În perioada 15 – 22 noiembrie a.c., pe raza judeţului Călăraşi, au fost efectuate 45 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 32 de mijloace de transport.
Poliţiştii de investigarea fraudelor, de ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi de la Serviciul Poliţiei Transporturi Călăraşi, implicaţi în activităţile desfăşurate în această perioadă, au constatat 15 infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu un prejudiciu de 4.329.576 lei, şi au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 11.600lei.
Exemplu:
Ca urmare a documentării activităţii infracţionale, a fost începută urmărirea penală cu privire la trei persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni contabile nereale şi sustragerea de la efectuarea verificărilor prin declararea fictivă a sediului, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 241/2005.
Cu ocazia tranzacţiilor cu cereale efectuate, cei trei suspecţi, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale, au adus bugetului de stat un prejudiciu de 4.329.576 lei.
Cercetările continuă pentru recuperarea prejudiciului şi dispunerea măsurile legale care se impun.
Târgul Producătorilor Locali își așteaptă vizitatorii cu produse locale, preparate tradiționale și oameni care duc…
. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…
USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…
USR a intrat în politică promițând că va schimba sistemul. După ani de zile în…
Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…
Pe 24 iunie, ne dăm întâlnire pe platoul Consiliului Județean Călărași pentru a sărbători împreună…
This website uses cookies.