OLTENITA-LA RASCRUCEA ISTORIEI-partea a doua-de PAUL AMU !

(CONTINUARE)     Din aceste patru direcţii de atac, acelea de la Giurgiu şi Călăraşi nu erau decât simple diversiuni, fără
consecinţe. Celelalte erau operaţiuni strategice militare serioase.
Olteniţa, ocupată în forţă de Ismail Paşa, locotenentul lui Omar, se afla la 2-3 etape departe de Bucureşti.
La 23 octombrie el a fost atacat, dar în mai puţin de 48 de ore a ştiut să se acopere cu lucrări de campanie şi
să-şi amenajeze un fel de redută chiar în încăperile carantinei.
Mai mult decăt atât, linia sa de apărare era flancată de bateriile de poziţie instalate la estul Turtucăii, pe
malul drept. Malul stâng, jos, bălţit, impropriu manevrelor şi mişcărilor repezi, îi punea pe asaltatori, în toate
punctele, în poziţii dezavantajoase artileria şi cavaleria lor a intrat în noroi. Infanteria nu putea forţa redutele.
Intr-un cuvânt operaţiunile ruse nu au reuşit pierzând chiar 1200 de oameni. Pentru turci succesul a fost considerabil.
Omer Paşa ( croat de origine, numele său adevărat era de Mihai Lettas, fost cadet în regimentul austriac
de Ogulin ) ca om cu minte, nu voia să-l compromită. Dar s-a grăbit bine şi 10 zile în urma acestei acţiuni
reuşite el a executat o retragere voită, liniştită pentru că nu voia să rişte o acţiune generală, păstrând acest port
(Lhistoire de la guerre de Crimee par Camille Rousset. vol. I ).
Scopul trecerii lui Omer Paşa la Olteniţa şi în celelalte puncte era să ocupe milităreşte ceea ce pe cale
diplomatică îi era refuzat; Evacuarea Principatelor Române. Inaintarea unui corp rus în Oltenia spre a da mână
sârbilor şi celorlalţi slavi, grăbi trecerea turcilor la Calafat, Giurgiu şi Olteniţa.
Ruşii erau comandaţi de generalul Pavloff supranumit “cel brav “ şi sub comanda superioară a comandamentului
IV, generalul Danneberg, erau întăriţi la Olteniţa, considerat un sat.
In anul 1854 puterile centrale au somat Rusia să părăsească Principatele Române, iar aceasta drept răspuns
a dat ordin armatei sale să treacă dunărea împotriva Turciei.
La 12 martie 1854, o coloană militară rusă formată din 6 batalioane de infanterie, 8 tunuri şi un detaşament
de cavalerie, face o recunoaştere asupra unui ostrov situat pe Dunăre, în faţa Turtucăii pe care se aflau 1000
de turci (başbuzuci şi infanterie neregulată ). In noaptea de 12 spre 13 martie 1854 comandantul Turtucăii
primeşte o întărire de un batalion şi jumătate de infanterie, o companie de tiraliori şi 3 tunuri.
La 13 martie o coloană rusă cu 16 batalioane de infanterie, un regiment de cavalerie şi 24 de tunuri de
diferite calibre, s-a îndreptat spre ostrov pentru a-l cuceri. Toată artileria înainta cu 4 batalioane pe malul
Dunării, ce separa ostrovul de ţărmul stâng. Ruşii deschid un foc general de artilerie şi infanterie iar restul
coloanei se opreşte în afara bătăii tunurilor turceşti.
Planul lor era să forţeze artileria şi infanteria otomană pe care le credeau, ca în ajun, să nu reacţioneze şi
să stabilească un pod pentru a ataca ostrovul. Intind pontoanele dar artileria turcă distruge
sau 3 din acestea şi distruge podul în construcţie. Infanteria rusă s-a aruncat atunci în Dunăre pentru a ajunge
prin apă, însă adâncimea şi viteza apei face ca această tentativă să devină inutilă. Ei se retrag şi lasă aproape
2500 de morţi şi răniţi.
Văzând insuccesele atacului lor, au aşteptat întăriri pentru a relua din nou. Aceste mijloace sosind, au
atacat cu forţe superioare şi trec Dunărea pătrunzând în Dobrogea.
La finele lunei aprilie 1854 generalul locotenent rus Pavloff comanda în Oltenia următoarea armată; 8
batalioane, 8 escadroane şi 18 piese de tun.
Toate trupele din principate sub comanda generalului feldmareşal Paşchevici, principe de Varşovia, conte
de Ervian, se pregăteau pentru a asedia Silistra.
In zilele de 16 şi 17 martie 1854 flotila rusă coborâ pe Dunăre de la Giurgiu în jos cu 450 de oameni,
prădând satele şi porturile inamice, ajungând până la gura Argeşului.
In 1855 ruşii au făcut aici o retragere nestrategică şi au suferit un însemnat măcel, într-o luptă crâncenă
pe care au avut-o cu turcii.
Cadavrele soldaţilor ruşi au fost îngropate la biserica din centrul oraşului Olteniţa.
In timpul ultimului război anteposturile diviziei a-IV-a comandată de generalul Manu, care acopera Bucureştiul
din această parte, au susţinut un foc violent contra poziţiei întărite, cu tunuri mari, a Turtucăii, a anteposturilor
turceşti şi ale unui vas de război. O baterie română postată înapoia digului a susţinut în ziua de 28
aprilie o luptă crâncenă contra fortului Turtucaia şi a vasului care manevra, luând bateria în anfiladă.
Infanteria de ambele părţi ale Dunării întreţinea o ploaie de gloanţe. De la orele 4 la 8 seara românii au
avut trei răniţi iar turcii se pare că nici atât. In schimb, la Turtucaia s-au observat incendii, iar vasul s-a retras.

In zilele de 29 şi 30 aprilie, divizia a IV-a a trimis spre malul Dunării restul forţelor sale. Bravii săi vânători
au intrat în luptă. Au explorat mai întâi ostroavele de la Dunăre pe care le-a gasit neocupate de turci datorită
apelor mari.
Domnitorul Carol care se găsea mai tot timpul războiului acolo unde era pericolul mai mare, a recomandat
generalului, ca până la sosirea armatei ruse, acest oraş să fie menţinut cu orice preţ, trebuind să acopere, să
apere, împreună cu Giurgiu, capitala.
In ziua de 2 mai generalul dublând artileria din dosul digului a reînceput lupta. Tunurile ambelor maluri
secerau eroii celor doua neamuri. Tiraliorii postaţi în ostoavele păduroase şi pe ţărmuri, tulburau intervalele
dintre focurile de tun, pentru a lăsa impresia inamicului că acestea au un foc necontenit. La 4 – 16 mai, un vas
ce sosise de la Silistra şi luase poziţie, este silit să se retragă.
La 9 mai 1877 ruşii au ocupat Olteniţa, iar armata română părăsind-o, s-a retras spre apus remiţând
mai întâi oraşul – generalului Aller care l-a ocupat cu divizia a 32- a.
Turcii au bombardat deseori oraşul nostru, cu monitoarele sau bateriile lor de pe malul drept al
Dunării.
Cu ocazia acestor bombardamente a fost rănit la gât de un glonţ, generalul rus Ernroth, unul din miniştrii
de mai târziu ai principelui Bulgariei.
Bibliografie:
Mihai Drăghicescu; Istoricul principalelor puncte pe Dunăre, de la gura Tisei până la Mare şi pe coastele
Mării de la Varna la Odessa. Bucureşti 1943.
HARTA DACIEI POST AURELIENE (SECOLELE III – VI)——-AUTOR-PAUL AMU-Monografia orasului Oltenita  !