Prin intervenţia lor eficientă, pompierii militari călărășeni au reuşit să salveze bunuri materiale în valoare de 60.000 de lei şi au limitat posibilitatea inundării locuinţelor mai multor familii
Pompieri militari din cadrul Detașamentului Călărași au fost solicitaţi să acţioneze în data de 03.05.2016, în intervalul orar 17.00 – 20.30, pentru evacuarea apei acumulate în exces în patru gospodării din municipiul Călărași, situate pe străzile Bistriței și Salcâmilor.
Din cauza precipitaţiilor abundente şi a apei acumulate în exces în gospodării, exista riscul ca pereţii exteriori ai locuinţelor să se surpe din cauza infiltraţiilor, însă prin intervenţiile lor până la acest moment, salvatorii au reuşit să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale inundaţiilor, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la suma de 60.000 de lei.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 07232
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.