OLTENITA DE ALTADATA-Securitatea,procuratura,tribunalul -TRIUNGHIUL PUNITIV !

„Qui aecusare volunt probationes ”
(Cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi)
Veche maximă de drept roman
TRIUNGHIUL PUNITIV DIN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST
Securitate, procuratură, tribunal
Aceste resorturi au ținut la putere Partidul Comunist Român
În timpul regimului comunist oamenii au suferit şi îndurat pe nedrept pedepse şi chinuri pentru motive
imaginare, scornite, care în fapt nu existau. În general organele de represiune care au ţinut la putere regimul
comunist, au avut permanent în vizor, oamenii, consideraţi periculoşi din punct de vedere politic. Dar abuzul
nu se oprea aici . Pe baza – aşa ziselor învinuiri- după ce avea loc un simulacru de proces și judecată şi i se da
cuvântul – presupusului inculpat- acesta susţinându-şi nevinovăţia, indiferent de dovezi, după ce formal era
ascultat de procuror şi judecător, invariabil, primea următoarea replică: “Fără relevanţă”.
Dar după ce omul, nevinovat, în mod abuziv, era condamnat la privare de libertate, nedreptatea şi
fărdelegea mergeau mai departe în sensul că i se confiscau averea și bunurile, deşi instanţele nu puteau dovedi
că cel pedepsit a creat statului, în vreun fel -un prejudiciu material cuantificat în lei și nici că reprezintă vreun
pericol social.
Mai mult decât atât prezumtivul inculpat era etichetat criminal de război, duşmanul poporului, etc. circumstanţe agravante care să-i dea posibilitatea judecătorului să-i aplice cele maimari și aspre pedepse, deşi
cel în cauză, nici pe departe, nu putea fi clasificat şi categorist astfel pentru simplul motiv că nu existau probe.
Criminal de război este persoana care în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și
uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. Sigur că Olteniţa nu a făcut excepţie la acest capitol, rezumându-mă să exemplific doar câteva cazuri:
RADU ION, ARHICUNOSCUTUL FRIZER ION GADEAUA
Spun arhicunoscut pentru că întradevăr era cunoscut de toată lumea din oraş şi nu numai din oraş, cred că
până dincolo de Ulmeni, de Valea Roşie şi de Chirnogi. A avut cel mai mare salon de frizerie, de coafură şi de
pedichiură, dar şi cel mai luxos. La el se servea lumea bună din oraş, prin aceasta având în vedere intelctualii,
negustorii, moşierii, doctorii, avocaţii şi funcţiona rii. Ion Gadeaua era un om serios, de caracter, un om de
înaltă ţi nută morală. Serviciile prestate de el constând din tuns, bărbie rit, frecţie la cap etc. mai de mult chiar
extracţii dentare, erau de calitate superioară. Totul era exagerat de curat.
Ion Gadeaua a avut casa cu un etaj, la parter era fri zeria şi coafura, iar la etaj locuinţă. Clădirea casei lui se
afla în centru, pe partea dreaptă, pe direcţia nord-sud, între cofetăria doamnei Pricop şi cârciuma lui Dumitru Enciulescu, pe strada mare, la nr. 70. Spun strada mare pentru că aceasta s-a numi t mai întâi Carol I, cu timpul s-a
mai schimbat, iar în anul 1959 când s-a abătut nenorocirea asupra lui se numea “Gheorghe Gehorghiu-Dej”.
Aproape în permanenţă prăvălia lui era plină de clienţi şi cred că nu întâmplător. În primul rând pentru că
– aşa cum am mai spus – serviciul era ireproşabil, iar clienţii – aşteptând pe scaune ca să le vină rândul – făceau
acest lucru şi pentru a-l privi şi a-i admira mişcările repezi, sigure ca şi comportamentul lui în general.
Ion Gadeaua nu a făcut nici un fel de politică niciodată, pentru că nu avea nevoie. Avea vad comercial
foarte bun, era bine cunoscut şi cotat de olteniţeni, avea o situaţie materială corespunzătoare şi era un om care
îşi vedea de treaba lui. De fapt aşa a fost el de când se ştie. Mie mi l-a descris şi doctorul Ilie Cernea cu care
Ion Gadeua a fost coleg la şcoala primară.
Sunt în măsură să vorbesc despre toate acestea pentru că printre clienţii lui m-am numărat şi eu. Ei bine
acest om, pu ţin zis paşnic şi la locul lui, în urma unor minciuni puţin zis sfruntate, a însăilării unor acuze imaginare şi a unor practici diabolice specifice ca metode şi sistem securităţii, aşa după cum rezultă din sentinţa
penală nr. 393/1959, după un proces inechi tabil şi tendenţios, a fost condamnat cu privare de libertate şi con310
fiscarea totală a averii şi – ceea ce a depăşit orice măsură a exagerării şi minciunii – a fost încriminat cu gravul
epitet, nici mai mult nici mai puţin, de ”criminal de război”. La aflarea acestei veşti olteniţenii au rămas perplecşi, însă nimeni nu putea sufla o vorbă pentru că teroarea sălbatică dezlănţuită a securităţii pu tea oricând,
pe oricine să-l înhaţe, chiar şi numai pentru un sim plu gest de dezaprobare.
Menționez eu aici că se înainta doar un extras din sentința penală integrală pentru a nu i se cunoaște conținutul și să nu se vadă aberațiile abuzive pe care le conținea, și despre care n-ar fi fost bine să afle lumea. De
regulă astfel de procese se judecau cu ușile închise, fără public.
După vizitele intempestive, atât diurne cât şi nocturne, ale securităţii, au urmat perioadele de calvar pe
ambele fronturi:
– Ion Gadeaua a fost arestat şi dus în locuri neştiute de familie, mult timp după arestare;
– restul familiei – trei copii, două fete şi un băiat îm preună cu mama lor – au rămas pradă capriciilor unor
nemernici der bedei care nu dădeau socoteală nimănui pentru ceea ce făceau. A ur mat vizitele care au precedat
acţiunea de sechestru pentru confiscarea casei şi a bunurilor aflate în aceasta astfel:
”Executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Raionu lui Olteniţa a încheiat următorul document:
PROCES – VERBAL – CONFISCARE
Astăzi 16 iulie 1959,orele 9,30
Noi, Marinescu Mihai, executor judecătoresc de pe lângă Tribu nalul Olteniţa, având în vedere adresa
nr.100/1959 a Tribunalului cu care se înaintează extrasul sentineţi penale nr.393/1959, rămasă definitivă şi ne
invită ca pe baza acestei sentinţe să procedăm la confiscarea averii totale personale a condamnatului RADU
ION cu ul timul domiciliu în comuna Olteniţa str.Gh. Gh. Dej nr. 70 raionul Olte niţa.
Azi data de mai sus, din oficiu ne-am deplasat la domici liul susnumitului unde am găsit prezinte pe doamna
Ioana I. Radu, căreia, punându-i în vederea calitatea şi scopul venirii noastre, ne declară următoarele:
– predă bunurile sechestrate prin procesul-verbal încheiat la data de 5 martie 1959.
După care noi conform legii am declarat confiscate în folosul statului următoarea avere mobilă și imobilă
pe care am lăsa t-o pe loc în păstrarea şi custodia Sfatului Popular oraş Olteniţa, punându-i în vedere rigorile
legii în caz de înstrăinare şi anume:
“1/2 din casă adică parterul şi un hol, 0,25 ha teren arabil, un aparat radio marca “Mendo”, un şifonier
popular cu două uşi, una toaletă, un covor românesc, o oglindă gris, un ventilator, un costum gris, un
palton gris, una pereche pantofi, două scaune tip frizerie, trei scaune de placaj, un cuier de fag, una
perdea, două chiuvete, oglinzi, un godin, două taburele din metal.”
Executor Judecătoresc Custode,
(ss) Mihai Marinescu (ss) Tudor Telembici
Spre edificare anexez în copie documentul respectiv spre a se vedea graba care rezultă din caracterul
scrisului care denotă precipitarea cursivităţii acţiunilor de executare.
Din cuprinsul acestui document mai rezultă că anterior la data de 5 martie 1959 s-a încheiat un procesverbal prin care bunurile confiscate, după trecerea în proprietatea statului, au fost lăsate în custodia celei de la
care au fost confiscate.
La data de 17 iulie 1959 (deci a doua zi de la prezentarea executorului judecătoresc, iată cum familia lui
Ion Gadeaua era tracasată, ţinută sub tensiunea imprevizibilului, pentru că şi ase menea practici făceau parte
dintr-un sistem de teroare şi emoţie continuă) s-a încheiat un alt proces-verbal între Teodor Telembici, delegatul
Sfatului Popular al oraşului Olteniţa, însărcinat cu executarea sentinţei penale nr.393/1959 la domiciliul lui
Ion Gadeaua, procedând la preluarea tuturor obiectelor prevăzute în sen tinţa penală nr.393/1959, cu excepţia
unui şifonier tip popular, cu două uşi şi una toaletă cu două corpuri, culoare galbenă cu oglinda jumătate dublă,
în stare bună, obiecte preluate de Sfatul popular, însă neavând posibilităţi de scoatere din camera de la etaj,
până la găsirea posibilităţilor de scoatere, se lasă în custodia locui toarei Radu Ioana care răspunde de păstrare.
Semnează Custode,
Delegatul Sfatului Popular al oraşului Oltenița (ss)Ioana I.Radu însă scrisul este al fiului ei
(ss)Telembici Tudor
311
La data de 14 februarie 1961 se încheie alt proces-verbal.
Subsemnaţii Podocea Stelian, inspector de impozite de la Secţia financiară a raionului Olteniţa, Teodor
Mircea delegat din partea I. C. R. (Întreprinderea Comercială Raională) Olteniţa, Crețu Alexandru gestionar la
magazinul de solduri I. C. R. Olteniţa pe de o parte, şi Telembici Teodor tehnician la sfatul popular al oraşu lui
Olteniţa, pe de altă parte, însărcinați cu primirea şi păstra rea bunurilor confiscate de Tribunalul Popular
Regional şi Tribuna lul Militar de la criminalii de război, astăzi data de mai sus, am procedat la darea şi luarea
în primire a bunurilor confiscate de către executorul judecătoresc al Tribunalului popular raional Olte niţa cu
procesul verbal nr.1009 din 16 iulie 1959 în baza sentin ţei penale nr.393/1959 de la criminalul de război Radu
I. Ion zis Gadeaua din Olteniţa str. Ghe. Gh. Dej nr. 70.
Bunurile se predau secţiunii financiare raionale pentru evaluare în cadrul Decretului nr.111/1951 şi sunt
preluate în custodie de Crețu Alexandru gestionarul magazinului I. C. R.după cum urmează:
– un covor românesc uzat dimensiuni 3/2 uzura 60%
– una oglindă cristal 170/70 uzura 30%
– două oglinzi cristal pătate 1,20/0,60 uzura 50%
– două chiuvete cu robinete şi sifon faianţă 0,55/0,40 uzura 30%
– două scaune frizer rotative cu spătar uzura 40%
– două scaune cu spătar din placaj uzura 30%
– un godin emailat cu postament uzura 20%
– două taburete fontă frizer uzura 20%
– un costum de naine bărbătesc gris de stofă în carouri uzura 30%
– un demipalton de culoare gris bărbătesc uzura 30%
– una pereche pantofi negri din piele de box cu talpă de talpă, bărbătesc uzura 40%
– un cuier de metal model pom uzura 30%
Următoarele obiecte prevăzute în procesul-verbal de con fiscare nu au fost preluate de noi, ele găsindu-se
asupra următo rilor custodii:
– aparat radio marca “Monde” custode sfat popular oraş
– un ventilator electric rotativ custode sfat popular oraş
– un ceas pendulă în stare de funcţiune custode sfat popular oraş
– un şifonier popular cu două uşi custode sfat popular oraş
– una toaletă cu două corpuri de culoare galbenă cu oglindă.
Șifonierul şi toaleta se află în casa locuitoarei Radu Ioana din Olteniţa, str.Gh. Gh. Dej nr. 70 conform
procesului-verbal încheiat la 17 iulie 1959 cu delegatul sfatului popular al oraşului Oltenița.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în patru exemplare.
Am predat Am primit, Am primit custode,
(ss)Telembici T. (ss)Podocea Stelian (ss)Crețu Alexandru
DELEGAT I .C. R.
(ss)Mircea Teodor
Din acest proces-verbal se poate observa – printre altele – că de abia avusese loc “confiscarea”, că o parte
din lucrurile lui Radu Ion deja luase calea birourilor şefilor: aparatul de radio, ven tilatorul electric rotativ şi
ceasul cu pendulă decorau biroul primarului, pe atunci Vlășceanu Gheorghe, un ţăran din comuna Chirnogi,
un tupeist analfabet care se remarcase prin faptul că, mai înain te fusese şeful Comitetului de stat local Olteniţa
pentru prelua rea produselor agricole cu caracter de cote obligatorii. Acesta intra în curţile oamenilor, căuta
prin magazii, prin cămări, prin poduri, prin pivniţe, peste tot, şi unde găsea o cantitate de produ se agricole le
confisca în contul cotelor obligatorii.
Tot în aceeaşi zi, în prealabil, se încheiase – cu aceeaşi dată – 14 februarie 1961 – un alt proces-verbal:
PROCES – VERBAL
Astăzi 14 februarie 1961
“Subsemnaţii Podocea Stelian, inspector de impozite de pe lângă secţia financiară a Sfatului Popular
Raional Olteniţa şi Te lembici Teodor, tehnician al sfatului popular al oraşului Olteniţa, azi data de mai sus,
constatăm prin prezentul proces-verbal că din obiectele confiscate de la criminalii de război au rămas la Sfatul
Popular al oraşului Olteniţa în custodie, de care va răspunde tov. Telembici Teodor, următoarele:
CONFISCĂRI DE LA RADU ION:
– un aparat de radio marca “Mond” în stare de funcţiune
312
– un ceas pendulă de perete în stare de funcţiune
– un ventilator electric rotativ în stare de funcțiune
Obiecte ce se află în cabinetul tovarăşului preşedinte al sfatului (adaug eu ţăranul chirnogean analfabet
Vlăşceanu Gheorghe).
CONFISCĂRI DE LA BUȘCĂ ION ȘI TEODORA:
– două hărţi şcolare
– patru lumânări stearină de 40 cm
– una marmidă plină cu untură alterată
CONFISCĂRI DE LA TEODOROV ION:
– una vereghetă de aur
– una pereche de cărţi de joc fără valoare
Aceste obiecte se preia de tov. Podocea Stelian, vereghetă pentru a fi gramată şi valorificată, iar cărţile de
joc pentru a fi distruse. (Vereghetă de aur a fost luată de Podocea Stelian şi nu s-a mai interesat nimeni de
soarta ei) mai cu seamă că apăruse un moment propice de jecmăneală, ca şi cărţile de joc.
Confiscări de la Radu Ion obiecte ce au fost lăsate în custodia contribuabilei Radu Ioana din str.Gh. Gh.
Dej nr. 70 conform procesului-verbal din 17 iulie 1959, încheiat cu Sfatul popular:
– un şifonier tip popular cu două uşi în stare bună
– una toaletă cu două corpuri de culoare galbenă cu oglin dă în stare bună
Toate obiectele enumerate mai sus lăsate în custodie tov. Telembici Teodor, cât şi în custodia tov. Radu
Ioana urmează a fi preluate ulterior pentru valorificare în cadrul decretului nr. 111/1951. Drept pentru care
s-a încheiat prezentul proces-verbal.
INSPECTOR I.T.P. TEHNICIAN SFAT POPULAR ORAȘ
(ss)Podocea Stelian (ss)Telembici Teodor
Spre edificare, anexez în copie acest document.
Apoi, cu adresa nr. 4660/26 august 1959, Secţia gospodării comunale din cadrul Sfatului Popular al oraşului Olteniţa, adresându-se Comitetului Executiv al Sfatului oraş Olteniţa venea cu propune rea ca fosta proprietate a condamnatului Radu Ion (jumătate din ca să) să fie atribuită pentru administrare I.G.O.(Întreprinderii
de Gospodărire Locală Olteniţa) (Se anexează în copie scrisoarea).
A urmat apoi marea prăduială din care s-au înfruptat oamenii timpului însărcinați de regimul comunist cu
operațiunile de preluare și confiscare de la persoanele potrivnice noii orânduiri în curs de consolidare a puterii
absolute și totalitare. S-au încheiat fel de fel de procese-verbale de luare şi dare în primire, de referate pentru
a se crea condiţii de păstrare, obiectele mai de valoare şi mai utile au dotat birourile primarului şi ale preşedintelui sfatului popular raional Olteniţa, un oarecare I. Nisipaşu de profesie tâmplar, dar plin de el de nu-şi
mai încăpea în piele, la fel şi Năstase Petre de profesie tractorist. Vorba proverbului: “Prostul nu e prost destul
dacă nu e şi fudul”. Cert este că până la urmă familia lui Ion Gadeaua a fost distrusă, iar din lucruri nu şi-a mai
recuperat decât poate 10-15%, celelalte s-au volatilizat prin intermediul membrilor comisiilor, a custozilor şi
a șefilor lor avizi și amatori de chilipir.
Și ca să fie tacâmul complet, la numai câţiva ani, în jurul anilor 1970-1971 a venit demolarea. Clădirile
de pe Strada mare au fost puse la pământ şi în locul lor s-au construit blocuri.
Ion Gadeaua, după ce a ieşit din puşcărie, i s-a pus în vedere ca să nu povestească la nimeni cum a fost
arestat, cum a fost judecat şi condamnat, câţi ani a fost privat de libertate, ce a pățit şi pe unde a fost,
ameninţându-1 că dacă scoate o vorbă riscă să se întoarcă înapoi şi, de data aceasta, să nu se mai întoarcă niciodată acasă, decât eventual cu picioarele înainte.
Din actele în posesia căror am intrat prin bunăvoinţa lui Teodor Telembici, care din precauţie şi-a păstrat
câte un exemplar, rezultă că în mod similar s-a procedat şi cu:
– Buşcă Ion fost plutonier major adjutant de pompieri pe care l-am cunoscut, era comandantul grupului
de pompieri al oraşului Olteniţa, şi sunt convins că olteniţenii autohtoni mai bă trâni şi-l mai aduc a m inte
care, în mod curios, a fost catalogat tot criminal de război. A locuit pe strada Mihai Bravu la nr. 153, a fost
condamnat prin sentinţa penală nr. 393/1959 (A se observa că poartă acelaşi număr cu al lui Radu Ion cunoscut
Ion Gadeaua).
– Teodorov Simion care a avut domiciliul în Olteniţa str. Alexandru Sahia nr. l. Rog să fiu iertat însă în
procesul-verbal de confiscare figurează la obiecte şi un număr de 3 perechi de izmene.
A fost condamnat prin sentinţa penală nr. 66/1958.
313
– Filimon Radu pe baza sentintei penale nr. 589/1959, i s-a confiscat averea totală.
– Blogu Florica sentinţa penală nr. 981/1959.
– Murgoci Constantin str. Cuza Vodă nr. 57.
– Ganea Mihai sentinţa penală nr. 787/1959, iar lista cred că trebuie să fie foarte lungă.
Aceștia au fost oameni simpli, nici unul din ei nu a fost oameni de stat, generali, politicieni cu activitate
în viaţa politică şi de stat a ţării, aşa după cum prevedea Legea nr.312/21 aprilie 1945 publicată în Monitorul
Oficial, partea I an CXIII nr. 94/24 aprilie 1945, aşa numită a “Criminalilor de război”, al cărui autor a fost
Lucreţiu Pătrăşcanu, despre care arăt în continuare următoarele:
Dacă citezi azi Legea nr. 312 din 21 aprilie 1945 (înregistrată sub nr.1381) publicată în Monitorul Oficial,
partea I an CXIII, nr. 94 24 aprilie 1945, p.3.362-3.364, așa numita ”a criminalilor de război”, emisă prin “raportul ministrului nostru secretar de Stat la De partamentul Justiţiei nr. 36965 din 2 aprilie 1945, cum se precizează în preambul, vei observa chiar fără a fi profesionist că în art. l și art. 2 era prevăzut a fi trimişi în
judecată totalitatea oamenilor de stat, a generalilor şi a politicienilor cu activitate în viaţa politică şi de stat a
ţării, cu mulţi ani înainte de 1940 (art.2.1it.a) ! Ceea ce era mai mult decât normele după care au fost judecaţi
la Nurnberg criminalii de război hitlerişti, iar prin redactarea intenţionat vagă a conţinutului literei b şi c din
acelaşi arti col, s-a creat posibilitatea ca să fie introdus arbitrariul în urmă rirea, cercetarea şi condamnarea acelor
categorii de învinuiţi la care aceste texte se referă; 1egea este creaţia lui Lucreţiu Pătrășcanu, personaj pentru
care s-au stors câteva lacrimi în istoriografia de după 1989, dar pentru care nu trebuie stoarsă nici o lacrimă și
nici măcar un suspin; cu privire la el trebuie să amintim ceea ce Churchill a răspuns când a fost întrebat cum
consideră executarea unor complotişti de către Hitler, la care el, a răspuns degajat: “Nişte câini, mâncaţi de
alţi câini”!
Cu legea criminalilor de război şi cu modul în care a fost ea redactată la noi a intrat în justiţia noastră perioada legii fără de lege şi a acuzării al cărei prototip era A. I. Vâşinschi.
A existat în acea vreme despre care amintesc mai sus mii de rechizitorii în care sintagma vâşinschiană
“fără relevanţă” era şi devenise o obsesie, folosită pentru orice probă de dezvinovăţire ar fi fost adusă; ea era
astfel etichetată de procuror şi respectiv de judecător. Era “fără relevanţă” dacă inculpatul nu fusese nicio dată
la locul crimei, la locul faptei; era “fără relevanţă” sau în altă situaţie dacă inculpatul se afla în spital la data
când s-a pe trecut faptul, era “fără relevanţă” faptul că între locul unde se afla spitalul şi comuna unde s-a petrecut masacrul erau câteva mii de kilometri, era “fără relevanţă” sau destule cazuri pretinse că s-au întâmplat
pe frontul de răsărit, că planul de luptă al regimentului din care inculpatul făcea parte nu atingea localitatea
unde s-a petrecut masacrul, între comuna în cauză şi regimentul respectiv fi ind o distanţă de trei ori cât România
era “fără relevanţă”.
Părea că silogismul judiciar îşi epuizase forţa logică şi că singura argumentare a unei hotărâri poate fi sintagma “fără rele vanţă”, sintagmă care nu spune nimic de fapt, nimic,dar ea reprezenta acum o formulă
sacrosantă, şi aceasta pentru că ieşise din gura celui care devenise procuror general al U.R.S.S. şi pe care acesta
o folosise întâia oară la procesul înscenat împotriva lui Cristian Rakovski, numărul doi în ideologie după Lenin,
şi care, invocând în apărarea sa pentru a evita decapitarea îndelunga lui activitate social-democrată şi forţa armăturii sale ideologice în făurirea P.C.U.S., pri mise din partea acuzatorului Vâşinschi răspunsul: ”Este fără
rele vanţă ”.
Însă oricum s-au petrecut lucrurile în acest proces în U.R.S.S., rămâne valabilă şi pentru acest caz expresia
lui Vâşinschi cu care am început acest pasaj: ”Nişte câini, mâncând alţi câini”.
Prin urmare – separat de altele – am vrut să arăt că sintag ma “fără relevanţă” atât de mult utilizată în acele
vremuri de res trişte, folosită cu atâta elocinţă, era de provenienţă sovietică şi se apela la ea în mod abuziv spre
a le închide gura inculpaţilor.
Dar pentru aceste stări de lucruri, pentru aceste samavolnicii, pentru aceste fărădelegi care nu vor fi cunoscute în totalitate, pentru enorma și complexa suferință îndurată de acest popor timp de 45 de ani, ale căror consecințe au rămas și nu vor dispărea niciodată, chiar nimeni nu e vinovat ? Cum și cât poate tolera un popor ?
Regimul comunist a distrus un popor, o țară care iată, nici după un sfert de secol nu-și poate reveni. În 45 de
ani de comunism au murit mii, zeci de mii, sute de mii de oameni în condiții încă necunoscute, s-au depistat
gropi comune de oameni și totuși în mod inexplicabil nimeni nu e vinovat, cu toate că aceste atrocități s-au petrecut în țara noastră și au fost comise de semeni de-ai noștri care pentru tot ceea ce au făcut sunt răsplătiți cu
cele mai mari pensii. Oare ce se întâmplă cu noi ? Cine să vină să ne facă dreptate ?