“Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate”,a spus Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.
Ministerul Sănătăţii a arătat că nu ia în calcul majorarea contribuţiilor la sănătate în acest an sau în anii următori.
Secretar de stat MS:Contribuţia pentru asigurările de sănătate ar putea creşte până la 14 la sută
Contribuţia pentru asigurările de sănătate ar putea creşte până la 14 la sută, o discuţie în acest sens având loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este “esenţială şi justificată”, a declarat luni, la o conferinţă MEDIAFAX, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc.
Secretarul de stat a precizat că la nivelul Ministerului Sănătăţii există discuţii privind posibilitatea majorării contribuţiei pentru asigurările de sănătate, fără ca până acum să existe o decizie în acest sens.
“A fost o discuţie privind analiza sistemului de sănătate. Nu este un obiectiv sau o măsură stabilită de Guvern. Au fost discuţii globale. Nu avem o discuţie sau decizii la nivel interministerial. Este doar o discuţie în perspectivă şi merită făcută, după părerea mea”, a spus secretarul de stat, la conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, organizată de MEDIAFAX, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).MAI MULTE AMANUNTE–AICI !
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.