Meciul în sine n-a ieșit din tiparele obisnuite, ale meciurilor din prima ligă.S-a practicat un joc previzibil,ici-acolo cu câteva momente mai vioaie, mai…fotbalistice, fără sare si piper in general, dar care pentru noi călărașenii a avut un gust dulce-acrișor.A fost dulce prin deschiderea scorului, în urma unui penalti clar acordat de arbitrul partidei si acrit puțin de o greșeală a lui Straton, care a respins gresit un balon centrat din corner, în urma căruia experimentatul Prepeliță a înscris din interiorul careului. Vedetele incontestabile ale acestui meci au fost cei doi antrenori, Dorinel Munteanu si Dan Alexa, care neavând jucători de excepție la indemână (poate Prepeliță, la Concordia) reușesc cu ușurință să fie autoritari si să-și impună punctul de vedere și personalitatea, atât în vestiar, cât și în timpul jocului, pe marginea terenului. Scorul de 1-1 e bun, sau mai precis, este mulțumitor, e ceva de genul:de cât nimic, mai bine așa. Dacă vreți, e un rezultat care respectă graficul.
Nefiind în anturajul echipei, intreb: Unde este si ce face Alex Boruceanu???
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.