OLTENITA DE ALTADATA-ALTĂ FAMILIE IMPORTANTĂ DIN OLTENIŢA-ȚILICĂ TURCU de PAUL AMU !

ALTĂ FAMILIE IMPORTANTĂ DIN OLTENIŢA. ȚILICĂ TURCU
Țilică a fost fiul lui Ioniţă Turcu – cerealist pe vremuri – decedat în anul 1937- şi Minca.Aceştia din urmă
au avut doi copii, pe Niţă Turcu – mort în primul război mondial la vârsta de 27 ani în luptele de lângă localitatea
Bălării-Vlaşca- pe Jenica şi Maria.
Niţă Turcu a fost căsătorit cu Alexandrina şi a locuit în casele situate pe colţul format de intersecţia actualei
străzi Nicolae Bălcescu cu strada Constantin Alimăneşteanu (Alexandru Iliescu). Sunt nişte case mari, impunătoare,
înalte,rezistente, vopsite în zilele noastre în culoare verde, pe frontispiciul cărora scrie iniţialele
proprietarului şi anul construcţiei 1906.
Aceste case ale lui Niţă Turcu,au fost cumpărate cu ani în urmă de un plutonier major de miliţie pe nume
Tache,care făcea control în trenurile care circulau pe ruta Olteniţa-Bucureşti. Plutonierul major de miliţie
Tache, a fost căsătorit cu femeia care a fost mai demult fată în casă la Fănică Lală,cel care a locuit în ultima
casă,pe partea dreaptă când mergi din centru spre gară.
Vizavi de acestea se află casele care au fost ale avocatului George Stoenescu -pe soţia sa o chema Zoica.
Casele au fost naţionalizate de comuniști. Aici a avut sediul ani buni, comisariatul militar al raionului Olteniţa,
când comandant era un analfabet, un cioban veritabil din satul Valea Popii, comuna Radovanu. A fost adus direct
de la târlă, de la oi, a fost trimis la nişte instruiri o lună de zile, pentru că nu ştia nici cel puţin să se îmbrace
şi să se încalţe şi i s-a dat gradul direct de căpitan. S-a numit Ion Surdu.
Aici am recrutat eu în anul 1952.
Apoi când s-au desfiinţat raioanele şi regiunile,la 1 februarie 1968, aici a funcţionat mai mulţi ani centrul
I.R.E.B.(Intreprinderea de Electricitate Bucureşti).
Țilică Turcu a fost căsătorit cu Maria – au fost cununaţi de Ioniţă Vornicu, bunicul lui Nicu Vornicu şi a
avut trei copii.
– Pe Lucica, căsătorită în Bucureşti cu un aviator mecanic, care se numea Ion Austriacu. Nu ştiu dacă
acesta era numele lui adevărat sau dacă era poreclă.
– Pe Gică, cel care a făcut şcoala de ofiţeri, având gradul de locotenent în timpul războiului,în regimentul
31 artilerie.
– Pe Ivona, căsătorită în Bucureşti cu avocatul Ştefan Scridon, cu care a avut un băiat, pe nume Radu. Divorţează
de Ştefan Scridon şi se recăsătoreşte cu inginerul Constantin Popescu care a avut o contribuţie esenţială
la construirea podului de la Vadul Oii şi Gara CFR din Predeal.
– Jenica, a fost căsătorită cu Ion Stoenescu- cunoscut de olteniţenii mai în vârstă sub porecla de „Zăhărel“
– care a avut trei copii: pe Angela căsătorită în Bucureşti, pe Filofteia, soţia lui Vică Nica şi pe Mielu. Ioan
Stoenescu a avut case cu etaj, în spatele caselor lui Stoenică Popescu, adică lângă Ferometal, ca să se înţeleagă
mai bine.
Maria a fost căsătorită cu Mitoi Chioseaua şi au avut patru copii: pe Geta, căsătorită cu Ion Bondarici, pe
Valerica (Valy) care a fost secretară la liceul „C. Alimăneşteanu“ mai mulţi ani, pe Paul,care a avut cârciuma
spre gară, iar după naţionalizare s-a angajat la şantierul Naţional de unde a ieşit la pensie,în prezent decedat
şi cel mai mic, pe Costică, pensionar şi el, a lucrat tot la Şantierul Naval de unde s-a pensionat.
Alexandrina, soţia lui Niţă Turcu şi mama lui Sandu, Malica şi Natalia,era verişoară primară cu Dodel,
Nicu şi cu Mişu Deculescu. (Cititorul se va mai întâlni la capitolul „Filonul familiei Deculeştilor“ în lucrarea
de faţă cu aceste personaje).
Mama Alexandrinei a fost căsătorită cu un frate al lui Mitică Deculescu. Dr. Constantin Deculescu şi
Ionel Deculescu, locuiau şi în casele din spatele cinematografului – iar copiii îi spuneau „Baba Creolina“.
Casele lui Mitică Deculescu s-au aflat pe locul unde în zilele noastre a fost construită Banca Comercială
Română şi curtea acesteia. Înainte de a fi demolate aici a funcţionat Dispensarul T.B.C.
Şi pentru că Ivona, nu este nume românesc ( IVONA TURCU) iată provenienţa acesteia.Ivonne Blondel
fiica ministrului plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti- iniţial căsătorită cu Cămărăşescu*) -în timpul primului
război mondial, în compania familiei regale,împreună cu reprezentanţele străine, se refugiază la Iaşi.Alături
de Regina Maria, îngrijeşte cu mult devotament răniţii aduşi de pe front, pentru care este decorată de Regele
Ferdinand. (Volumul I al cărţii „Povestea vieţii mele“ de Regina Maria).
Aici printre răniţi îl întâlneşte pe Ion Postelnicu de care se îndrăgosteşte şi cu care se recăsătoreşte.
Prin intermediul Reginei Maria, Ion Postelnicu, este numit Director al Domeniilor Regale cu reşedinţa la
303
Spanţov- Ilfov.
Ivonne Blondel era bună prietenă cu soţia lui Ionel Teodoreanu, Elena Velisar, ceea ce a făcut ca o serie
de personalităţi, printre care Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, Cella Delavrancea
care a trăit 105 ani- Dumitru Iov, preşedintele scriitorilor basarabeni şi alţii, să vadă locurile şi să calce pământul
de la Spanţov.**).
Ivonne mergea adesea la Olteniţa să cumpere ţesături pentru personalul fermei. Toate cumpărăturile le
făcea de la Țilică Turcu, unde o cunoaşte pe Maria, soţia acestuia, cu care, cu timpul se creează nu numai o
prietenie,ci chiar o apropriere sufletească.
Maria, care mai avea doi copii, pe Lucica şi pe Gică – s-a plâns Ivonnei că a rămas însărcinată şi că-i va
fi greu să mai crească un al treilea copil.
Ivonne însă, insistă să lase copilul, şi-i promite chiar că o va ajuta să dea naştere copilului, cu condiţia –
dacă se poate spune aşa – că dacă va fi fată să-i pună numele ei Ivonne. Şi Dumnezeu a vrut ca într-adevăr,
copilul născut să fie fată.
La declararea copilului, cei de la primărie din comuna Spanţov, au avut oarecari obiecţiuni de făcut, sub
pretextul că Ivonne nu este nume românesc, ci francez, şi că nu prea ar fi voie, şi atunci,împreună cu naşul de
botez,Ioniţă Vornicu, bunicul lui Nicu Vornicu, ca să împace, cum se spune şi capra şi varza,i-au pus numele
de Ivona, care oricum era mai aproape de Ioana.
Țilică Turcu a avut casă şi magazinul de manufactură, printre cele mai mari din oraş, dintre dintre cele
două războaie mondiale,situată pe strada mare -Argeşului- pe colţul format de intersecţia străzii cu cea numită
Nic. Bălcescu, învecinându-se la nord cu magazinul şi atelierul lui Mihalache Buzilă, care era cel mai mare
din Olteniţa.
Mihalache Buzilă, până în 1938, a fost asociat cu Nae Creţu care a murit de tuberculoză, ambii fiind cismari.
Atât Mihalache Buzilă cât și Nae Crețu au locuit pe strada mea, Constantin Alimăneșteanu, îi cunosc
bine, iar cu fii acestora, am copilărit.
Datele de mai sus mi-au fost furnizate de prietenul meu Nicu Vornicu.
Notă : În anul 2013, prietenul meu oltenițeanul autohton, profesorul de istorie Teodor Ștefan a scris cartea
intitulată „JEAN-CAMILLE BLONDEL- O MISIUNE DIPLOMATICĂ ÎN VREMURI DE GREA
CUMPĂNĂ 1907-1916- Destinul familiei Blondel ” – Editura PIM-IAȘI- pe care mi-a oferit-o cu dedicație.
Jean Camille Blondel a fost ambasadorul Franței la București în anii 1907-1916. Profesorul Teodor Ștefan a
scris și cartea „COMUNITATEA EVREIASCĂ DIN OLTENIȚA 1860-1965” Editura TRIDONA OLTENIȚA
2012.
___________________________________________