Social

LICEUL NICOLAE BALCESCU din OLTENITA-Trei săptămâni în balon -Fragment dintr-un jurnal de mobilitate Erasmus+ în U.K by prof.Anghel Daniel

pozaFragment dintr-un jurnal de mobilitate Erasmus+ în U.K.

 

Trei săptămâni în balon                

 prof.Anghel Daniel – Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”,Oltenița,

proiectul „Dezvoltarea competențelor de marketing ale elevilor prin activități de practică în U.K., pentru o piaţă a muncii europeană”                              

Într-o postare pe www.facebook.com/erasmusltnb spuneam că în Plymouth se întâmplă ceva ciudat: elevii noştri vin cu plăcere la şcoală. M-am gândit câteva ore dacă să scriu sau nu aşa, ştiind că o minune nu durează prea mult. Acum mă bucur că am transmis această idee… pentru că                într-adevăr, timp de trei săptămâni, cei 10 tineri marketeri, cu diplomă de UK, au venit constant la şcoală cu zâmbetul pe buze, fără să mai întârzie frecvent, fără să mai ceară învoiri, fără să îşi dorească să plece mai devreme, chiar dacă orele se terminau la 16.30.

Să nu credeţi că am stat eu sau altcineva şi i-am păzit sau ceva de acest gen. Nici măcar o singură absenţă, în condiţiile în care prezenţa elevilor este strict monitorizată, fiind vorba de minori străini.

Pentru cei mai mulţi dintre ei este un veritabil record. De fapt, cred că este un record pentru (prea)mulţi dintre elevii de liceu tehnologic din România. Concluzia este că şi-au dorit cu adevărat să vină la şcoală. Astăzi, 11 martie 2016, a fost o mică ceremonie de înmânare a diplomelor. Abia la finalul acesteia, după ce şi-au luat adio (unii cu lacrimi în ochi) de la profesoara lor, Sarah,        ne-am dat seama că totul s-a terminat.

A fost un vis? Rămâne să constatăm în timp, dacă cele trei săptămâni au schimbat ceva în mintea elevilor, în atitudinea de mai târziu.
Am asistat şi eu, cât mai discret posibil, la unele activităţi ale elevilor. De exemplu, au realizat un chestionar şi au avut ca sarcină să-l aplice pe un anumit număr de persoane. Nu aş fi crezut că se vor descurca, fiind vorba de bariera lingvistică. Au reuşit fără probleme să comunice şi să rezolve sarcina, chiar în şcoală. Mai mult, au realizat chiar şi reclame. În final, trebuia prezentată întreaga aplicaţie de marketing. Fiecare a ținut câte un speech de câteva minute în faţa unei audienţe alcătuite din profesori şi oameni de afaceri locali. Nu aş fi crezut că e posibil ca toţi să reuşească acest lucru, mai ales că unii au plecat din ţară cu abilităţi de comunicare în limba engleză sub A1. Toţi au reuşit, în final, e adevărat, nu toţi la acelaşi nivel (e normal). Câţi dintre noi ar reuşi să prezinte ceva într-o limbă străină, în faţa unei audienţe? Cred că marea realizare a acestui proiect se regăseşte în aspectele tocmai descrise. Evident, au făcut practică în marketing, am socializat trei săptămâni cu o familie britanică, am “atins” şi noi marea cultură şi civilizaţie britanică.

Asta trebuia să facem, asta am făcut! Ceea ce mă pune pe gânduri, ca profesor, este întrebarea: cum pot unii, cu elevii noştri de liceu tehnologic, trecând peste bariere lingvistice şi culturale, să formeze atitudini pozitive faţă de şcoală, în timp ce noi ne zbatem atât şi trebuie să recunoaştem că nu prea ne iese cum am dori?

Una dintre profesoare, Sarah Willows, s-a despărţit de noi plângând. Care profesor va plânge când elevii din clasa a XI-a E vor termina liceul? Ce întrebare pun şi e… cred că e de la prea mult ceai negru.

Experiențele unei adolescente participante la un proiect Erasmus+ în U.K.

 

Iuliana Razim- elevă la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”,Oltenița

proiectul „Dezvoltarea competențelor de marketing ale elevilor

prin activități de practică în U.K., pentru o piaţă a muncii europeană”

Toată această poveste –  deoarece la acel moment, când abia se înfiripa acest proiect, mi se părea o poveste – a devenit un vis, apoi   s-a concretizat în realitate. După ore de pregătire pentru această aventura, atât la limba engleză, cultură și civilizație, cât și la marketing și consiliere, a trecut timpul și am ajuns repede la dimineața plecării. Am ajuns la aeroport, urmând să experimentăm prima noastră decolare cu un avion. Momentul decolării a fost magnific, o combinație de trăiri, emoții și certitudini. După un zbor lin de 3 ore și jumătate, am ajuns pe pământ englezesc – aeroportul din Luton și drumul cu autocarul spre Plymouth. La destinație ne așteptau familiile gazdă.

Prima zi din această poveste britanică a trecut… și cu siguranță urmau și altele. În primele zile, ne-am cunoscut familiile gazdă și școala unde urma să mergem trei săptămâni – “Tellus Colege”. Din primele zile am realizat unele diferențe majore între Marea Britanie și România: oamenii extrem de politicoși care te uimeau pur și simplu, curățenia care te făcea să crezi că ești în altă lume, sistemul de circulație extrem de ordonat. A trebuit să ne obișnuim cu autobuzele și cu circuitul acestora, după ce fiecare a avut ocazia de a se rătăci. Am învățat repede să ne descurcăm, astfel trecând o altă treaptă spre adaptarea noastră.

Am descoperit cu bucurie sistemul lor educațional –  noi lucrând pe marketing – însă diferențele   s-au văzut imediat. Am lucrat practic, am lucrat pe calculator pregătindu-ne singuri prezentarea finală. Profesorii foarte relaxați ne explicau frumos ce aveam de făcut și cum, supraveghindu-ne “pașii”, însă impulsionându-ne să dăm tot ce avem noi mai bun. Am mers prin magazine, făcând chestionare practice, învățand singuri anumitre lucruri de bază.

Familiile gazdă foarte primitoare ne-au întâmpinat frumos, astfel având ocazia să vedem cum trăiesc alți oameni. Ne-a fost greu să ne obișnuim cu mâncarea lor, deoarece ei mănâncă foarte dezorganizat, nu prea gătesc acasă, iar mâncărurile lor sunt foarte dulci… și ne-a fost frig – noi fiind obișnuiți acasă cu 24-25 de grade Celsius, acolo aveam maxim 17-18 grade Celsius, pentru ei era normalitatea.

Am vizitat multe locuri minunate, două sate pescărești din aproperea Plymouth-lui, Looe și Polperro, renumite pentru frumusețe, unde am văzut marea unindu-se cu oceanul. Am mers și cu vaporașul, văzând Plymouth dintr-o altă perspectivă. Astfel, a trecut și timpul, cu bune, cu rele și am ajuns în ultima săptamână. Obiectivul nostru era prezenarea finală pe baza cercetării de teren efectuate cu colegii. Prin această prezentare, am arătat, nu doar ce am învățat în materie de marketing, dar și cunoștințele dobândite în limba engleză. În ultima zi oficială de școală, în care am scris fiecare o mică prezentare despre o experiență frumoasă în Plymouth, am jucat jocuri interactive, de creație, unde am creat haine din materiale reciclabile.

Ultima zi, cea a înmânării diplomelor ne-a emoționat pe toți, nu doar prin faptul că ajunseserăm în punctul în care ne primeam certificatele, dar și pentru faptul că aventura noastră acolo ajunsese la final de poveste. La 12 noaptea am părăsit cu tristețe Plymouth, îndreptându-ne către aeroportul din Luton și apoi spre România.

O experiența minunată, un vis frumos conturat din care eu… o adolescentă de 17 ani am învățat că poveștile le putem trăi cu emoție și cu speranțe pentru viitor.