Categories: PublicitateSocial

PNȚCD s-a supărat pe Antonescu: Nu are dreptul moral să le vorbească alegătorilor de dreapta despre pericolul PSD.

PNȚCD consideră „o culme a tupeului” declarațiile lui Crin Antonescu prin care acesta invită alegătorii PNŢCD și ai altor partide de dreapta să voteze cu PNL, pentru că voturile date partidelor mici vor ajunge la PSD.

„Domnul Antonescu nu are dreptul moral să le vorbească alegătorilor de dreapta despre pericolul PSD, întrucât, oricâte tumbe politice ar executa, domnia sa rămâne principalul responsabil pentru readucerea stângii la putere”, susține PNȚCD într-un comunicat de presă. „Crin Antonescu, părintele fondator al defunctei USL, este și rămâne complicele lui Victor Ponta și al pesediștilor în promovarea unor personaje incompetente și corupte în Guvernul României, în promovarea unor măsuri economice care au afectat grav mediul privat, precum și în tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012.”

PNȚCD își exprimă, însă, convingerea că „românii nu au uitat răul făcut societăţii de acțiunile politicianiste ale lui Crin Antonescu și că îi vor sancționa pe el și pe alți reprezentanți ai clasei politice prin votul dat PNȚCD, partidul lui Corneliu Coposu”.

 

 

 

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

o lună ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

o lună ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

o lună ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 luni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 luni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 luni ago

This website uses cookies.