Categories: Social

PERCHEZIȚII PENTRU DESTRUCTURAREA UNEI GRUPĂRI SPECIALIZATE ÎN TRAFIC DE DROGURI

 

Substanțe cu efect psihoactiv și droguri de risc au fost descoperite de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Călărași și procurorii D.I.I.C.O.T.–B.T. Călărași, în urma a 24 de percheziții domiciliare.

 

La data de 15 iulie a.c., polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Constanța, fiind depistată o persoană care avea asupra sa 100 de grame fragmente vegetale (cannabinoizi sintetici).

 

În continuarea cercetărilor, pentru documentarea activității infracționale a persoanei în cauză, au fost efectuate 24 de percheziții domiciliare, 4 în municipiul Constanța și 20 în municipiul Călărași. Au fost descoperite și ridicate 190 de grame de cannabis,  aproximativ 400 de grame fragmente vegetale (cannabinoizi sintetici), 5 telefoane mobile, un cântar electronic, 11.500 de lei, 750 de euro și 1.000 de lire sterline.

 

Astfel, în urma probelor administrate în cauză, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 60 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

 

Totodată, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 zile față de doi membri ai grupării.

 

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc.

 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

În activități au fost angrenați și polițiști ai Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate București, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași și jandarmi.

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

2 luni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 luni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 luni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 luni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 luni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 luni ago

This website uses cookies.