MUZEUL DE ARTĂ ŞI CULTURĂ OLTENIŢA INAUGURAT LA 15 IUNIE 2001 ÎN CASTELUL – REZERVORUL DE APĂ

Muzeul de artă şi cultură din Olteniţa a fost prima instituţie de acest fel deschisă în oraşul nostru după
revoluţia din decembrie 1989. Sunt convins că foarte mulţi dintre olteniţenii noştri, fie că nu au acordat atenţie
fie chiar că n-au ştiut de existenţa acestui muzeu, pe lângă care a trecut de nenumărate ori. Aceasta probabil şi
datorită prea multor griji cotidiene cu care sunt obligaţi să se confrunte, situaţii cărora, destul de greu, le poate
face faţă.
Din iniţiativa d-lui profesor Done Şerbănescu, doctor în istorie, directorului Muzeului de Arheologie,
Cultura Gumelniţa Olteniţa, la data de 15 iunie 2001, la parterul Castelului – Rezervorul de apă – cum este
cunoscut de olteniţeni sub denumirea sa generică, situat în partea de nord a oraşului şi parcului tineretului – sa deschis şi inaugurat Muzeul de Artă şi Cultură Olteniţa.
La inaugurarea acestuia, printre cele mai importante personalităţi care au luat parte, s-a aflat şi academicianul Răzvan Theodorescu Ministrul Culturii şi Cultelor, membru al Academiei Române. Ministrul a răspuns
invitaţiei făcute de dl Done Şerbănescu, cu multă plăcere, de altfel sensibil la asemenea evenimente, mai cu
seamă, că, sub nostalgia vremurilor trecute, cu peste patru decenii în urmă, şi-a plimbat paşii pe la Olteniţa,
chiar la muzeu, în schema căruia, după studenţie, a figurat o perioadă scurtă de timp, în vremea în care directorul
Muzeului de Arheologie Olteniţa, era regretatul Barbu Ionescu.
Ministrul Răzvan Theodorescu, fin observator, cunoscător şi docent în materie, apreciind eforturile făcute,
separat de elogiile aduse exponatelor şi organizatorilor, a apreciat că acest muzeu a luat fiinţă într-un spaţiu
neconvenţional, ceea ce nu-i ştirbeşte cu nimic, nici din importanţă şi nici din frumuseţe.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Muzeul s-a deschis cu lucrări ale pictorului olteniţean Gheorghe N. Vânătoru, un om de mare talent, apreciat la vremea lui, dar prea puţin cunoscut de olteniţeni, motiv pentru care în
lucrare i-am consacrat un capitol separat. De asemeni, deschiderea muzeului a fost posibilă şi datorită picturilor
– tablourilor – împrumutate de la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, de la N. Parizescu general
(r), preşedintele Asociaţiei Colecţionarilor din România, de la pictorul Dragoş Morărescu şi de la alţi
colecţionari, de la olteniţeanca noastră d-na judecătoare Neluţa Dobrescu, cu un tablou mare de G.N.Vânătoru
(folosesc acest nume cu iniţialele respective, exact aşa cum proceda pictorul cu semnătura sa pe lucrări), numit
“Mitologie”, şi de la alt olteniţean, pensionarul Alexandru Velescu cu tabloul “Cap de bătrână”.
În total au fost expuse la momentul inaugural un număr de 32 de tablouri. După o lună de zile de la inaugurare, tablourile împrumutate au fost restituite proprietarilor, pe care, din punctul meu de vedere, îi felicit
pentru păstrarea acestor relicve care demonstrează nu numai gust şi pasiune, dar şi dovezi certe ale unor oameni
de valoare pe care i-a dat societăţii, Olteniţa.
Apoi muzeul a funcţionat cu o galerie de artă unde au expus pictori olteniţeni şi din localităţile limitrofe.
Astfel putem dovedi că avem şi noi pictori înzestraţi cu talent, din categoria cărora exemplific : lucrarea “Expoziţia de galbeni” de Maloşnică din Olteniţa şi alţii pe care-i voi aminti.
La un moment dat, Muzeul de Artă s-a constituit din lucrări donate de Nicolae Trepăduş şi Vali Ciobanu
din satul Valea Popii comuna Radovanu, de la profesorul Sofian Florian, lucrarea “Peisaj Bucureştean” de
Aflori Ionela, “Peisaj de Dunăre la Tulcea” de Cici Constantinescu, lucrări de la d-na profesoară Veronica Turculeț, nepoata lui Barbu Ionescu, fondatorul Muzeului de Arheologie Olteniţa.
Cu privire la academicianul Răzvan Theodorescu Ministrul Culturii şi Ciltelor care a răspuns cu plăcere
şi prezenţă activă, cu destule cunoştinţe în domeniu, la inaugurarea Muzeului de Artă, acesta, separat de calitatea
sa de ministru, a venit – aşa cum arătam mai sus – şi din următoarele considerente nostalgice :
Coborând în timp, studentul de atunci în anul V de Facultate, Răzvan Theodorescu, era preşedintele Uniunii Asociaţilor de Artă din Bucureşti. În vara anului 1959, prin luna mai, când era în ultimul an de studii, de
la eşaloanele superioare ale Partidului Comunist Român şi ale Ministerului de resort, au venit nişte comisii
mixte, politico-profesionale, spre a vedea şi controla, modul în care, în procesul pedagogic şi de predare, profesorii universitari, îmbină obiectul respectiv de studiu cu doctrina marxistă. Aceste probleme trebuiau dezbătute
de studenţi, în sensul de a pune în discuţie şi de a-şi spune părerea faţă de proprii lor profesori.
Studentul Răzvan Theodorescu, îl avea profesor universitar de istorie pe Dionisie Pippidi, căsătorit cu
fiica lui Nicolae Iorga. Studentul Răzvan Theodorescu, vorbind despre profesorul lui Dionisie Pippidi, a spus
că acesta, în predarea istoriei, nu pomeneşte de marxism şi el – Răzvan Theodorescu – consideră că procedează
corect pentru că nu are cum să amestece marxismul cu istoria, întrucât istoria se bazează pe date calendaristice
precise: urcarea pe tron a voievozilor, perioadele în care au trăit, locurile şi datele la care au avut loc lupte,
războaiele purtate,etc. Informativ arăt că Andrei Pippidi, soţul arhicunoscutei Alina Mungiu-Pippidi, este nepotul lui Dionisie Pippidi.
Prin urmare, comisia respectivă a fost nemulţumită de considerentele şi aprecierile studentului Răzvan
Theodorescu – mai cu seamă că avea şi calitatea de preşedinte al asociaţiilor menţionate mai sus – fapt pentru
care a hotărât să ia măsuri împotriva lui, însă – deoarece Răzvan Theodorescu învăţa foarte bine, comisia a
hotărât că totuşi este cazul să-i dea un fel de pedeapsă cu caracter de lecţie, astfel că – cu toate aceste calităţi –
a fost exmatriculat spre sfârşitul ultimului an de studiu.
În aceste împrejurări, pentru început Răzvan Theodorescu s-a angajat ca muncitor fierar-betonist pe un
şantier de construcţii din Bucureşti.
După un timp, a venit să se angajeze la Muzeul de Arheologie din Olteniţa. Directorul muzeului de atunci
Barbu Ionescu l-a angajat, însă secţia cadre a Sfatului Popular al Raionului Olteniţa, şi-a dat avizul cu ca-racter
provizoriu, sub rezerva verificării pe linie de cadre prin referinţe, aşa cum era obiceiul.
După verificările de rigoare, serviciul de cadre al raionului, ajungând la concluzia că Răzvan Theodorescu
nu are originea socială sănătoasă, i-a retras angajarea fiind nevoit să plece la Bucureşti.
Documentele de încadrare, ştatul de plată şi actele de revocare din funcţie se află în arhiva Muzeului de
Arheologie Olteniţa.
Bibliografie : Date furnizate de dl prof. Done Şerbănescu directorul Muzeului de Arheologie “Cultura
Gumelniţa”, Olteniţa
Prezint în continuare notarea făcută în cartea de onoare a Muzeului la data de 26 mai 2001 de către academicianul Răzvan Theodorescu Ministrul Culturii şi Cultelor : ”Apreciez spiritul inventiv şi fantezia fericită a
muzeografilor din Olteniţa, un turn de apă interbelic, devenit muzeu de artă modernă cu expoziţia olte-niţeanului
– artistul Gh.Vânătoru şi cu proiecte culturale remarcabile – înseamnă gând, inteligenţă şi faptă.
Atunci a fost însoţit şi de generalul genist în rezervă V.Parizescu care la rândul său nota : un simbol care nu
se va putea uita şi nici nu se va şterge din memoria mea şi a locuitorilor oraşului Olteniţa, acest omagiu adus
unuia din cei mai mari pictori români G.N. Vânătoru, originar din acest oraş, maestru şi prieten de aproape două
decenii. Mulţumiri iniţiatorilor de a transforma acest turn de apă în lăcaş de cultură şi a-l deschide cu artistul fiu
al oraşului.
Nu ar strica să fie făcut cetăţean de onoare post mortem. Încă odată felicitări!”