Oltenita de altadata-DONE SERBANESCU-OLTENITA-partea a doua !

MĂGURA GUMELNIŢA-
În rândul istoricilor şi oamenilor de cultură de pretutindeni,
municipiul Olteniţa este cunoscut mai ales prin vestigiile descoperite
pe Măgura Gumelniţa, care este un martor de eroziune naturală, rupt
din terasa înaltă a Dunării, ce se află la 4 km est de Olteniţa. Deoarece
foarte mulţi vizitatori ai muzeului din Olteniţa, de toate vârstele,
doresc să afle cine a descoperit această importantă aşezare şi când s-au
efectuat săpături arheologice, pentru a se scoate la lumină vestigiile ce
se ascund în stratul de pământ de pe Măgură, am socotit că nu este
lipsit de interes, să aducem la cunoştinţă aceste date.
Pe la jumătatea secolului al XIX- lea în ţara noastră a început să se
manifeste dorinţa unor oameni de cultură, de a strânge obiecte
străvechi descoperite întâmplător, sau prin săpături pentru a-şi forma
colecţii particulare. Această pasiune o întâlnim şi la mulţi dascăli de la
sate. În anul 1870 Alexandru Odobescu a iniţiat un „Chestionar”,
adresat învăţătorilor şi preoţilor, la care trebuiau să răspundă dacă se
găsesc obiecte preistorice, pe teritoriul localităţilor unde îşi desfăşoară
activitatea. Într-o scrisoare expediată din Olteniţa, un învăţător
menţionează că la marginea localităţii, se află Măgura Gumelniţa, iar
lucrările agricole scot la suprafaţă multe fragmente ceramice, probabil
preistorice. Mai mulţi istorici de la sfârşitul secolului al XIX lea,
printre care şi Tocilescu în „Marele dicţionar geografic al României”,
au susţinut ipoteza că pe Măgură s-ar afla resturile cetăţii
Constantiniana Daphne, amintită de istoricul bizanin Procopius, care
ar fi fost zidită de Constantin cel Mare pe malul stâng al Dunării,
vizavi de Transmarisca (Turtucaia de astăzi).
O adevărată cercetare sistematică este începută după anul 1920,
când câţiva tineri arheologi, unii dintre ei studenţi în frunte cu savantul
Vasile Pârvan, au efectuat cercetări de suprafaţă pe malurile lacului
Ezerul Mostiştea, în Lunca Dunării de la Căscioarele la Călăraşi, pe
malurile râurilor Argeş şi Dâmboviţa până la Vasilaţi. Cu acest prilej, în

vara anului 1924, Vladimir Dumitrescu, atunci student, a adunat
materiale arheologice de la poalele Gumelniţei. El şi-a dat seama după
chirpicul ars şi numeroasele fragmente ceramice pe care le-a adunat, că
aici este o aşezare preistorică. Prof. Vladimir Dumitrescu, cel care a
redescoperit Măgura Gumelniţa, în însemnările sale menţionează: „m-a
impresionat în chip deosebit. Gumelniţa, este o mare măgură desprinsă
din timpuri geologice din terasa Dunării la 4 km spre est de Olteniţa, pe
care se află aşezarea pristorică cunoscută astăzi de toţi arheologii”.
În luna decembrie 1924 Ion David, profesor suplinitor de latină la
liceul Constantin Alimănişteanu din Olteniţa, a anunţat Muzeul
Naţional de Antichităţi că, în oraşul Olteniţa se află o frumoasă
colecţie arheologică adunată de Barbu Ionescu (fondatorul muzeului
din Olteniţa). Barbu Ionescu aflase de la locuitorii din Olteniţa Rurală.
că pe terenurile lor de pe „movila” Gumelniţa se găsesc nenumărate
cioburi de oale de la „uriaşi”. Pentru a – şi alcătui o colecţie, B. Ionescu
făcuse o serie de gropi în panta Măgurii, de unde scosese la iveală
câteva zeci de vase, un inel de aur cu secţiunea pătrată şi diferite alte
obiecte preistorice. La insistenţa delegatului muzeului amintit, el şi-a
donat colecţia, care a fost încărcată în două lăzi mari şi dusă la
Bucureşti. Savantul Vasile Pârvan a fost foarte încântat de această
donaţie şi printr-o adresă oficială i-a mulţumit autorului.
Colecţia donată de Barbu Ionescu a format obiectul primului
articol ştiinţific semnat de savantul Vladimir Dumitrescu şi publicat
de Vasile Pârvan în revista de arheologie Dacia. În vara anului 1925,
Vladimir Dumitrescu ajutat de mai tânărul său coleg Ion Nestor, a
efectuat primele săpături arheologice ştiinţifice pe Măgura Gumelniţa.
Ilustrul savant şi-a legat numele de Gumelniţa şi de civilizaţia
Gumelniţa. Măgura Gumelniţa. cu o suprafaţă de două hectare,
plantată cu viţă de vie, era atunci proprietatea unui domn
Calomfirescu. Acesta nu le-a permis arheologilor să sape nici măcar
pe aleele de acces, destul de largi. Săpăturile s-au efectuat numai într-o
mică zonă, în punctul cel mai înalt al aşezării, pe terenul unui locuitor
din Olteniţa Veche, care nu-l cultiva din pricina „cărămizilor” de la 30-
40 cm adâncime (de fapt erau bucăţi de lut ars, resturi de la pereţii
locuinţelor preistorice incendiate). Cu 50.000 lei s-a săpat timp de trei

săptămâni cu 10  oameni. În acea vreme, un muncitor era plătit cu 120
lei pentru o zi de lucru. Deoarece legile financiare erau foarte
tolerante, din suma alocată pentru săpături, o parte s-a folosit pentru
plata transportului cu birja până pe şantier a cercetătorilor, masa la
restaurant ş.a. Cei doi renumiţi arheologi, aflaţi la începutul carierei
lor, au constatat în timpul săpăturilor că sub primul strat de dărâmături
arse, aflat la mică adâncime (30-50 cm) se află resturi care aparţin altui
strat. Cele două straturi au fost notate cu litera A cel de jos şi litera B cel
de deasupra, litere folosite şi astăzi pentru cele două faze principale ale
evoluţiei civilizaţiei Gumelniţa = A 2 şi B 1. Pe lângă numeroase
vestigii de lut, piatră sau os a fost scos la lumină şi un pandantiv de aur.
În timpul săpăturilor, şantierul de la Gumelniţa a fost vizitat şi de
savantul Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, profesor la
Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi directorul Muzeului
Naţional de Antichităţi. Atunci pe Gumelniţa s-a făcut prima săpătură
stratigrafică românească într-o aşezare preistorică.
Între anii 193 8 – 1940, săpăturile pe Măgura Gumelniţa sunt reluate
de către Dinu V. Rosetti, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.
Calomfirescu, proprietarul Măgurii, i-a permis lui Rosetii, prieten cu
familia, ca să sape unde doreşte, deoarece era nepotul cunoscutului om
politc C.A.Rosetti. Rezultatele acelor săpături au rămas însă inedite, cu
excepţia unei menţiuni că s-au descoperit mai multe obiecte de aur, care
s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu prilejul
refugierii la Craiova a patrimoniului Muzeului Oraşului Bucureşti, în
faţa primejdiei ocupaţiei Capitalei de trupele sovietice.
În anul 1960, savantul Vladimitr Dumitrescu efectuează un nou
sondaj pe Măgura Gumelniţa, cu care prilej constată, că stratul de
cultură ajunge să aibă în unele locuri grosimea de 4 m şi subliniază că
observaţiile stratigrafice ce le-a făcut cu 35 de ani în urmă, sunt
corecte. Cu acel prilej a fost descoperită şi „Perechea de îndrăgostiţi”,
un grup sculptural unicat, realizat din lut şi un idol antropomorf de aur
în greutate de un gram.
Barbu Ionescu, care a regretat mult după colecţia ce o donase în
anul 1924 Muzeului Naţional de Antichităţi, va continua „sondajele”
sale pe Măgura Gumelniţa. Până în anul 1957 el a reuşit să-şi refacă

colecţia, care acum cuprindea 902 piese arheologice. Această colecţie
o va dona statului, iar el va deveni directorul muzeului ce l-a înfiinţat
cu acest prilej. Arheolog autodidact. a efectuat între anii 1957 – 1978
săpături pe Măgura Gumelniţa de mai mică sau mai mare amploare,
dar niciodată nu a ajuns până la nivelele de locuire inferioare. A scos la
lumină foarte multe vestigii, dintre care unele sunt piese unicat, cum
este „Statueta cu vas pe cap” sau „Oranta”. O descoperire importantă
efectuată de Barbu Ionescu este’o locuinţă din nivelul superior, în care
au fost descoperite şi două vase cu pictură tricromă aparţinând
civilizaţiei Cucuteni, publicate însă de prof. Vadimitr Dumitrescu.
În prezent Măgura Gumelniţa a fost scoasă din circuitul agricol şi
declarată monument istoric. Ea este deseori vizitată de arheologii
veniţi de peste hotare, deoarece aici se află aşezarea, care a dat
denumirea celei mai avansate civilizaţii eneolitice din Europa
mileniului V a. Chr. Gumelniţa este apreciată ca una din cele mai
importante aşezări din această vreme, din întregul spaţiu est –
european. Chiar dacă nivelul superior de locuire a fost cercetat
aproape în întregime de Barbu Ionescu, nivelurile inferioare ascund
încă bogăţii culturale inestimabile, care vor trebui scoase la lumină
prin cercetări viitoare. Măgura Gumelniţa ascunde încă multe taine
nedesluşite, ale arhivelor care se păstrează în pământ.