MONOGRAFIA C.N-NEAGOE BASARAB-de C.CEAUSU-partea a treia 1

Sfârşitul anului şcolar 1943-1944 a fost unul pripit, pentru că
din cauza bombardamentelor aliate de după 4 aprilie 1944, la 5 mai,
s-a încheiat urgent situaţia şcolară, recomandându-se elevilor să stea
acasă până la noi ordine.
Anul şcolar 1944 -1945 a fost primul an de „refuncţionare a
liceului”, numai că elevii liceului din Olteniţa au dat Bacalaureatul la
Colegiul Sfântu Sava din Capitală, fiind însoţiţi de prof. Dalvina
Bengheanu care a avut mare grijă de psihicul elevilor săi pentru că
absolvenţii de la Sfântu Sava „mai toţi aveau părinţi intelectuali, care
puteau să-i ajute, pe când ai noştri, de la Olteniţa ce ştiau era doar de
la noi, profesorii lor. Mai ales că majoritatea erau veniţi din comunele
învecinate, cu şcoala primară făcută deseori superficial”.
Examenul s-a dat „după un catalog comun, elevii de la Olteniţa
cu cei de la Sfântu Sava, după alfabet. Surpriza Secţiei de învăţământ
a fost că de la noi n-a căzut nici unul”, iar la note „n-am fost codaşi”.
Ca urmare în anii următori s-a constituit Comisie de
Bacalaureat şi la Olteniţa.
Dalvina Bengheanu a lămurit-o pe studenta Lucia Răuţă,
olteancă, studentă la „fizico-chimice” să vină la Olteniţa, unde în
scurt timp a devenit doamna Păun.
Tot ea menţionează şi alte „figuri” ale liceului: dr. Negulescu;
Teodor Mărculescu – secretar şi contabil care făcea totul în şcoală şi
suplinea cu competenţă pe profesorii care lipseau din diferite motive;
pedagogul Piku; d-ra secretară Chioseaua. De asemenea menţionează
mai mulţi profesori colegi: soţii Barbu, Vasilichia la Limba franceză şi
Nicolae la Limba Română, Latină şi Religie; Claudia Rădulescu la
Limba franceză; Marin Cernea „al locului”, o fiinţă elegantă, „tăcut,
chiar trist” la Filozofie, Limba Germană şi Matematică; Cecilia Nanculescu „localnică” la Limba română, „sporadic la liceu”, Vasile
Bourceanu (Willi), din Tecuci – Filozofie şi Drept, anterior fusese
Preşedintele Tineretului PNŢ din Moldova, un bun orator, ţinea
conferinţe la Căminul Cultural al Olteniţei, condus de preotul N.
Andreescu, şeful organizaţiei PNL Olteniţa; Costică Popescu din
Bucureşti la Limba latină; Laurenţiu Georgescu din Ostrov, tot la
Limba latină; Adrian Mihăilescu la Geografie; doamna Avochian
„soţia vestitului pictor de biserici, un copil al ei a devenit un vestit
pianist”; doamna Mustaţă la Ştiinţe naturale.
Se pare că relaţiile Dalvinei Bengheanu cu colegul său de
generaţie, Traian Păun, erau mai încordate. Despre el scrie că „era un
profesor foarte bun şi conştiincios, muncitor şi ambiţios, dar neiertător,
neînţelegător, chiar dur. Probabil, fiind tânăr voia să facă minuni”.
Un mare merit în buna funcţionare a liceului l-au avut directorii,
toţi neolteniţeni până în anul 1947. După acest an au apărut şi
directorii şi directorii adjuncţi olteniţeni sau absolvenţi ai liceului din
Olteniţa.
Primul director al gimnaziului Olteniţa a fost institutorul
Alexandru Pârvulescu, alias Alexe Pârvu (n. în 1875).
El a făcut „echipă” cu preotul C. Costache şi Sabiţa Ipcar. A.
Pârvulescu şi-a făcut bine treaba de pionierat, cu toate că era
„provizoriu”.
Următorul director a fost prof. Alexandru Stoicescu alias „nea
Lică” (1885-1965), director între 1920-1937, cu întrerupere. El a fost
primul profesor titular şi mult timp singurul titular al liceului.
Anterior, „numitul (A. Stoicescu n.a.) a fost funcţionar la 1 nov.
1916 la Curtea de conturi” 86, iar până a ajunge la Olteniţa a fost
profesor la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, după
cum rezultă dintr-o adresă a Ministerului adresată Gimnaziului la 1
septembrie 1920: „vă facem cunoscut că pe ziua de 1 septembrie a.c.,
dl. Al Stoicescu, profesor la Liceul din Râmnicu Vâlcea a fost
transferat la orele vacante de Limba româna, Limba franceză şi
Geografie de la Gimnaziul din Olteniţa” .    Al. Stoicescu a funcţionat la Olteniţa doi ani (1920-1922) după
care şi el a fost contaminat de mirajul detaşărilor, mai întâi la Liceul
„Ion Maiorescu” din Giurgiu, cu ordinul “Onor Minister no. 86690/15
septembrie 1922”.
Cât timp a fost detaşat la Giurgiu, direcţiunea Gimaziului din
Olteniţa a fost gerată de Victor Rădulescu, institutor la şcoala de băieţi
vecină din Olteniţa88, şi mulţi ani, inclusiv în anii ’60 ai secolului
trecut a existat o coabitare între cele două unităţi şcolare.
Cum detaşarea lui Al. Stoicescu s-a prelungit, Ministerul i-a
prelungit lui Victor Rădulescu „însărcinarea ce aţi avut de a gera
direcţiunea Gimnaziului de băieţi din Olteniţa. Veţi binevoi deci, a lua
din timp măsurile necesare pentru îndeplinirea formalităţilor necesare
începerii noului an şcolar”89
.
În timp ce Al. Stoicescu era detaşat la Giurgiu, direcţiunea
liceului de acolo, a solicitat Gimnaziului din Olteniţa informaţii despre
acesta: „numărul absenţelor făcute în timpul cât a funcţionat la şcoala
condusă de dv., dacă aceste absenţe au fost motivate, care au fost
motivele, de câte ori a avut concediu în acest interval şi pe cât timp”,
precum şi despre „aptitudinea didactică şi modul de freventare la
şcoală […], raporturile cu ceilalţi colegi în scoală şi cu Direcţiunea”,
sau „dacă a fost supus vreunei pedepse prevăzute de lege şi pentru care motive […] de ce reputaţie se bucură şi dacă avea o purtare
corectă în societate”.
Tot în această perioadă, ministerul informa gimnaziul din
Olteniţa că „Dl. Al. Stoicescu, profesor titular la şcoala ce conduceţi
se detaşează timp de două luni, cu începere de la 1 oct. a.c la Liceul
„Cantemir Vodă” din Bucureşti”. Vă rugăm a ne face propuneri de
suplinire”90
.
Detaşările prelungite ale lui A. Stoicescu, au deranjat chiar şi
Ministerul, care, la un moment dat a dispus „rechemarea la catedra sa
din Olteniţa”, la 7 nov. 1925.
Această dispoziţie a fost preluată şi de Inspectoratul Şcolar
Bucureşti care a comunicat Liceului Ion Maiorescu din Giurgiu că „dnii profesori Al. Stoicescu şi Victor Georgian sunt rechemaţi la catedre,
nemaiacordându-li-se sub nici un motiv detaşarea 91
„.
Al. Stoicescu a mai avut o detaşare, la Liceul Mihai Viteazul din
Capitală, în toamna anului 1927, iar în 1931 era „membru al
Comitetului General al Instrucţiunii”92
.
În afara acestor măgulitoare detaşări, an de an, Al. Stoicescu a
fost în diferite comisii de examinare la şcolile secundare din
Turtucaia, Silistra, Giurgiu, Craiova, Piteşti, Bucureşti şi chiar la
Cernăuţi.
Cele de mai sus demonstrează că prof. Al. Stoicescu, directorul
liceului din Olteniţa a fost un mare dascăl, un profesor şi director de
liceu deosebit de competent, foarte reprezentativ pentru toate unităţile
şcolare unde a lucrat.
Conform însemnărilor d-lui Paul Amu, Al. Stoicescu a murit în
Bucureşti şi a fost înmormântat în cimitirul Bellu, pe stânga la intrare.
Pe cruce se află o fotografie foarte clară, din porţelan. Pe aceeaşi cruce
se află şi fotografia fiicei sale. Mormântul, unul singur, are grilaj din
fier.
După plecarea în Bucureşti a lui Al. Stoicescu, în 1937, noul
director al liceului a fost Dumitru Hriţcu (1937-1948). Prin Ordinul nr.  113781 / 27 iulie 1944 al Ministerului Instrucţiunii a fost reînoită
numirea ca director a lui Dumitru Hriţcu drept „cel mai bun dintre
profesorii şcoalei”.93
Despre D. Hriţcu avem mai puţine informaţii din arhive,
deoarece acestea, din cauza războiului au fost distruse sau rătăcite, dar
avem foarte multe informaţii de la prof. Dalvina Bengheanu,
contemporană cu el în ultimii 5 ani ai activităţii lui, informaţii
furnizate de domnul Paul Amu, fost elev al prof. Dalvina Bengheanu.
Dumitru Hriţcu, ca şi soţia lui, erau originari din Soroca. Acolo
Dumitru Hriţcu a funcţionat „tot ca profesor de istorie şi director al
liceului.”
La Olteniţa, Dumitru Hriţcu era „profesor titular cu V gradaţii.   VA  U R M A !

Error