OLTENITA DE ALTADATA-STAREA DE SANATATE a oltenitenilor in secolul trecut !

LISTA MEDICILOR CARE AU FUNCŢIONAT ÎN CADRUL SPITALULUI
ORASULUI NOSTRU SAU CARE AU PROFESAT LIBER ÎN ORAȘ
MEDICI PÂNĂ ÎN ANUL 1900
– Dr. Ştefan Anastasiu, medicul arondismentului Olteniţa, între anii 1879 şi 1885.
– Dr. Constantin N, Cristodulo (1870 – 1878).
– Dr. Nicolae Athanasiu, împotriva căruia s-a găsit o plângere în anul 1887, cum că nu se purta
frumos cu bolnavii de sex feminin şi nu-şi făcea datoria.
– Dr. Isvoranu medic primar, un om serios, de la care au rămas unele raportări şi dăride seamă
interesante (şi cu caracter statistic) care apar în lucrare.
– Dr. Petre Nedelcovici, decedat în anul 1887.
– Dr. Ion Ştefănescu, medic al spitalului pe la 1889.
– Dr. N. Constantinescu, medic la spital în anul 1891.
– Dr. Felix, medic plasa Olteniţa, anul 1894.
– Dr. Daniil, medic de plasă, în anul 1896.
MEDICI DUPĂ ANUL 1900, PÂNĂ PRIN 1930 ȘI CHIAR DUPĂ ACEASTĂ DATĂ
– DR. C. Alexandrescu – Dersca, medic de plasă până în 1904.
– Dr. I. Dumitrescu, medic al spitalului până în 1916.
– Dr. Cristodulo, până în 1916.
– Dr. Apostolescu (1916 – 1919).
– Dr. Albert Vorman, venit în Olteniţa în anul 1904 ca medic de plasă până în 1930, după care rămâne în exclusivitate, medic al oraşului. A fost unul dintre doctorii cei mai buni, din toate punctele de vedere şi foarte cumsecade.
– Dr. C. Savă, din anul 1919, medic al spitalului, primar al oraşului, în mai multe rânduri, profesor de anatomie
la liceul „Constantin Alimăneşteanu“ care chiar în acel an 1919 se înfiinţase.
– Dr. I. Rosebberg, în anul 1928.
– Dr. Leon Bittman, din 1929 până în 1930. A fost numit doctor secundar onorific al spitalului.
OFICIANŢI (AGENŢI) SANITARI
– Vasile Ştefaniu agent sanitar pe oraşul Olteniţa.
– Vintilă Nicolae agent sanitar (a avut un băiat medic).
– Dumitru Cotea agent sanitar în Olteniţa rurală.
Pe toţi i-am cunoscut spre bătrâneţe când încă mai făceau serviciu, deşi se pensionaseră.
DENTIŞTI
– Prin anii 1930 – 1934 în Olteniţa erau doi dentişti: Albert Silberman ajutat de Frideric Seide (Fritz) şi de
Rachela Maizel.
MOAŞE
La început erau numai moaşe – considerate empirice – deşi erau recunoscute ca bune practicante de medici,
pentru că aveau experienţă dobândită în decursul anilor, neavând calificare atestată oficial. Printre acestea se numără
şi bunica mea, Luxa Barbu Amu, născută în anul 1852.
De prin anii 1930 şi în continuare în Olteniţa au existat cinci moaşe; trei din acestea se considerau empirice,
pentru că nu aveau diplomă, însă cu toate astea erau totuşi recunoscute şi apreciate de populaţie şi chiar de medici,
pentru că profesau meseria în virtutea practicii de ani de zile, iar două, erau legale, oficiale, cu diplomă.
În privinţa moşitului, oraşul era împărţit în două sectoare, deci unul spre est şi altul de la strada mare spre
vest, adică spre dig.
Imensa majoritate a femeilor năşteu acasă, asistate de moaşele empirice, deoarece erau cunoscute şi recunoscute. Cam de atunci a rămas proverbul că „le ştie pe toate ca o moaşă comunală“, întrucât moaşa intra în toate
casele.
În privinţa dentiştilor, am omis să spun că, cu extrasul dinţilor, până prin anii 1920, existau în Olteniţa unii
frizeri care se ocupau cu aşa ceva.CLĂDIREA SPITALULUI
Între îndatoririle ce-şi propusese a îndeplini şi executa comitetul de iniţiativă pentru înfiinţarea spitalului, era
şi aceasta, ca la locul ce se va găsi pentru instalare, să fie achitat de chiria primului an al funcţionării, spre a uşura
întrucâtva greutăţile financiare ale judeţului care urma să-l întreţină.
S-au găsit din fericire casele răposatului Niculae Păunescu, situate în partea de sud şi la marginea oraşului, o
clădire solidă şi spaţioasă şi care, deşi era ruinată şi pentru altă destinaţie, comitetul, reparându-le şi adaptându-le
necesităţilor unui spital, singur zicea că „ne putem felicita că astăzi dispunem de un local care corespunde mai mult
sau mai puţin dorinţelor şi aşteptărilor noastre“.
El se compun din următoarele compartimente si anume:
1. – sală pentru bărbaţi prevăzută cu 3 ventilatoare aşezate în perete,
2. – una sală pentru femei prevăzută cu 2 ventilatoare, aşezate în perete,
3. – una sală pentru cancelarie,
4. – una sală pentru consultaţii,
5. – una sală pentru băi şi accesoriile lor,
6. – una sală pentru conservarea rufelor curate,
7. – una sală pentru infirmerie,
8. – una galerie mare în geamlâc,
9. – una sală de rezervă,
10. – una sală pentru bucătărie,
11. – una sală pentru spălătorie,
12. – una sală pentru depozitarea vestimentelor bolnavilor intraţi (internaţi) în spital,
13. – una sală pentru morţi şi autopsie,
14. – una magazine pentru conservarea lemnelor şi altele,
15. – un şopron,
16. – una cameră pentru portar la poarta principală,
17. – una grădină cu 24 pomi fructiferi aranjaţi în alee şi chenare de iarbă şi flori,
18. – un puţ de piatră cu apă potabilă,
19. – una privată despărţită, femei, bărbaţi
Toate camerele bine iluminate cu duble giurgiuvele şi vopsite din nou.
Curtea mare, spaţioasă bine înconjurată cu uluci şi porţi mari, prevăzută cu trotuare de jur împrejurul spitalului,
20. – una pivniţă mare boltită,
21. – un pod mare pentru conservarea paelor cu care se umple saltelele şi altele.
DISPENSARUL ORAȘULUI
În luna septembrie 1911 în oraşul nostru a fost înfiinţat dispensarul medical pentru populaţia care locuieşte în
exclusivitate în Olteniţa. Dispensarul a fost subvenţionat de primărie din bugetul său astfel: 6930 lei salariul doctorului, 3500 lei pentru mobilier şi medicamente, 360 lei diurna agentului sanitar şi 300 lei diurna moaşei comunale.
Pentru agentul comunal şi pentru moaşe, drepturile asimilate cu salariile se dădeau sub formă de diurnă întrucât
agentul şi moaşa, majoritatea timpului trebuia să fie în deplasare la pacienţi şi numai pentru situaţii deosebite veneau
la dispensar.
Într-o dare de seamă a primăriei cu privire la activitatea dispensarului se spune:
„La dispensar zilnic este o animaţie foarte bogată, medicul oraşului, domnul doctor A. Vortmann având să
lupte din greu cu numărul mare al bolnavilor.“
Cifrele din situaţia alăturată sunt concludente, iar cu privire la aceste consultaţii, arăt următoarele: în 31 decembrie 1919, deşi a fost ultima zi din an totuşi, a fost prima zi de consultaţii la dispensar a unui număr de 4 pacienţi.
Pentru perioada anilor 1920-1931 (până la 1 aug. când există date) datele sunt cele din situaţia alăturată.
În primul an de la înfiinţare (1920) numărul consultaţiilor a fost extrem de mare pentru că populaţia a aflat
despre existenţa acestui dispensar. Apoi de la un an la altul, numărul consultaţiilor a crescut şi implicit al bolnav459
ilor.
Subvenţia dispensarului pe anul 1930 a fost de 182.820 lei , prevăzuţi
în buget pentru salariile personalului, pentru diurne, ajutor familiar şi îndemnizaţie de chirie.
Tot pe anul 1930, pentru procurarea de medicamente pentru săraci,
s-a acordat o subvenţie de 15.000 lei.
Dispensarul a funcţionat de la înfiinţare din anul 1919, până la 23
aprilie 1928, într-o clădire veche la obor, care, a fost demolată în vederea
construirii mai târziu a unei noi şcoli primare, când a fost mutat pe strada
Ferdinand, într-un imobil unde plătea o chirie de 20.000 lei anual.
Tot în anul 1928 s-au aprobat planurile şi devizele în vederea construirii unui dispensar nou în valoare de lei 1.050.000.
SERVICIUL MEDICAL AL CORPORAŢIEI
Serviciul medical al corporaţiei a fost înfiinţat încă din anul 1925,
deci cu doi ani înainte de întemeierea corporaţiei/ Subvenţia annuală era
de 60.000 lei.
Medicamentele necesare erau procurate de Ministerul Sănătăţii.
Raţiunea înfiinţării acestui serviciu medical este demonstrată, în mod
convingător, de numărul consultaţiilor care pe ani se prezintă astfel:
1925 = 683; 1926 = 702; 1927 = 1.448; 1928 = 1.700
1929 = 1.768; 1930 = 2.807; 1931 = 3.102; 1932 = 3.804
Consultaţiile erau făcute de dr. A. Vortmann în calitate de medic al oraşului, ajutat de agentul sanitar Ştefaniu,
pe care, l-am cunoscut când încă era în serviciu.