IOANA RADU, ÎNDRĂGITA INTERPRETĂ DE ROMANȚE ȘI MELODII POPULARE, ARTISTĂ EMERITĂ ȘI LEGĂTURILE EI CU OLTENIȚA

29 iulie 2018 dragon

Mai întâi că în nici o carte și nicăieri nu apare data nașterii Ioanei Radu, întrucât n-ar fi dorit niciodată să
se știe acest lucru pentru ca nici lumea să nu știe că îmbătrânește. Puțini sunt cei cărora le-a plăcut dragostea,
viața și iubirea ca Ioanei Radu, această doamnă a romanțelor noastre.
Ioana Radu, această olteancă cu o vocație frumoasă, în limitele
adevărului și cu dorința de a face tuturor numai bine, a înțeles că
dragostea este unul dintre cele mai înălțătoare sentimente și că fără
această eufonie a iubirii între oameni, pământul ar fi pustiu, inundat de
singurătăți deșarte. A fost contemporană și a colaborat cu o altă mare
doamnă a muzicii românești, Maria Tănase, cu Gigă Petrescu și cu toată
pleiada rapsozilor din generația ei.
Dusă de valurile vieții, Ioana Radu, cântând în localitatea noastră
pe scena teatrului comunal, așa cum se întâmplă în viață, l-a întâlnit pe
Ion Spirescu la Oltenița cu care, plăcându-se reciproc, s-a căsătorit. Însă
aceasta nu a durat până la sfârșitul vieții. Ion Spirescu-Oltenița a locuit
pe strada mare, vizavi de, cândva, dispensarul de copii, în zilele noastre
în fața restaurantului libanez amenajat în casele lui Victor Zagăr din
spatele școlii de meserii.
Compozitorii, care mai de care, se întreceau să intre în grațiile
Ioanei Radu și să-i încredințeze un cântec căruia, prin interpretarea ei,
fiecare cuvânt și fiecare notă căpăta valențe melodice fermecătoare,
aducându-l în prim planul preferințelor pentru o lungă perioadă
de timp sau pentru totdeauna.
O romanță interpretată de Ioana Radu răscolea plăcut sufletul și
inima celui care o asculta, iar dacă era la o petrecere, paharele de
vin se goleau unul după altul. În fiecare cântec, în fiecare cuvânt, Ioana Radu punea tot sufletul, întreaga ei ființă,
încât cel care o asculta devenea, fără voia lui, captivul ei.
În scopul readucerii în memorie a romanțelor nemuritoare, cândva interpretate cu patos de Ioana Radu,
prezint mai jos titlurile celor care făceau parte din repertoriul său:
1. Te-așptept pe-același drum
2. Nu se poate
3. Aș vrea iar anii tinereții
4. Omagiu Ioanei
5. De ce să pleci ?
6. Ce te-ai face, inimă
7. Mă simt mai tânără ca niciodată
8. De tine nu-mi mai este dor
9. Lampa
10. O adoram de-o viață-ntreagă
11. Stai tinerețe pe loc
12. Mi-e dor de nopți cu lună plină
13. Să treci prin lume fără dor
14. Car frumos cu patru boi
15. Mi-e dor…
16. E Rița fecioară
17. Dor de răzbunare
18. N-ai să știi niciodată
19. Am început să-mbătrânesc
20. Te rog să uiți că te-am iubit 21. Cine mi te-a scos în cale
22. Îți amintești ?…
23. În micul orășel uitat de lume
24. De dragul ochilor tăi
25. Dacă nu te-ndeamnă dorul
26. În chioșc fanfara cânta
27. Primăvara…
28. Trece-un car cu boi pe drum
29. Adio clipe fericite
30. Dacă-n douăzeci de toamne
31. Ciobănaș cu trei sute de oi
32. Din ochii care-au plâns
33. Mai rămâi lângă mine
34. Trubadurul…
35. La umbra nucului bătrân
36. De ce nu vii ?…
37. Toată lumea-mi zice Lotru
38. M-a trimis mama la vie
39. Am acasă patru boi
Melodii populare
Fără nici o exagerare, pe parcursul vieții mele din categoria romanțelor cunosc melodia și versurile a circa
80%, pe care încă le țin minte, și în mai mică măsură melodiile populare. Ioana Radu a fost, este și va rămâne
neîntrecută pentru multă vreme de aici înainte. Cântecele ei, modul de interpretare constituie un balsam fermecat
care pansează orice rană a inimii și a sufletului.
Cine dorește să știe amănunte despre viața Ioanei Radu, îi recomand să citească cartea ”Romanța unei
vieți – Ioana Radu” scrisă de unul dintre colaboratorii săi Harry Negrin, Editura Muzicală, București, 1987.
(Bibliotecă personală). La vârsta senectuții Ioana Radu a primit distincția de ”Artist al Poporului”.
257
IOANA RADU
la vârsta apogeului,
regina romanțelor
1. De-aș trăi ca bradu-n munte
2. Bate vântu’ vinerea
3. Mai vino seara pe la noi, Ionele dragă
4. Inimă cu venin mult
5. Leliță Ioană
6. Piatră, Piatră !
7. De la moară pân’ la gară
8. Tudoriță nene
9. Cine zice puiul
10. Di, di, di, murgule, di !
11. Boala-i boală de e boală
12. Gheorghe, Gheorghe
13. Bugăraș de gheață rece
14. Pe vale, țațo, pe vale
15. Pe deal, pe la Cornățel
16. Dragostea de unde-ncepe
17. Dragă mi-a fost calea-ncoace
18. M-aș duce și eu la nuntă
19. Spune, măiculiță, spune
20. La puțul cu cinci izvoare
21. Dealu-i deal și valea-i vale
22. Astă iarnă era iarnă
23. Anicuța neichii dragă
24. M-a-mbătrânit supărarea
25. Aș muri, moartea nu vine
26. Dorule și-o boală grea
27. Geaba-i lună, geaba-i stele
28. Pelin beau, pelin mănânc
29. I-auzi valea cum răsună
30. Dă-i, Doamne, și omului
31. Mă suii pe dealul Cernii Fotografia de mai jos reprezintă nucleul formației muzicale de acompaniament a cântăreței Ioana Radu.
De la stânga la dreapta: clarinetistul Aurel Ionescu, compozitorul și acordeonistul Ion Spirescu-Oltenița, soțul
Ioanei Radu și un tânăr pianist și compozitor Sile Dinicu, marele dirijor de Orchestră de mai târziu cunoscut
la nivel național.
Dată fiind nestatornicia și tumultoasa ei viață, Ioana Radu avea să abandoneze căsătoria cu SpirescuOltenița,
de care la început spunea că n-o s-o despartă nimic și nimeni toată viața, și ieșindu-i în cale alt bărbat
considerat de ea mai fermecător, mai atrăgător și mai sentimental, îl întâlnește pe Nichi Popescu comandant
de nave, directorul Navrom București, un bărbat cu al cărui temperament se potrivește până la contopire.
Oltenițeanul nostru Tudor Georgescu, pe atunci era șeful Navrom Oltenița, era în perspectiva de a se căsători,
iar șeful său, Nichi Popescu, venind la Oltneița în interes de serviciu și auzind despre acest eveniment,
s-a oferit el să-l cunune.
Mai înainte Petrică Ruse, șeful secției financiare a Raionului Oltenița și vecinul meu, se oferise el să-l cunune
pe Tudor Georgescu. Până la urmă Tudor Georgescu a fost cununat de Nichi Popescu și de Ioana Radu.
Petri a fost supărat din acest motiv, însă Tudor Georgescu nu a avut de ales. Plăcerea și rugămintea lui Nichi
Popescu de a-l cununa pe Tudor Georgescu nu putea fi refuzată, deoarece aceasta, într-un fel, devenise o dorință
impusă pe care și-o aroga și în calitate de șef.
Până la urmă s-a convenit asupra tuturor amănuntelor cu privire la modul cum avea să se desfășoare nunta
și chiar s-a stabilit data de 10 ianuarie 1960. Stabilirea nunții la această dată – oarecum precipitată – a fost determinată
și de faptul că Tudor se cunoscuse de mai de mult cu Jeana, viitoarea lui soție, care era deja însărcinată.
Deși a fost în plină iarnă, vremea a fost destul de frumoasă, iar nunta a avut loc în sala mare a clădirii
Navrom din port. Deplasarea din oraș la port s-a făcut cu săniile de piață, mijloace de transport spcifice, înlocuitoarele
trăsurilor pe timp de vară. A fost multă lume.
Cred că este ușor de înțeles pentru cititor să deducă faptul că a fost multă lume și chiar aleasa, din moment
ce a fost la nuntă și Ion Cristea directorul Șantierului Naval Oltenița, care avea să atragă după el și alți oameni.
Punctul de atracție l-a constituit invitațiile la nuntă, când fiecare familie, primind invitația și văzând că
nuni vor fi Nichi Popescu și Ioana Radu, din curiozitate au luat parte la nuntă. Mulți bănuiau că Ioana Radu va
cânta, era cunoscută ca interpretă de romanțe, dar, culmea, Ioana Radu a stat la masă, a dansat, a jucat, însă nu
a cântat. Orchestra a fost asigurată de un taraf de lăutari (acordeon, țambal, bas, trompetă, clarinet, vioară,
pian) condus de neîntrecutul Mielu Țiganu care, văzând-o pe Ioana Radu, și-a dat tot interesul spre a fi la
înălțimea așteptărilor. În plus era stimulat și de privirile Ioanei Radu care, dând afirmativ din cap, i-a dat de
înțeles că o satisfac cântecele lăutărești, astfel că și ea s-a simțit în elementul ei. Toată lumea aștepta să o audă
258
cântând însă, până la urmă, acest lucru nu s-a întâmplat. E drept că nu a lipsit mult ca să interpreteze cel puțin
o romanță, că era bine dispusă, că una ca ea știa să savureze o petrecere, mai cu seamă cum era cazul nunților
la care de multe ori cântase, îi erau cunoscute frumoasele melodii populare care aveau o priză deosebită la
public, mai cu seamă în atmosfera creată de o petrecere așa cum se întâmplă la nuntă.
Dar din acel eveniment plăcut care a avut loc acum mai bine de o jumătate de secol, nu au rămas decât fotografiile
făcute cu mirii și cu nunii, fotografii pe care și eu le-am admirat, pe verso cărora scrie: ”Odată cu
clipele petrecute se duc și amintirile frumoase”. 10 ianuarie 1960, amintire de la nunta lui Tudor și Jeana
Georgescu, și de la nunii Ioana Radu și Nichi Popescu”.