Categories: PublicitateSocial

Olteniţa – flagrant / cinci persoane au fost prinse de poliţişti după ce au sustras ţevi metalice din incinta unei societăţi comerciale

În seara de 13 februarie 2015, poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Olteniţa au prins în flagrant cinci tineri, care transportau cu o căruţă ţevi metalice, pe care le-ar fi sustras din curtea unei unităţi economice din Olteniţa.
Poliţiştii au stabilit identitatea celor cinci tineri din Olteniţa, cu vârste între 15 şi 18 ani. În atelajul cu care se deplasau au fost găsite ţevi de câte 5 metri.
Din verificările efectuate a rezultat că aceştia ar fi săpat în incinta unei societăţi comerciale de pe Şoseaua Portului, de unde au sustras componentele metalice de la o conductă dezafectată, pe care intenţionau să le valorifice la un centru de colectare a metalelor feroase şi neferoase.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracţiunii de furt, urmând să fie stabilită valoarea prejudiciului produs.

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

o săptămână ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 săptămâni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

3 săptămâni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

3 săptămâni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

3 săptămâni ago

This website uses cookies.