Tariful de referinţă pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei”, a menţionat oficialul. El a precizat că tarifele de referinţă, care sunt calculate de ASF pe baza statisticilor pieţei de asigurări, „au caracter orientativ”.
„Dacă o companie de asigurări ofertează tarife mult peste aceste repere, clientul poate solicita explicaţii, dar asigurătorul respectiv va trebui să dea explicaţii şi la ASF. Îi aşteptăm cu plăcere pentru astfel de explicaţii, dar cred că nu va fi cazul”, a spus vicepreşedintele ASF.
Cornel Coca-Constantinescu a renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), preluând funcţia de vicepreşedinte pentru piaşa de asigurări. Motivul: „Nu admit că ASF nu poate rezolva problemele pieţei de asigurări”, a spus oficialul, pentru MEDIAFAX.
Pentru persoane juridice care deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 de lei (-4%).
Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 de lei).
Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).rsa foto–http://www.mediafax.ro/economic/breaking-noile-tarife-de-referinta-pentru-asigurarile-de-raspundere-civila-auto-rca-vicepresedinte-asf-nu-cred-ca-nu-exista-coerenta-in-piata-de-asigurari-16323463
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…
Evenimentul a reunit studenți ai facultății, elevi ai liceelor călărășene și reprezentanți ai autorităților locale,…
Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…
Eleganța automobilelor de colecție, pasiunea participanților veniți din întreaga țară și interesul arătat de călărășeni…
Alături de reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU și conducători ai cluburilor sportive din județ, au…
This website uses cookies.