PLASA OLTENIŢA LA ÎNCEPUTURILE EI

Plasa Olteniţa şi-a luat denumirea după numele localităţii sale de reşedinţă administrative’. Plasa Olteniţa din
centrul judeţului Ilfov se situa în partea de sud a judeţului.
Se mărginea la nord cu plasa Negoieşti şi o mică parte din plasa Sabarul, la vest cu judeţul Vlaşca, la est cu
judeţul Ialomiţa şi la sud cu fluvial Dunărea care o despărţea de Bulgaria.
Iată că numai din câteva rânduri cititorul află că există plasa Negoieşti, care în zilele noastre nici comună de
sine stătătoare nu mai este cel puţin, plasa Sabarul, după râul cu acelaşi nume, şi de fostul judeţ Vlaşca.
Plasa Olteniţa în partea de sud, de la insula Lunga şi până în dreptul comunei Mănăstirea, era udată de Dunăre,
la nord şi prin centrul său de râul Argeş, care o despărţea de plăşile Sabarului şi Negoieşti, până în comuna Curcani,
la est, gârla Moştiştea cum se numea pe atunci, care trecea prin balta Moştiştea şi se varsă în Dunăre în dreptul ostrovului Albina.
Suprafaţa totală a plăşii era de 93967 ha, din care statul şi proprieterii aveau 60310 ha, iar locuitorii 24657 ha.
Din numărul total de hectare care aparţineau statului şi proprietarilor, se cultivau 34304 ha. Din totalul de
hectar care aparţineau locuitorilor, se cultivau de aceştia 24000 ha (1187 ha Considerate sterpe, improprii agriculturii, 1837 ha Islaz şi 642 ha Vii).
Populaţia plăşii era de 35.012 suflete, din care 5.543 contribuabili, care locuiau în 6219 case şi în 180 de bordeie. 9309 locuitori se ocupau de plugărie, 168 erau cârciumari, 117 industriaşi, iar 618 aveau diferite profesii.
Căsătoriţi 7912, fruntaşi 2989, mijlocaşi 3802, lucrători cu braţele 3421, împroprietăriţi 4645 şi neîmproprietăriţi 5567.
Plasa Olteniţa avea 29 de biserici deservite de 43 de preoţi, 26 de şcoli; 3 de băieţi, 3 de fete şi 20 mixte,
frecventate de 719 elevi băieţi şi 124 eleve fete. Plasa Olteniţa avea 6 mori cu aburi, 2 mori de apă, 16 maşini de
treierat cu aburi şi 4 poduri stătătoare (adică fixe).
Avea: 8394 cai şi iepe, 99 armăsari, 6384 boi, 4225 vaci, 2285 viţei, 255 tauri, 511 bivoli, 824 bivoliţe, 1775
capre, 46000 oi şi 8646 porci.
Comerţul se făcea prin 9 hangii (existând tot atâtea hanuri) şi 160 cârciumi.
Locuitorii din cadrul Plăşii Olteniţa posedau: 4094 plugari din care: 2350 trase de boi şi 1744 trase de cai;
4519 care şi căruţe, din care 2612 trase de boi şi 1907 trase de cai.
Pe teritoriul Plăşii Olteniţa existau 21 de bălţi şi 20 de heleşteie. Pământul era bun şi fertil. Locurile de păşune
se întindeau pe o suprafaţă de peste 10.000 ha de pe care se obţineau fânuri din abundenţă şi de calitate.
Viile plăşii Olteniţa, mai ales cele limitrofe lacului Greaca – desecat complet în timpul regimului comunist,
respectiv în anul 1968, lucrare care la vremea respectiveă a costat un milliard de lei, şeful şantierului fiind inginerul
Sântu, care în anul 2007 este în viaţă în vârstă de 92 de ani) producea struguri buni şi un vin foarte renumit şi
căutăt, întrucât existau suprafeţe imense de viţă altoită (Americană) .
Locuitorii din satele şi comunele limitrofe Bălţii Greacă, (Chirnogi, Căscioarele, Greaca, Zboiu, Puţu Grecii)
separate de cultivarea pământului – şi în mod deosebit de îngrijirea viilor, se îndeletniceau şi cu pescuitul care le
asigura într-o oarecare măsură, hrana, aproape în mod gratis.
Pe lângă malul Dunării, existau zone unde pământul era argilos, bun pentru „facerea“ cărămizilor mari pentru
case şi a celor mici de sobe) cât şi pentru diferite forme şi vase din lut.
Reşedinţa plăşii era în comuna Urba-Olteniţa. Plasa era formată din comuna-urba Olteniţa şi 34 cătune şi sate
care la rândul lor formau 17 comune rurale şi anume: (în ordine alfabetică); Căscioarele, Chirnogi, Criveţile (este
vorba de Crivăţul din zilele noastre), Chiselet, Curcani, Frăsinetul, Greaca, Hotarele, Izvoarele, Mitreni-Clăteşti,
Mănăstirea, Olteniţa rurală, Prundu, Radovanu, Spanţov, Tăriceni şi Ulmeni.
În cadrul comunelor de mai sus, amintesc câteva sate care mai există: De comuna Greaca aparţine Zboiul,-
Puţul Grecii, spre Spanţov, Clinciu, Tatina, spre Mitreni, peste Argeş Clăteşti, apoi Valea Roşie- Florească, aparţine
de comuna Ulmeni, Tăuşaca şi Valea lui Soare, la Radovanu Valea Popii, Coadele etc.
Calea judeţeană (sub această denumire era recunoscută în cadrul geografiei judeţului Ilfov – deci nu era numit drum naţional nici cel puţin şosea) Olteniţa – Bucureşti, înlesnea transportul şi legătura plăşii cu Bucureştiul. Asemenea şi drumurile naturale şi şoselele vecinale comunale care leagă comunele între ele şi care de regulă se numeau
negre, după culoarea pe care o luau când ploua şi când, din cauza noroaielor, deveneau aproape impracticabile.
Ultima localitate, în partea de est a plăşii Olteniţa, era comuna Mănăstirea. Această localitate este încărcătă de
istorie.
Cu secole în urmă aici a existat un târg, un oraş de seamă în cadrul Ţării Româneşti care s-a numit Cornăţel.
Graţie colonelului de poliţie jurist Ion Dumitru, şi el de fel din Mănăstirea, posed o interesantă monografie a
acestui oraş dispărut în negura vremurilor şi a istoriei intitulată: UN VECHI ORAŞ AL ŢĂRII ROMÂNEŞTI –
CORNŢĂELUL.Târgurile şi oraşele româneşti au atras de timpuriu atenţia istoricilor noştri; aceştia le-au consacrat o serie întreagă de monografii, articole şi note, în ultimele decenii *) (vezi pentru unele din aceste monografii, Const. C.
Giurescu „Istoria Românilor“ vol. II, ediţia a patra, Bucureşti, 1943, pag. 467 – 468 şi vol. III, 2, Buc. 1946, pag
533 – 534 şi tot de acelaşi autor „Târguri şi oraşe româneşti dispărute“, în „Din trecut“, Bucureşti, 1942, pag. 164
– 171, cf. bibliografia din „Revista istorică Română“, vol. I- XVII – 1931-1947 – rubrica istoria locală“).
La pagina a doua din această monografie a Cornăţelului, la capitolul „Aşezarea oraşului, începuturile lui“
(deci ale Cornăţelului) am dat peste o menţiune în care se pomeneşte şi de Olteniţa, în următorul context: „Prima
menţiune documentară sigură despre Cornaţel o găsim în documentul din 1 iunie 1526 prin care Radu de la Afumaţi
întăreşte lui jupân Neagoe vel vistier, soţiei acestuia Caplea, cumnatului acestuia jupân Staico şi jupânului Pârvan,
TREIZECI ŞI UNU DE SATE, o avere uriaşe.
Printre aceste sate sunt câteva din sudul judeţului Ilfov, Olteniţa toată şi Ulmenii toţi şi Clinciul jumătate şi
Chiseletul tot şi Clăteşti toţi şi Negoieşti toţi“.
Cornăţelul apare aşadar la această dată ca sat boieresc, în posesia unei puternice şi bogate familii. (Documentele
privind Istoria României, Veacul XVI, B. Ţara Românească, Vol. II Bucureşti, 1951, pagina15.)http://www.radioexpert.net/radio-romania-live-radio-station/487/radio-oltenița/oltenița/romania/?fbclid=IwAR3U9JgKnzWu83oM1_MqZmFKmxyl-HZ-ZA4ckbN7lHGDgND3Dr7tGhjrnDk