OLTENITA DE ALTADATA-Populatia anilor 1853-1927 !

Încercând o apropiere între numele capilor de familie din Olteniţa cu cele ale ţăranilor din satele dimprejur,
aşa cum apar în actele vechi 1853-1880, şi făcând o comparaţie, am putut afla satele care au contribuit cu familii
sau cu membrii din familiile lor – la popularea oraşului nostru.
Cu aproximaţie, şi dacă nu este în majoritatea cazurilor numai o identitate de nume, satele se pot înşira
după însemnătatea lor pentru Olteniţa astfel: Chirnogi, Ulmeni, Fundu-Chiselet, Spanţov, Mânăstirea, Radovanu, Olteniţa-Rurală, Hotarele, Căşcioarle, Greaca, Tăriceni, Izvoarele, Crivăţ şi Prundu.
Pe lista de alegeri de la 1889, sunt trecute şi locurile de naştere ale alegătorilor. Foarte mulţi de pe străzile
Petre Sfetescu, Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Bravu, din anii 1930-1932, sunt notaţi ca născuţi în comuna
Fundu-Chiselet. Deci şi după ce au venit la oraş, au căutat, pe cât posibil, să fie grupaţi împreună.
Deasemeni, despre populaţia din cartierul Luiceni, bătrânii spun că ar fi venit din satul Luica şi de aceea
s-ar numi Luiceni. Populaţia din celelalte sate s-a răspândit pe unde a putut, pe diferite străzi fără ca să se grupeze.
Românii şi bulgarii formau grosul populaţiei, deci populaţia muncitoare era dispusă la periferia oraşului,
centrul rămânând grecilor şi celor înstăriţi (grânari, cum le spunea cerealiştilor, bancheri, mari negustori etc.).
Drept centru se considerau străzile: Alexandru Ghica – strada Pescarilor din zilele noastre -, Constantin Alimăneşteanu (fostă Monumentul, Alexandru Iliescu din zilele noastre), şi Carol
(fostă Concordiei – strada Mare sau Argeş din zilele noastre) intersectată cu strada Iancu Slăvescu (bulevardul
Republicii din zilele noastre).
Oamenii înstăriţi în jurul anului 1877 se aflau în următorul raport, români faţă de celelalte naţionalităţi:
1 român la 1 bulgar şi doi greci. Iată că se ajunsese sub raport economic ca românii înstăriţi să fie predominaţi
categoric de străini.
Cât despre străini, trebuie recunoscut că ei au jucat un rol important în specal în viaţa economică a oraşului
şi evoluţia lui.
Redau mai jos câte o listă cu grecii, bulgarii şi evreii mai cunoscuţi din vremurile în care au trăit pe meleagurile orăşelului nostru şi ocupaţiile lor.
Greci:
– Panaioti Davidolu – moşier
– Vasile Biţa – grânar şi îngrijitorul moşiei Olteniţa
– Ioan Corenti – grânar
– Gheorghe Corenti – grânar
– N. Nicopulo, era proprietarul şinalului, adică dreptului de a pescui pe Dunăre pe o distanţă oarecare.
– Pitarul Anastasie Zalichi
– Nae Daniilos – moşier
– Marcu Milona – grânar
– Ienachi Constrantinidi – grânar
Şi în anul 1932, C. Macheropolu, deci tot un grec, avea în arendă şinalul pe distanţa Olteniţa- Călăraşi.
Îşi imaginează cineva ce venit imens avea dispunând de dreptul de a pescui pe Dunăre pe o distanţă de 70 km
şi cât putea să încaseze acesta de la cei pe care i-ar fi lăsat să pescuiască pe Dunăre?
Toţi cei de mai sus, se întâlnesc în acte între anii 1853 şi 1870. Greci care apar şi după acei ani, sunt următorii: ancoraţi puternic în comerţul oraşului nostru:
– Panaitidi L. – grânar
– Eustaţiu Marato – grânar
– Neculache Zavo – grânar
– Niculache Dascăl – cofetar
– Carasava Asan – băcan
– Ivanciu Stambulato – grânar
– T. Pantazopol – negustor
– Radu Zavera – cotar
– Iani Varveri – comerciant
– Simonide Zicu – negustor
– Tănase şi Demostene Constantinidi ce au ţinut moşia Mitrenilor, Chirnogeanca și Tatina
33
– Diosiniu Paxinu – negustor
– Stavri Livada din Cefalonia – cerealist
– Stavri Gherasim – negustor
– Iani Perdichide – negustor
– Iani Bărbieru – negustor
– Teodor N. Lucopulo, este înmormântat în cimitirul mare din Olteniţa şi are un monument impunător, din
marmură neagră, chiar în drepta bisericii „Sfânta Paraschiva“. Locul de veci a fost cumpărat de familia
Gheorghe Neagu (cârciumarul Boşcodoi aşa cum este cunoscut de olteniţeni şi de cumnatul acestuia Nicu
Tancu cu care am fost coleg de liceu. Deşi au trecut destul de multe decenii de atunci, totuşi, monumentul la
prima vedere, îţi face impresia că este aproape nou.
– Icu Hangiu, negustor, până în faţa prăvăliei sale ajungeau bărcile pe timpul inundaţiilor, înainte de a se
face Digul ce înconjoară oraşul, în anul 1868, care avea să se numească „Digul Regele Carol I“, întrucât s-a
făcut din ordinul sau la cererea olteniţenilor. Arăt în lucrare la un capitol separat cum s-a întâmplat atunci cu
vizita Regelui Carol I la Olteniţa.
– Lambru Mantopulo – grânar
– Cleante Varvari – negustor
– Gh. Carapeţu – băcan
– Angheli Driva – negustor
– Gherasim Valsamache – cerealist (născut în Cefalonia 1835-1882)
– A. Dimiatris – tapiţer
– C.S. Siriapulo – grânar
– Andrei Stamulato – moşier
– Dimitrie Corenti – grânar
– Simonide Iani – negustor
– Gherase Paisi – negustor
– Gheorghe Sarapol – grânar
– Lombardo Nasi – cerealist
– Constantin Cristodulo – cârciumar
– Dimitrie Diamandi – cârciumar la ţară, dar cu sediul în oraş
– Lache Despa – negustor
– Constantin Corenti – negustor
– Constantin Manolelis – cerealist.
Bulgari:
– Tincu Stoianof ţinea moşia Ulmenilor
– Evloghieff Gheorghieff – moşier
– Hagi Velciu – abagiu
– Stoian Nenciu – negustor
– Lazăr Gheorghiu – negustor
– Culea Savu – negustor
– Dobre Claponea – negustor
– Teodor Hagi Velicu – cerealist
– Niculae Zamfiroff, născut la Turtucaia i-am identificat mormântul în cimitirul din Oltneiţa, locul de veci
chiar în spatele bisericii în partea de est.
– Ivanciu Gurău – negustor
– Ivanciu Gruiff – negustor
– Mihail Corceacov – negustor
– Stoian Zdrafcu – negustor
– Vasile Pejof – comerciant
– Ruse Sencu – brutar
– Stoica Claponea – cârciumar
– Ivan Dumea – negustor
– Iancu Hagi Velciu – negustor
– Ivan Velicu Raicu – proprietar de moară de cereale
34
– Stanciu Raicof grădinar şi negustor cu magazin
– Dumitru Petrof – grădinar și negustor cu magazin
– Dobre Deacu – muncitor
– Dumitru Cernea – plugar.
Evrei:
– Buri Feldman şi Ofenberg sunt evrei despre care se pomeneşte şi apar prin acte între anii 1863 – 1865.
– Iosif Cifer – băcan
– Bercu Cifer – tinichigiu
– Marcu Isaia – magazin fierărie
– Marcu Tauber – comerciant
– Aron Berecovici – comerciant
– Iosif Bercovici – comerciant
– Beiniamin Binder, fiul lui Marcu Binder, licitează în anul 1889 exploatarea reniilor cu sălcii
– Moritz Goldimberg – licitează în anul 1889, împreună cu Iosif Binder, darea în antrepriză a iluminatului
oraşului pe un termen de trei ani şi podul de peste râul Argeş.
* * *
În anul 1927, s-au mai recenzat: unguri 14 familii cu 26 de suflete, saşi-şvabi 3 familii cu 8 suflete, jugoslavi 9 familii cu 20 suflete, ruşi 3 familii cu 6 suflete, bulgari 22 familii cu 47 suflete, turci 19 familii cu 47
suflete, iar la alte naţionalităţi 26 familii cu 81 suflete.
Un recensământ sumar al naţionalităţilor efectuat spre sfârşitul anului 1927, arăta că în Olteniţa mai existau: evrei, însă cu specificiul şi particularităţilor lor ca pretutindeni şi totdeauna, sunt neasimilabili şi chiar în
creştere, 15 familii cu 42 de suflete. Ba mai mult, erau singurii care aveau biserică proprie, unde îşi făceau
slujbele religioase, cununii etc. Au existat de asemeni şi germani, dar viaţa lor s-a petrecut în tăcere, neobservată.