatat că 54,21 % dintre vehicule aveau diferite neconformități de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme:

–          37% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (proasta funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcție, defecțiuni ale sistemului de frânare)

–          14% depășeau nivelul maxim admis de poluare

–          0,33% au avut probleme legate de identificare (vehiculul prezentat nu a corespuns cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea)

–          1,13% au avut neconformități din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP expirat sau fals)

La finalul controalelor tehnice desfășurate în trafic, la nivelul județului Călărași, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliția Rutieră a reținut 294 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 295 de amenzi. Menționăm că sancțiunile mai sus specificate au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformități tehnice sau legate de acte.

Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule din care 4.485.000 sunt autoturisme.

Biroul de Presă

Registrul Auto Român

dragon

Recent Posts

O nouă etapă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din județul Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…

3 săptămâni ago

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentele programate pentru astăzi în cadrul SWIM4DREAMS | OPEN WATER FESTIVAL – Ediția a II-a – 72 Dus-Întors au fost anulate.

Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…

4 săptămâni ago

Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

o lună ago

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a primit vizita unei delegații din Turcia, interesată de oportunitățile de investiții din județ.

Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…

o lună ago

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

o lună ago

This website uses cookies.