Categories: Social

OLTENITA si MANASTIREA-Activităţile poliţiştilor pentru combaterea absenteismul şcolar şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ continuă pe raza de competenţă a Municipiului Olteniţa

În ziua de 07 noiembrie a.c., în continuarea activităţilor ce au ca scop creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar la nivelul judeţului Călăraşi, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa şi ai Postului de poliţie Mânăstirea au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar din unităţile de profil situate pe raza localităţii Mânăstirea.
Au fost verificate 2 societăţi comerciale aflate în zona adiacentă unităţilor şcolare din localitate, ocazie cu care au fost depistaţi 5 elevi, care absentau de la orele de curs, aceştia fiind conduşi în cadrul unităţilor de învăţământ, în vederea reluării cursurilor.
Poliţiştii au întocmit informări către părinţii elevilor în cauză privind comportamentul acestora.
Totodată, în zona adiacentă şcolilor s-a acţionat cu aparatul radar, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor la regimul rutier.

Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Olteniţa au desfăşurat pe raza Municipiului Olteniţa, în ziua de 07 noiembrie a.c., intervalul orar 09.30-12.00, o acţiune linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar din unităţile de profil, în vederea creşterii gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic.
3 unităţi de alimentaţie publică şi 2 săli de jocuri au fost verificate de oamenii legii, fiind depistaţi 10 elevi care absentau de la cursurile liceale.
În acest sens, au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ cu privire la aspectele constatate, iar părinţilor li s-a adus la cunoştinţă în scris, despre comportamentul copiilor.

dragon

Recent Posts

O nouă etapă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din județul Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…

2 zile ago

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentele programate pentru astăzi în cadrul SWIM4DREAMS | OPEN WATER FESTIVAL – Ediția a II-a – 72 Dus-Întors au fost anulate.

Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…

o săptămână ago

Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

o săptămână ago

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a primit vizita unei delegații din Turcia, interesată de oportunitățile de investiții din județ.

Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…

2 săptămâni ago

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

2 săptămâni ago

This website uses cookies.