Categories: Social

Poliţiştii avertizează: Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor!

Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic, crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale, deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creste.

Orice accident, vătămare sau deces cauzate de consumul de alcool pot fi evitate în totalitate!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Nu vă urcaţi la volan, daca aţi consumat băuturi alcoolice!

dragon

Recent Posts

O nouă etapă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din județul Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…

4 săptămâni ago

Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

o lună ago

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a primit vizita unei delegații din Turcia, interesată de oportunitățile de investiții din județ.

Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…

o lună ago

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

o lună ago

This website uses cookies.