În urma ploilor abundente, ce au căzut într-un interval îndelungat de timp în partea vestică a judeţului, pompieri militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitaţi să acţioneze în dimineaţa zilei de 9 decembrie, pentru evacuarea apei acumulate în cinci gospodării cetăţeneşti din oraşul Budeşti, două pe strada Avram Iancu şi trei pe strada Oituz. Trebuie menţionat că exista pericolul, ca respectivele locuinţe, care sunt construite din chirpici (pământ cu paie), să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii rapide şi eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale inundaţiilor.
Pompierii militari din Budeşti s-au deplasat la aceste intervenţii cu două autospeciale şi două motopompe, reuşind să evacueze apa acumulată în exces în cele cinci gospodării în aproximativ două şi 20 de minute.
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.