Sub sloganul „Alege siguranţa!”, poliţiştii au făcut recomandări cu privire la măsurile de protecţie a bunurilor personale (telefoane mobile, sume de bani etc.), pe care pacienţii pot să le ia în perioada cât se află internaţi în spital sau când se deplasează la unităţile de alimentaţie publică pentru diverse cumpărături.
Pliantele cu sfaturi informativ-preventive au fost distribuite pacienţilor şi vizitatorilor, iar afişele au fost postate în locuri vizibile, la intrarea în saloane.
! Recomandări, transmise de poliţişti, pentru reducerea victimizării ca urmare a infracţiunilor de furt şi înşelăciunilor:
ü Evitaţi să lăsaţi bunurile de valoare (telefon, portmoneu, acte, borsete etc.) la vedere şi nesupravegheate în momentul când părăsiţi salonul, chiar pentru o scurtă perioadă de timp;
ü Evitaţi să cumpăraţi diverse bunuri de la comercianţii de ocazie care pătrund în incinta spitalului, deoarece riscaţi să deveniţi victima unei infracţiuni (puteţi fi înşelaţi, puteţi fi urmăriţi şi ulterior vi se pot sustrage diverse bunuri etc.);
ü Este de preferat să nu faceţi cunoscute bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră, deoarece poate suna ca o invitaţie la adresa infractorilor;
ü Manifestaţi atenţie în privinţa persoanelor străine care intră în salonul dumneavoastră sub diverse pretexte (vând diverse obiecte, vizitează o cunoştinţă, caută un pacient etc.);
ü Dacă deveniţi victima unei infracţiuni, sesizaţi aceste aspecte
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.