LICEUL ALIMANESTIANU din OLTENITA-LOCATII si ISTORIC !

B. Locaţia liceului
Prima locaţie în care a funcţionat liceul din Olteniţa, în primii
săi trei ani şcolari, a fost o improvizaţie. Localul se afla în str. Carol I,
azi Argeşului, nr. 38, închiriat de la Nae Mandache şi Alexandru Creţu,
azi proprietatea d-lui Mircea Fudulu. Imobilul este înscris pe lista
monumentelor istorice ale Municipiului Olteniţa (vezi Done
Şerbănescu).A doua locaţie a fost o „donaţie”, aşa cum rezultă din
corespondenţa liceului cu „Cassa Şcoalelor”, din 30 iulie 1922:
„Cassei Şcoalelor, Comitetul Şcolar al acestui Gimnaziu, cu raportul
său No. 28 şi ca răspuns la Ordinul Dv. No 12020/922, v-a adus la
cunoştinţă că Societatea Turtucaia a donat acestui Gimnaziu imobilul
moştenitorilor Trătinescu, situat în str. Traian (azi Tineretului n.a) colţ
cu str. Gen. Manu (azi Mihail Eminescu n.a) şi v-a înaintat, după
cererea dv. o schiţă de plan. Cu acelaş raport, Comitetul Şcolar,
arătându-vă că localul are nevoie de serioase reparaţiuni îşi exprimă
nădejdea că până la începerea înscrierilor, va încasa de la Primărie şi
de la părinţii elevilor suma de 80.000 lei, cari, împreună cu 20.000 lei de care dispune deocamdată Comitetul, vor forma un prim fond pentru
începerea reparaţiilor. Lăsând la o parte faptul că între data începerii înscrierilor
(August) şi a deschiderii cursurilor teoretice (1 sept.), astea în timp de
două săptămâni, este cu neputinţă a se amenaja pentru gimnaziu un
local ce este azi o adevărată ruină, ne simţim datori, Domnule
Administrator, a vă aduce la cunoştinţă că […] reparaţiile ce Comitetul
intenţionează pentru viitorul an şcolar, privesc numai două săli de
clasă, restul rămânând în starea deplorabilă în care se găsesc acum […];
pentru că reparaţiile ce trebuie să se facă, Comitetul Şcolar, fără a vă
aduce ceva la cunoştinţă, nu s-a servit de planul şi de devizul unui
arhitect, ci a însărcinat pe un conductor din localitate, autorul schiţei
de plan, ce vi s-a înaintat, şi care numai pentru amenajarea a două săli
de clasă, a prezentat un deviz, fixând suma de 210.000 lei.
Pentru ca noi personal să nu fim întru nimic răspunzători de
neglijenţă Comitetului Şcolar care a întârziat până în acest timp a se
ocupa de un nou local pentru gimnaziu, cu atât mai mult cu cât ştia că
localul în care funcţionăm astăzi nu mai putem rămâne de la Sf.
Dumitru a.c, cu onoare vă aducem la cunoştinţă toate acestea”29
De menţionat este faptul că acest local a fost odinioară „casa
pitarului Dimitrie Trătinescu, unul dintre cei trei epitropi din anii
1852-53”, care au „moşit” fondarea „urbei” Olteniţa în anul 1853.
Ulterior acest Trătinescu a fost şi primar al Olteniţei aproape două
decenii (1862-1881), un primar brav, motiv pentru care o stradă a
oraşului i-a purtat numele până prin anii 1960, după care s-a numit
strada Traian, iar str. Traian a devenit str. Al. Sahia, azi Tineretului.
Până la această donaţie, localul acesta a găzduit după anul 1902
şcoala primară de băieţi din Olteniţa, numită ulterior Şcoala 1, azi
Şcoala Gimnazială Spiru Haret, dar anterior acest local a mai fost
utilizat ca han, „Hanul Trătinescu”.
Donaţia aceasta s-a înfăptuit graţie Sarmizei Bilcescu
Alimăneştianu, „preşedinta societăţii Turtucaia”, care a cumpărat casa
Trătinescu.
Societatea Turtucaia s.a. de Industrie şi Comerţ a funcţionat
între anii 1920-1931, având sucursale la Budeşti, Silistra şi Turtucaia.
Obiectul de activitate era de servire, operaţiuni de decontare, încasări,plăţi şi acordări de credite întreprinderilor agricole, industriale,
comerciale, de morărit, fierărie, cărămidărie etc.
Actul de donaţie poartă numarul 6528/1922, transcris şi
autentificat de Notariatul Tribunalului Ilfov cu nr. 11.191/1923.
Ulterior actul de tranzacţie a fost autentificat cu numărul 12.166/1930
şi transcris sub numărul 6635/ 1930.
Donaţia cuprindea clădirea în suprafaţă de 1179 m.p., curtea
1030 m.p, în valoare totală de 7 milioane lei.30
În calitate de preşedinte a societăţii Turtucaia, Sarmiza Bilcescu
Alimăneştianu aproba importante sume de bani din contul societăţii în
contul Comitetului Şcolar al Gimnaziului 31 , motiv pentru care
Ministerul o aproba „să facă parte din comitetul acelui liceu în calitate
de delegat al societăţii Turtucaia”32, în repetate rânduri.
Localul donat era alcătuit din şase camere şi anume trei săli de
clasă, o cancelarie pentru director, o cancelarie pentru profesori şi o
cameră pentru „servitor”33
.
La 24 octombrie 1922, Cassa Şcoalelor a autorizat Comitetul
Şcolar al Gimnaziului „ca să execute lucrările de reparaţii necesare în
regie”, după cum s-a afirmat mai sus.
După amenajări, localul dispunea de opt camere plus o pivniţă,
dintre care cinci săli de clasă.
Localul era în formă de „L”. Latura de pe Str. Traian a fost
demolată în anul 1930 pentru a face loc noului local, azi vechiul local
din str. Tineretului, iar în 1959 a fost demolată si latura de pe str. Gen.
Manu, azi M. Eminescu, pentru a se construi localul nou, aşa cum
arată liceul azi.
În 1928 s-a dat în folosinţă şi locuinţa directorului liceului (azi,
sediul administrativ).
Documente ulterioare menţionează şi suprafaţa curţii liceului:
~2029 mp, sau un alt document ~2049,49 mp.
Deşi în actul de donaţie se consemna că imobilul donat era liber
de orice sarcini, după 16 ani de la donaţie, în 1938, apele au fost tulburate de apariţia unui coproprietar, Maria Calotescu din Bucureşti.
Aceasta a oferit Primăriei spre cumpărare „partea sa indivizibilă de
1/9 din cele două terenuri” pe care le deţinea pe latura spre str. Cuza
Vodă.
Primarul a admis că terenul cu pricina „trebuie cumpărat fie de
Primărie, fie de Comitetul Şcolar al Liceului, întrucât pe el este clădit
Liceul Constantin Alimăneştianu” dar „preţul cerut de 60 de lei mp.
este exagerat, întrucât asemenea locuri învecinate s-au vândut şi
evaluat la 10 lei”, „s-ar putea oferi 20 lei /mp.”. Până la urmă „onor
Minister, direcţia Contencios a aprobat tranzacţia achitând suma de
100.000 lei”, o sumă foarte mare. A treia locaţie. Pentru cadrele didactice, autorităţile locale şi
alti factori de răspundere, era clar că liceul olteniţean nu putea evolua
corespunzător fără un local nou, mult mai spaţios şi mai dotat pentru
că vechiul local, deşi reparat cu mari eforturi financiare, era departe de
necestităţile unui liceu în ascensiune, cu suficiente săli de clasă.
A treia locaţie. Pentru cadrele didactice, autorităţile locale şi
alti factori de răspundere, era clar că liceul olteniţean nu putea evolua
corespunzător fără un local nou, mult mai spaţios şi mai dotat pentru
că vechiul local, deşi reparat cu mari eforturi financiare, era departe de
necestităţile unui liceu în ascensiune, cu suficiente săli de clasă, laboratoare, bibliotecă „adevărată”, sală de „gimnastică”, ateliere,
anexe.
De aceea, imediat după reabilitarea vechiului local, cel donat,
au fost tot mai multe voci care solicitau un nou local, unul construit de
la zero, cu destinaţia liceu.
În 1928, după ce a fost reanalizată situaţia spaţiului în care
funcţiona liceul, Comitetul Şcolar s-a adresat Prefecturii Ilfov, unde
prefect era un olteniţean, dr. Constantin Deculescu, cu mai mult curaj,
solicitând sprijin pentru construirea unui „local adecvat”, iar
Prefectura a alocat suma de 1.000.000 lei în acest sens. Au mai „pus
umărul” Ministerul şi Primăria locală, argumentând că Olteniţa este
singurul oraş din judeţ şi merită un liceu.
Un proces verbal al Comitetului şcolar al liceului, din 8
decembrie 1929, consemna: „socotim că este timpul a se începe
constucţia unui nou local pentru liceu, şi, ca atare am aprobat…
îmbunătăţirea fondului de constucţie al Comitetului Şcolar pentru
construirea localului“, fondurile fiind „colectate plus Prefectura”,
procesul verbal fiind semnat de prof. Al. Stoicescu – directorul
liceului, prof. Iosif Gajdoş, M. Mitroi, Ioaniţescu, I. Marincel, N.
Ivaşcu, M. Ruptureanu, V. Teodoru, A. Ionescu, S. Cojocaru, D.
Cantonieru, St. Stefanova, F. Niţu, G. Georgescu.
.
Anul următor, 1930, Primăria confirma că există „fondul de
construcţie al liceului”. La 2 martie 1930, dr. C.tin Deculescu, în
sedinţa Comitetului Şcolar, autorizează pe direcorul liceului „să ia
contact cu arhitectul Ion Cernescu” pentru a întocmi „planurile şi
devizul ce vor fi supuse aprobării noastre”, iar câteva zile mai târziu,
la 13 martie, arhitectul Ion Cernescu a aceptat ceea ce înseamnă că
fusese contactat anterior. Acesta oferea spre dezbatere „schiţe, planuri
de execuţie, deviz, detalii la scară mare, supravegherea lucrărilor”, în
schimbul unui onorariu de 4% din valoarea totală a lucrărilor, dar în
final a acceptat 3%35
.
La 14 martie 1930, directorul liceului a convocat Comitetul
Şcolar: „domnilor […], cu onoare vă rog să binevoiţi a vă întruni în
cancelearia liceului, sâmbătă, 15 martie a.c. orele 3 d.a. spre a lua hotărâri cu privire la construcţia liceului. La şedinţă paricipă şi dl. arh.
Ion Cernescu”.De menţionat că arh. Ion Cernescu a proiectat în Olteniţa mai
multe edificii de referinţă: Baia comunală, Banca Gura Argeşului – azi
Muzeul de Istorie, Teatrul comunal – Flacăra, Casa Bărbulescu,
Monumentul Eroilor, care împreună cu Liceul ce se va construi, au
îmbogăţit fundamental arhitectura oraşului prin aspect şi prestanţă, au
ridicat nivelul de urbanizare al oraşului. Noul local al liceului din Olteniţa trebuia să fie un reper
arhitectural al urbei, conform noilor tendinţe al arhitecturii funcţionale,
din beton armat, de formă cubistă, cu cost minim, cu proporţii
armonioase, echilibrând faţadele prin alăturarea unor suprafeţe plane,
de forme geometrice regulate.
Prin simplificarea formelor s-au pus în lumină calităţile
structurii, volumele s-au redus la corpuri geometrice. Era un plan
simetric şi echibrat, organizat în jurul unei curţi interioare.
Faţada principală impresionează prin lungimea şi ordinea ei.Formele mari domină imaginea, subordonând podoabele de detaliu,
centrul geometric cade deasupra uşii masive în două canaturi.A doua zi, la 15 martie 1930, Comitetul Şcolar hotăra
urgentarea declanşării lucrărilor pentru constucţia liceului „pe terenul
actual, pe colţ, între străzile Traian şi gen. Manu, acceptând că intrarea
principală a liceului să fie pe colţ, având în vedere perspectiva, (ceea
ce e foarte adevărat n.a.), încălzirea să se facă prin calorifere etc,
planurile urmând a avea aprobarea noastră, apoi a Cassei Şcoalelor”.
Comitetul Şcoalelor a împuternicit doi membri, Al. Stoicescu şi V.
Teodoru pentru „a încheia contractul cu Ion Cernescu”37
.
Ierarhic, Ministerul a aprobat „planurile şi devizul construcţiei
noului local al acelui liceu în limita sumelor proprii pe care le aveţi la
dispoziţie”.
Imediat au început să apară ofertele, în total 17, validate doar 8.
Cea mai „avantagioasă” a fost cea a ing. Chiriac C. Alexandrescu.
Licitaţiile au parcurs toate etapele, cu publicitate, inclusiv prin
ziarul Universul din “duminică, 17 mai 1930, nr. 107, anul XLVIII”,comisia de licitaţie fiind alcătuită din Petre Alexandrescu şi Alexandru
Constantinescu – din partea Ministerului, Alex. Stoicescu – directorul
liceului, prof. Iosif Gajdoş, Ghe. Georgescu, Al. Ionescu şi arh. Ion
Cernescu. Licitaţia aceasta a fost anulată din „vicii de procedură” (termen
foarte scurt), motiv pentru care a fost organizată o nouă licitaţie, în
ziua de 5 iulie 1930, ora 11 în localul liceului.
Din nou publicitate, inclusiv în ziarul „Universul” cel de
sâmbătă, 21 iunie 1930, numărul 138, anul XLVIII.
Valoarea devizului a fost de 4.350.470 lei şi una din cerinţe
pentru participarea la licitaţie era ca „ofertanţii să prezinte diploma de
inginer sau arhitect”. Licitaţia a fost organizată de Minister şi Comitetul Şcolar al
liceului „în baza aprobării sale No. 58. 867/1930 si conf. Deciziei
Oficiului Central de licitaţie No. 7.855/14 iunie 1930: am publicat a
II-a licitaţie cu termen scurt, de dare în întreprinere a lucrărilor
necesare construcţiei noului local al liceului din Olteniţa. Se va ţine
licitaţie publică, cu oferte închise şi sigilate, conform art. 88-110 din
Legea Contabilităţii Publice, publicată în M.O. no. 167/1929 şi art.
31-53 din Regulamentul de Funcţionare al Oficiului Central de
Licitatii şi conform cu condiţiunile generale pentru întreprinderi de
lucrări publice ale Ministerului de Lucrări Publice.
D-nii concurenţi vor depune odată cu oferta o garanţie de 5%
asupra devizului, în numerar sau efecte garantate de stat, precum şi
actele prevăzute de art. 1 din Condiţiile generale pentru Întreprideri de
lucrări publice. Garanţia va fi consemnată la Casa de Depuneri şi
Administraţie Financiară, licitatorul trebuie să prezinte, odată cu
oferta, recipisa ce i s-a eliberat.
Ofertele în valută nu se admit sub niciun motiv.
Termen de predare a lucrărilor, 15 octombrie 1930.
Având în vedere că fondurile sunt formate din donaţii şi
contribuţii şi întrebuinţate exclusiv pentru construcţie, nu se admite
beneficiul de 5% acordat de lege cooperativelor şi asociaţiilor de
construcţii.
Informaţii […] la Comitetul Şcolar al liceului din Olteniţa şi la
Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii publice, secţia Arhitectură”38
.
Conform Caietului de sarcini, obiectivul Anteprizei era
„construcţia aripei din str. Traian 8, a pavilionului de colţ (intrarea
pincipală n.a) a Liceului Constantin Alimăneştianu din Olteniţa” după
ce „se va dărâma întâi aripa veche a liceului de pe zona vizată”.
Caietul de sarcini conţinea şi o descriere a lucrărilor: „se vor
executa lucrări de săpături, betoane la fundaţii şi în elevaţie, planşee şi
grinzi de beton armat, zidărie din cărămidă presată, şarpantă la
învelitoare şi închizătoare din tablă sau ardezie conform devizului,
tencuieli interne şi exterioare, tâmplărie, pardoseală din mozaic şi
parchet, scări din mozaic, vopsitorie în ulei şi zugrăveli în culoare de apă, trotuare, amenajări etc”.
Alte precizări se refereau la „calitatea apei, nisipului, pietrişului,
varului hidraulic, cimentului, ipsosului, pietrei pentru diferite utilizări,
cărămizii, lemnului, fierului beton, tablei zincate, vopselelor,
mortarelor, geamului, betoanelor şi zidăriei, rosturilor, tencuielilor,
lucrărilor de lemnărie, fierărie, pardoseală, sobe”, iar preţurile
prevăzute în seria preţuri sunt pentru lucrări „complecte terminate”.
Lucrările urmau să înceapă în cel mult 10 zile, „îndată după
semnarea contractului”, „antreprenorul nu poate scuza o executare
vicioasă sau neconformă proiectelor” şi era obligat „de a proteja
lucrările de intemperii si accidente”, fiind „responsabil de toate
nenorocirile provenite din cauza neglijării acestor prescripţiuni şi, în
caz de accidente, este dator a despăgubi pe lucrători sau familiile lor,
fără a avea drept la vreo despăgubire din partea statului”.
Antreprenorul mai era obligat „să cureţe complet şantierul” si să
dea ministerului „toate obiectele găsite în timpul lucrărilor, oricare ar
fi valoarea lor naţională, istorică ori antică”. Caietul de sarcini a fost
aprobat prin înalt decret regal39
.
În aceste împrejurări Cassa Şcoalelor a încheiat convenţia cu
reputatul arh. Ion Cernescu din Bucureşti, str. Ţepeş Vodă, nr. 40.
Câştigătorul celei de a doua licitaţii a fost tot ing. Chiriac
Alexandrescu, din Bucureşti, str. Mântuleasa nr. 1, iar rezultatul
licitaţiei a fost validat de Minister cu adresa No. 95.609/1930. El s-a
mai angajat să execute lucrările conform devizului de 4.350.470 lei cu
un rabat de 24%, sub preţurile unitare ale devizului, deci suma pentru
care s-a contractat a fost de 3.306.350 lei.
Contractanţii au stabilit ca preţurile unitare cu care s-a încheiat
contractul să rămână neschimbate: „ele nu se vor majora sub nici un
motiv şi niciodată în cursul executării contractului, nici după
terminarea lucrărilor prevăzute în acest contract”.
Plata se efectuează de către Comitetul Şcolar, iar în caz de
“neterminarea lucrărilor până la data fixată, Comitetul Şcolar va putea
efectua lucrările neterminate la timp, în contul antreprenorului,
aplicând prevederile condiţiilor generale pentru întreprinderi de lucrări publice şi Caietului de sarcini care fac parte integrantă din prezentul
contract […]. Este strict interzisă efecutarea lucrărilor suplimentare
neautorizate în mod prealabil […]. Lucrătorii utilizaţi trebuie să fie
70% români pentru fiecare breslă în parte. Este interzis apelul la un
subantreprenoriat”. În plus antreprenorul era obligat să demoleze
vechiul edificiu.
Ing. Chiriac Alexandrescu a depus garanţia de 237 mii lei „în
efecte”, urmând a fi restituite după recepţia provizorie a lucrărilor.
Responsabilitatea era împărţită între Minister, care conducea
lucrările şi Comitetul Şcolar care supraveghea zilnic „mersul”.
Iniţial se vorbea de un local de liceu cu două aripi, una pe strada
Traian şi cealaltă pe strada Gl. Manu, cu „15 camere, 8 dependinţe
pentru serviciile profesorilor, 7 camere şi 2 dependinţe pentru
funcţionari”.
Arhitectul Ion Cernescu a desemnat un delegat care să
conducă şi să supravegheze lucrările în numele său.
Imediat s-a trecut la treabă cu frenezie, doar la aripa din strada
Traian, nu tot proiectul arhitectural modern ce se proiectase, pentru că
nu era suficient spaţiu şcolar, motiv pentru care direcţiunea Liceului
s-a adresat Şcolii de meserii la 20 august 1930 „să binevoiască a
admite 4 clase ale Liceului să funcţioneze acolo”.
„Solemnitatea punerii pietrei fundamentale a noului local al
Liceului s-a făcut în data de 15 octombrie 1930”, deja mult peste
termenul stabilit.
Din păcate, marea criză economică din anii 1929-1933,
începuse să îşi facă efectul catastrofal, şi, la 9 noiembrie 1930, se
constata că „lucrările de construcţie a noului local au încetat fără a-l
termina la roşu”, obiectivul acelui sfârşit de an .
.
În disperare, la 28 noiembrie 1930, conducerea Liceului a apelat
iar la Prefectură, solicitând „finanţare pentru continuarea lucrărilor de
construcţie a Gimnaziului (evaluare la 5 milioane lei), deoarece
lucrările au ajuns la jumătate şi numai la roşu. În acest fel, cursurile se
fac în trei clase din vechea clădire (aripa Gl. Manu n.a.), iar restul în 4
săli de clasă de la Şcoala de meserii. Aflându-ne în această situaţie şi

40 Arhivele Naţionale Călăraşi, fond Liceul C. Alimăneştianu, dosar 12/1929-31, f. 62
69
având în vedere modesta sumă ce s-ar putea realiza din taxe.având în vedere modesta sumă ce s-ar putea realiza din taxele de
construcţie ale elevilor, în majoritate orfani de război – scutiţi de taxe
şi fiind plugari săraci”. În finalul adresei, Prefectura era rugată să-şi
înscrie în buget o sumă cu care să se finalizeze construcţia.
Anul următor, 1931, lucrările erau departe de a fi finalizate, mai
rău, „din mers” au apărut modificări ale proiectului modern,
modificări ce se văd şi astăzi, motiv pentru care la 17 martie 1931,
Cassa Şcoalelor s-a adresat Comitetului şcolar al Liceului,
informându-l că Ministerul i-a aprobat ca Liceul „să plătească din
fonduri proprii întreprinderii ing. Chiriac Alexandrescu lucrările
suplimentare ce a executat “.
La 5 octombrie 1931, Comitetul Şcolar al Liceului, aducea la
cunoştinţă Cassei Şcoalelor că antreprenorul a înterupt lucrarea
„deoarece nu s-a rezolvat situaţia de plată a lucrărilor executate în anul
trecut41
.
Lucrările se vor executa cu ţârâita, cu modificări ilegale de
proiect, vor dura mai mult de 10 ani, aşa cum se va constata din
corespondenţa arhitectului Ion Cernescu, nu s-a mai pus problema
construcţiei aripii din strada Gen. Manu decât în anii 1959-1960.
De aceea, cursurile se vor ţine în 3 săli din vechiul local (cel
donat), la Şcoala de meserii şi alături la Şcoala de băieţi.
La 13 septembrie 1932 s-au declarat finalizate lucrările la acest
nou local, s-a făcut recepţia clădirii „construită graţie ajutoarelor date
de Onor Prefectura Ilfov”.
Cu toate acestea, s-au mai constatat „mici lucrări care nu au fost
finalizate şi având în vedere că nici numirile de suplinitori nu au fost
comunicate, se solicita Inspectoratului Şcolar să binevoiască a aproba
[…] o amânare a cursurilor cu 3 zile” conform Regulamentului şcolilor
secunadre.
Peste o lună, liceul s-a adresat Ministerului Muncii, solicitând
un „ajutor de 400.000 lei pentru înzestrarea şcolii cu mobilierul
necesar, deorece şcoala nu mai dispune de fonduri”.
În afara „micilor lucrări nefinalizate”, au mai fost şi alte
surprize neplăcute la 2 luni de la recepţie, „tavane crăpate la etaj”. n data de 24 februarie 1933 a avut loc recepţia provizorie a
lucrărilor efectuate, consemnâdu-se că „acestea sunt executate din
materiale de bună calitate şi în conformitate cu descrierea din deviz”.
În ceea ce priveşte executarea lucrărilor de instalaţii sanitare şi
branşamentele la reţeaua de apă necesare noului local al Liceului, cel
care a fost desemnat să le execute a fost acelaşi Volta T. Cernea,
conform licitaţiei publice la care au participat 7 firme, conform
avizelor OCL No 291833 şi No 300928/1932.
Preţurile unitare ale devizului erau de 230 mii lei cu un rabat de
32,10%. Şi costurile acestei lucrări s-au achitat din contul Comitetului
şcolar.
Prin adresa No. 186/17 mai 1937 se făcea cunoscut arhitectului
Ion Cernescu să ia parte la recepţia definitivă a lucrărilor instalaţiilor
electrice şi sanitare, în data de 29 mai 1937, conform ordinului No
44536/1937 al Cassei Şcoalelor.
La 31 mai 1937, Prefectura Ilfov a venit din nou în sprijinul
Liceului, alocâdu-i noi sume pentru terminarea faţadei.
Acoperişul noului local de liceu a fost o improvizaţie jalnică, ca
şi azi, motiv pentru care la 7 mai 1936 se constata că „are nevoie de
un acoperiş de tablă la corpul principal al clădirii desfiinţându-se
acoperişul provizoriu de scânduri, care durează totuşi de cinci ani, dar
prin care, în vreme de ploaie, apa a început să se strecoare în interior.
Este nevoie mai ales de tencuiala faţadei exterioare, din lipsa căreia
cărămizile se distrug şi zidurile încep a se molipsi de igrasie până în
interiorul clădirii”.
De aceea, la 7 mai 1936, liceul s-a adresat Prefecturii Ilfov cu rugămintea ca la momentul alcătuirii bugetului să aibă în vedere „şi
terminarea lucrărilor de primă necesitate la construcţia noului local”,
liceul fiind „ameninţat cu reducerea lui la forma de gimnaziu, din
cauza lipsei de fonduri pentru funcţionarea claselor extrabugetare de
curs superior […], părinţii fiind în imposibilitatea de a suporta
cheltuielile învăţământului în altă localitate.
La 31 mai 1937 mai era de lucru la noul local şi Prefectura Ilfov
a venit din nou în sprijinul Liceului olteniţean „alocând suma pentru
terminarea pereţilor, faţadei acestuia”, iar la 16 iulie 1937 a mai
adăugat 1.000.000 lei „pentru funcţionarea claselor extrabugetare de
curs superior”.
Anul 1938 a fost şi el anul unor noi intervenţii la Prefectura
Ilfov. Prin adresa no. 160/26 martie 1938, Liceul ruga Prefectura să
ţina seamă şi de nevoile lui, „bani pentru finalizarea laboratoarelor de
fizico-chimice”, acoperişul şi subsolul clădirii etc. Nefinalizarea
clădirii genera „un număr redus de elevi, cu taxe neîndestulătoare”,
motiv pentru care se „funcţionează de câţiva ani doar graţie ajutorului
pe care Prefectura l-a dat şcoalei”.
Este interesantă atitudinea arhitectului Ion Cernescu, autorul
proiectului şi diriginte de şantier. El şi-a făcut bine treaba şi a protestat
când beneficiarul a simplificat lucrarea pentru a o scoate mai ieftin si
pentru a se încadra într-un buget anemic, insuficient şi inflaţionist.
Astfel, la 20 mai 1937, ilustrul arhitect s-a adresat Cassei
Şcoalelor, subliniind că a fost „angajat cu elaborarea planurilor şi
coordonarea lucrărilor, conform contractului cu no. 67390/23 mai
1930. În curs de 3 ani s-au executat subsolul, parterul şi etajul I la
centru (intrarea principală n.a) şi aripa din str. Traian, terminându-se
complet şi interiorul la parter şi etajul I, care în prezent ESTE
FOLOSIT.
Pentru aceste lucrări s-au cheltuit 6.000.000 lei, rămânând de
executat în exterior tencuielile, jgheaburile şi burlanele.
În prezent, Primaria Olteniţa, fără nicio aprobare din partea
Comitetului Şcolar, fără să mă consulte în privinţa detaliilor de faţadă,
începe să execute tencuitul exterior, mutilând complect proiectul
iniţial.
Cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune ca conducerea Liceului să nu permită această mutilare pentru o lucrare în care s-au cheltuit
peste 6.000.000 lei, şi chiar dacă din lipsă de fonduri, vor să mai
simplifice din proiectul iniţial, subsemnatul, care am proprieatea
artistică a proiectului, rog să se studieze în consecinţă.
În caz contradictoriu, înţeleg să nu renunţ la niciun drept pe care
legile ţării mi le acordă”.
Câteva zile mai târziu, la 31 mai 1937, Ion Cernescu a atras
atenţia Cassei Şcoalelor asupra „ilegalităţilor Comitetului Şcolar al
liceului, comise faţa de contractul ce are încheiat cu subsemnatul,
angajat ca arhitect-diriginte al construcţiei liceului.
M-am transportat la faţa locului şi am constatat că lucrările pe
lângă că se execută ilegal, sânt sub orice critică din punct de vedere al
execuţiei.
Pentru buna administrare a banului public, pentru demna
prezentare a localului unui liceu, care nu este o magazie oarecare,
pentru intrarea în legalitate faţă de contractual ce l-am, cu respect vă
rog d-le administrator, a interveni de urgenţă pentru încetarea imediată
a lucrărilor în asemenea condiţiuni, şi dispune să mi se comunice
rezultatul deciziilor dv.”.
I s-a răspuns că a cerut Comitetului Şcolar al liceului „oprirea
lucrărilor de terminare a localului acestui liceu, indiferent dacă sunt
sau nu de folos şcoalei – în cazul când ele se vor găsi dăunătoare
drepturilor dumneavoastră, asigurate, după ceea ce spuneţi, de legea
proprietăţii artistice, pe care noi nu o cunoaştem”, şi în final se va
adresa Ministerului şi Prefecturii care răspund cu fonduri.
Arhitectul Ion Cernescu revine subliniind că „sunt şi rămân
proprietarul planurilor de construcţie a clădirii localului de liceu din
Olteniţa, str. Traian, colţ cu strada Gen. Manu, şi sunt în consecinţă
singurul în drept să execut lucrarea până la terminare, conform legii de
protecţie a proprietăţii artistice, şi nu înţeleg să renunţ la acest drept al
meu, de a-mi termina opera concepută de mine, lăsând să fie mutilată
de persoane care nu îmi pot interpreta concepţia în amănunt […], în
caz contrar, voi fi pus în neplăcuta situaţie de a mă adresa justiţiei
pentru a împiedica acest procedeu ilegal, şi a-mi valorifica daunele
morale şi materiale ce mi se cauzează prin înlăturarea abuzivă a
subsemnatului de la desăvârşirea operei şi mutilarea acesteia.În speranţa că Onor Comitetul Şcolar va aprecia grija ce pun
pentru a nu se masacra opera destinată generaţiilor viitoare, şi aşezată
pe o şosea internaţională în văzul tuturor trecătorilor, vă rugăm a primi
asigurarea sentimentelor frumoase de care sânt animate”. Documentul
acesta este înregistrat la Judecătoria Olteniţa, nr. 11.358/29 mai 1937.
Constatând că lucrarile de finisare a localului de liceu nu
respectă proiectul iniţial, arhitectul Ion Cernescu şi-a continuat
acţiunea petiţionară şi protestatară, subliniind că „se intenţionează
executarea tencuielilor exterioare ale liceului, în alte condiţii decât
cele prevăzute în devizul, pe care subsemnatul le-am înaintat în anul
1936 Comitetului Şcolar al liceului si care deviz a fost aprobat de onor
Cassa Şcoalelor.
Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă urmatoarele: în baza
contractului ce am cu Comitetul Şcolar al Liceului, contract aprobat
de Cassa Şcoalelor […], şi asupra căruia am achitat taxele legale,
subsemnatul am întocmit planuri şi devize după care lucrarea s-a
executat până în prezent.
Cum proprietatea artistică îmi aparţine, şi cum lucrările ce
urmează a se executa trebuie aprobate de Cassa Şcoalelor, cu onoare
vă rog să binevoiţi a mă înştiinţa, dacă intenţionaţi a continua lucrările
şi în cazul când aceste lucrări le voiţi simplificate faţă de proiectul
iniţial să întocmesc studiile si devizele în consecinţă, iar după
aprobarea Cassei Şcolelor să procedaţi la cele legale, pentru angajarea
lucrărilor „.
Cassa Şcoalelor s-a adresat Comitetului Şcolar al liceului la 18
iunie 1937, consemnând: „având în vedere că lucrarea de construcţie
trebuie să aibă uniformalitate şi că deci autorul proiectului trebuie să
fie consultat până la terminarea lucrărilor cu toate detaliile necesare,
potrivit rezoluţiei D-lui Ministru, să avem onoarea a vă ruga să
chemaţi pe D-l arh. Cernescu şi de comun acord cu domnia să se
dispună executarea lucrărilor după detaliile făcute de domnia sa”42
.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, localurile liceului
au avut mult de suferit de pe urma inundaţiilor şi al transformării în
spital militar şi carantină pentru trupele germane, apoi de cele sovietice.
Prin adresa nr. 532/25.08.1941 către Inspectoratul Şcolar,
Liceul informa că „localul acestui Gimnaziu este în întregime
transformat în spital militar şi începând din ziua de 24 august
funcţionează efectiv, având răniţi”.
O lună mai târziu, Gimnaziul reconfirmă că localul său „este
ocupat în întrgime de spitalul militar” şi „de la 1 septembrie a.c se
funcţionează în localul Şcolii Primare nr. 1 de băieţi în orele de după
amiază”43
.
La 8 iulie 1944, se reconfirmă că „localul gimnaziului este
ocupat tot de spitalul militar Cetatea Albă”, ocupând 12 săli din cele
13, plus demisolul, în afară de „una, reţinută pentru şcoală unde sunt
depozitate biblioteca, materialul didactic”44
.
Evident, localul cu destule spaţii nefinalizate chiar şi după
război, până spre anii ’60 ai secolului trecut, când s-a amenajat sala de
sport de la subsol, azi biblioteca, cu un acoperiş făcut târziu şi fără să
respecte proiectul iniţial, chiar şi în zilele noastre avea mereu nevoie
de reparaţii, apelându-se în mod repetat la fondurile de construcţie.
Mai mult, în Adunarea Generală a Comitetului Şcolar, s-a aprobat ca
„taxa de construcţie să se fixeze la 3000 de lei, plătită de toţi elevii,
fără nicio scutire.”45
În partea sudică a acestei clădiri era „intrarea elevilor”, care a
fost folosită până la construcţia laturii de nord din strada M. Eminescu,
fostă Gl. Manu, noua intrare a elevilor fiind pe aici.
Fosta intrare a elevilor a devenit o magazie de obicte inutile, dar
în inventar.
În anii 1997-1998 acest spaţiu a fost reproiectat şi transformat
în spaţiu util procesului de învăţământ (modificare de proiect).
(Extrase din vol-MONOGRAFIA COLEGIULUI NATIONAL NEAGOE BASARAB-OLTENITA-DE CONSTANTIN CEAUSU ) VA URMA !