Vacanța de vară poate fi o perioadă de reflecție. Mai mult decât reflecție, poate fi o perioadă de acțiune. Timpul și o anumită formă de libertate sunt de partea protagoniștilor. Vacanța mare este un moment al tranzițiilor în care familiile sunt reunite, în care părinții și copii au oportunitatea de a se dedica unor activități comune. Este prilejul de apropiere în care părinții pot redescoperi stadiul la care copiii lor au ajuns în procesul de devenire ca adulți al acestora, momentul în care pot acționa împreună, se pot reconecta. Este ocazia în care părinții își pot găsi răspunsuri la întrebări ca: ”Ce îl face pe copilul meu fericit?”, ”Ce activitate îl face să aibă maximum de energie?”, ”Ce deprinderi noi a dobândit și cum le pune în aplicare?”, ”Ce depinde de mine pentru a-l călăuzi pe mai departe în călătoria sa personală?”, ”Sunt un model pentru copilul meu, sau un contramodel?”, ”Cum depășește provocările care i se ivesc?” și așa mai departe. De partea sa, copilul are ocazia să reflecteze, ghidat de un adult sau părinte, sau din proprie inițiativă, depinde de vârstă și de gradul de conștientizare la care a ajuns, la o serie de aspecte ca: ”Ce activități mă fac să pierd timpul?”, ”Ce mă face să mă simt măreț?”, ”Cine mă inspiră?”, ”Dacă ar fi să le ofer altora ceva de la mine, ce le-aș oferi?” și lista poate continua. Copiii și părinții deopotrivă își pot răspunde unii altora la aceste întrebări, pot explora împreună și căuta un beneficiu comun. Vacanța de vară poate fi despre continuitate și dezvoltare, nu neapărat despre o altă formă de eschivă și amânare. Vacanță de vară activă tuturor! Voi o faceți MARE!
La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…
Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…
Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…
06 Europa socială nu trebuie să piară în fața celor care ignoră nevoia de echitate…
"În calitate de senator al României, am votat pentru adoptarea Legii nr. 324/2026 privind modificarea…
This website uses cookies.