OLTENITA DE ALTADATA-Farmaciile !

In Olteniţa nu a existat farmacie până acum 145 de ani.
Prima farmacie în oraşul nostru a fost înfiinţată în anul 1857 de Albert Fabini, spiţer din Viena care obţinuse
diploma în anul 1854, aceasta în urma ordinului nr.1362 din 8 martie 1857 al Comitetului Sanitar.
In anul 1862 Albert Fabini vinde spiţeria lui Teofil Fabini, tot spiţer cu diplomă obţinută în anul 1860, care,
decedând, proprietatea rămâne moştenitorilor. Proprietatea însă devenind o problemă disputată şi controversată va
fi totuşi rezolvată în timp, însă după trecerea mai multor ani.
Pe la 1879-1885 apare un oarecare Friederic Abodi, iar în perioada 1890-1894, apare un alt spiţer pe nume
I. Schvitz, ambii având calitatea de arendaşi şi nu proprietari.
Indiferent însă de calitatea lor, este important de reţinut că toţi au fost calificaţi, cu diplomă, lucru impus de
forurile competente din vremea respectivă, care, fără îndeplinirea acestei condiţii obligatorii nu eliberau autorizaţia
de funcţionare.
Aceasta poate şi pe considerentul că bolnavii erau obişnuiţi să se ducă direct la farmacie, spuneau de ce
suferă, mai pe direct, iar farmacistul le recomanda şi elibera medicamentele respective, astfel că împrejurarea îi
obliga să se substituie prescripţiilor şi atribuţiunilor medicului, numărul doctorilor fiind extrem de redus.
De abia în anul 1909, Direcţia Sanitară recunoaşte oficial ca proprietar al farmaciei pe Carol Fabini, farmacist
calificat cu diplomă ca fiind unul dintre moştenitorii legali.
In anul 1923, Carol Fabini vinde farmacia lui Leon Azdril, licenţiat al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti,
promoţia 1916, cu liberă practică, vânzare recunoscută şi aprobată prin adresa nr. 20298 din 18 septembrie 1923 a
Ministerului Sănătăţii Publice Direcţia serviciului sanitar.
Copil fiind l-am cunoscut pe farmacistul Leon Azdril şi sunt convins că îl mai ţin minte toţi olteniţenii trecuţi
de 70 de ani în anul 2002.
Era un om de statură mijlocie, cu părul alb, avea răbdare, se purta frumos cu lumea, era cumsecade iar la
copiii care veneau să cumpere medicamente le dădea câte o bomboană.
Farmacia era la parterul unui imobil cu etaj, situat pe strada mare, între una din casele lui I. Vornicu, unde
mai târziu, pe vremea comuniştilor şi-a avut prima dată la înfiinţare, sediul, miliţia şi magazinul lui Marin Bălan,
aproximativ (dar mai spre castelul de apă) vizavi de policlinică, clădire care există şi acum.
Spaţiul destinat farmaciei, construit special în acest scop, avea pe jos mozaic în mai multe culori şi forme
geometrice simetrice, lustruit în permanenţă, iar pe pereţi – dulapuri-vitrine din stejar impregnat în ulei, cu geamuri
din cristal. In partea de jos dulapurile, vopsite maron spre negru, aveau sertare, iar pe fiecare sertar avea prinsă în
şuruburi câte o tăbliţă albă din smalţ, pe care scria cu negru, vizibil, denumirea medicamentului.
A patra parte din spaţiul încăperii care era destul de mare, spre a servi farmaciei propriuzise, era delimitată
de restul spaţiului liber destinat clienţilor, printr-un ghişeu transversal prevăzut cu rame şi ochiuri de sticlă opace,
iar în mijloc o tejghea pe care avea o marmură albă, pe unde servea clienţilor.
Intrarea în farmacie se făcea prin stradă, modernizată mai târziu într-un fel de micro marchiză cu patru uşi
batante care se deschideau prin împingere de către client, revenind singure la poziţia iniţială.
O perioadă de timp Leon Azdril a avut un asociat, se numea Buznea, era un om scund şi gras, cu un defect
la un picior, blajin şi veşnic zâmbitor.
Farmacia lui Leon Azdril s-a menţinut cam până spre naţionalizare, dispărând de pe firmament odată cu consolidarea regimului comunist, după care mai târziu, acolo avea să-i i-a locul farmacia de stat, numită Centrofarm.
La colţul format de intersecţia străzilor denumite în anul 2002 N. Bălcescu cu strada Argeşului (strada mare),
pe partea dreaptă pe direcţia sud-nord, a funcţionat drogheria lui Stely Niculescu – cunoscut sub numele de Stely
Droghistu şi tot pe strada mare, mai spre nord, în a treia clădire a funcţionat farmacia Elvirei Ionescu.
* * *
După aşa zisa „naţionalizare“ în fapt o confiscare abuzivă a proprietăţilor particulare, care, metodic şi sistematic s-a extins şi s-a generalizat cuprinzând totul, trecut gratis în proprietatea statului, iar mai târziu, limitânduse, restrângându-se şi confiscându-se şi libertatea oamenilor, cele trei farmacii şi-au încetat activitatea privată, în
cazuri excepţionale – dar şi ca efect al lipsei de personal calificat – noii proprietari – ca o clemenţă făcută proprietarilor – pentru scurtă vreme, li s-a acceptat să lucreze ca salariaţi ai statului. (Despre perioada de început a farmaciilor, datele mi-au fost furnizate de lucrarea lui P. Cazacu intitulată „Material documentar pentru rezolvarea
farmaciilor din România“ Bucureşti, editura „Cultura“ 1916).
In locul farmaciei lui Leon Azdril, fiind deposedat printr-un simulacru de inventar, care de fapt nu avea să
ajute vreodată la nimic, i s-au luat medicamentele şi clădirea, şi a fost deschisă farmacia de stat sub denumirea de
Centrofarm.
Aceasta şi alte puncte farmaceutice au funcţionat până când pe strada mare, toate clădirile particulare, fără
excepţie au fost demolate pe ambele părţi.
Au rămas doar cas cu un etaj a lui Nae Mandache, construită în anul 1890 aşa după cu rezultă din cifrele din
fier sudate pe balconul de fier, unde până la revoluţia din decembrie 1989 a avut sediul O.
L. M-ului, care se află pe aceaşi parte, în spatele casei lui Ion Coman situată chiar pe colţul format de intersecţia
străzii de azi Nic. Bălcescu cu strada mare, construită în anul 1908 menţionat tot pe faţada balconului, cum şi casa
lui Vasile Ionescu, cunoscut de oltăţenii mai în vârstă sub porecla Vasile Sorici, situată la intersecţia bulevardului
Mărăşeşti cu strada mare, vizavi de casa lui Niculică Teodoru, unde până în anul 2000 a funcţionat tribunalul.
Bineînţeles că a rămas nedemolată construcţia Policlinicii, care cândva s-a numit corporaţia, pentru că nu
era particulară.
Prin aceste demolări, zona cea mai importantă, cea mai activă, cea mai atractivă şi cea mai diversificată din
punct de vedere comercial, care imprima pulsul economic al oraşului nostru în plină dezvoltare, unde se aflau tot
felul de magazine cu o diversitate de mărfuri, a fost distrusă de comunişti.
Pentru olteniţeni strada mare era sinonimă cu ceea ce înseamnă pentru bucureşteni strada Lipscani.
Pe timpuri, până prin 1944, negustorii, cei mai în vârstă şi unii chiar în zilele noastre, pensionarii – din Olteniţa
şi Bucureşti – mai folosesc, cu caracter nostalgic, termenul de „pe gazin“. Când se întâlneau Olteniţenii, unii cu
alţii şi se întrebau reciproc, ce faci? îşi răspundeau, după ce se salutau şi dădeau mâna; am ieşit puţin „pe gazin“,
adică am ieşit la plimbare, „gazin“ înseamnă în principal, locul din centrul oraşului, ca punct de referinţă inconfundabil „la Vornicu“, pe strada mare şi spre grădina publică până la cinematograf.
Probabil că acest cuvânt „gazin“ moştenit de la predecesori, venea de la diminutivul cuvântului magazin, dat
fiind faptul că pe strada mare, până după cel de al doilea război mondial, erau numai magazine.
FARMACIILE PRIVATE
La ceva vreme după revoluţie, singura farmacie de stat care a aparţinut de Centrofarm – centrală farmaceutică
– Bucureşti, şi-a încetat activitatea. In locul acesteia, în timp, au fost înfiinţate mai multe farmacii private.
In arhicunoscutul punct de referinţă al oraşului, „La Ganovici“, în casele lui Florin Cărăuşu, unde mai înainte
fusese restaurant de stat, la intersecţia formată de şoseaua-drum care vine de la Bucureşti la Olteniţa şi şoseaua
Călăraşi s-a înfiinţat farmacia „Carmen“, care este dotată cu tot ce trebuie. Farmacia este deservită în mod profesionist şi civilizat de ambele fete ale lui Florin Cărăuşu, pe cea mai mare chemând-o Carmen, de unde şi numele
farmaciei. Sunt deosebit de serviabile, vorbesc frumos cu lumea, dă explicaţiile necesare, menţinând chiar pe ambalajul medicamentelor modul de administrare al acestora, sunt farmaciste licenţiate şi nimeni nu are ce să le reproşeze.
Ţin minte că în urmă cu un deceniu şi jumătate am scris un articol în Jurnalul de Olteniţa despre începuturile
acestei farmacii. Prezint alăturat articolul intitulat ,,In locul unei cârciumi „La Ganovici“ o farmacie „Carmen“
apărut în jurnalul de Olteniţa la 29 ianuarie 1993“. S-au mai înfiinţat apoi următoarele farmacii:
Farmacia ..Gemtiana“. cu program de lucru în două schimburi adresa, Bulevardul Republicii, la blocul format de intersecţia acestuia cu străduţa Nicolae Belea.
Farmacia ..Galenus“ care îşi are sediul pe strada mare în localul fostei băi comunale deservită de o farmacistă
profesionistă fiica colegului meu de liceu Nicu Eclemea.
Farmacia „R. Nova“ farmacistă doamna Liliana Răngă, soţia doctorului Răngă Ion, pe numele său de fată
Vulpescu. Farmacia îşi are sediul pe Bulevardul Tineretului în partea de nord unde este noul sediu al Băncii Raiffeisen.
Farmacia ..OSTI-FLOR“. situată pe Bulevardul Republicii vizavi de hala de carne, patroană Angela Pestriţu.
Farmacia „VITO-MED“ de pe strada mare, aproape de intersecţia cu strada Nic. Bălcescu. Farmacistă este
fiica doctorului Aurel Cioplompea din comuna Radovanu un medic foarte cunoscut în zona noastră.
Farmacia ..FLORINA“ Pleşa situată în partea de est a oraşului spre gară.
Farmacia „Gabriela“ tot Pleşa, după numele ficei sale, farmaciste, situată pe Bulevardul Tineretului, aproximativ vizavi de actualul sediu al Băncii Raiffeisen .
Mai există un punct farmaceutic pe Bulevardul Mărăşeşti şi alt punct pe bulevardul Republicii vizavi de
Banca Comercială Română.
ÎN LOCUL UNEI CĂRCIUMI „LA GANOVICI” *) O FARMACIE „CARMEN”
(Sub acest titlu a apărut un articol scris de mine în „Jurnalul de Olteniţa“ la 29 ianuarie 1993)
La 12 iunie 1991, în acelaş local în care, cu mulţi ani în urmă exista o cârciumă arhicuoscută şi prin împrejurimi sub denumirea „La Ganovici“ a luat fiinţă în Olteniţa prima farmacie privată de după Revoluţie numită
„CARMEN“, care coincide chiar cu numele farmacistei pe care o cheamă tot Carmen.
Farmacia „CARMEN“ situată la intersecţia străzii Tineretului nr.1 cu şoseaua Olteniţa Călăraşi, telefon 11176,
îşi desfăşoară activitatea într-un local complet renovat cu spaţiu corespunzător pentru servirea publicului, cu laborator pentru prepararea unor medicamente şi loc corespunzător ca luminozitate şi temperatură pentru păstrarea şi
depozitarea medicamentelor. Intr-un cuvânt, îndeplineşte şi răspunde standardelor moderne şi civilizate pentru buna
funcţionare a unei farmacii.
In cazul unor medicamente care, pentru moment lipsesc, se reţine solicitudinea clientului-pacient şi în maxim
o săptămână, se asigură medicamentul respectiv.
Farmacia – aşa după cum se cunoaşte de către cei mai mulţi – este o ştiinţă pusă în slujba nobilă a sănătăţii
oamenilor, al acelei stări de bine, atât sub aspect fizic cât şi psihic, ajutându-i atât pe cei suferinzi spre a se face
bine sau a le ameliora durerile cât şi pe cei sănătoşi dar neliniştiţi.
De aceea, fie farmacist fie farmacistă, trebuie să-şi exercite profesia cu multă onestitate şi cu un înalt profesionalism, atribuite care, întâmplarea a făcut ca să constat personal, că se regăsesc cu prisosinţă atât le farmacia cât
şi la farmacista CARMEN din Olteniţa.
*) Acest articol l-am scris pentru faptul că farmacia „CARMEN” a fost prima înființată în Oltenița și l-am
redat aici integral pentru că, cu timpul, totul, ieșind din prezent, intră în trecut și devine istorie.