Prezentă la deschiderea anului şcolar în câteva şcoli din comunele pe care le reprezintă şi preluând disperarea exprimată totuşi şi încă decent de către părinţi, dascăli, consilieri locali şi primari, deputata Raluca Surdu s-a adresat colegilor deputaţi cu o declaraţie politică în care zugrăveşte imaginea deplorabilă a unor clădiri destinate actului educaţional şi aflate în comunele colegiului său. Dacă este să gândim la nivelul întregii Românii, aceste probleme sigur pot fi multiplicate cu numărul de comune şi sate existente.
„Stimaţi colegi,
Simt nevoia unei atitudini puternice faţă de situaţia câtorva şcoli din colegiul pe care îl reprezint. Pe lângă nevoia de stabilitate, predictibilitate în sistemului educaţional românesc, acţiuni responsabile, stimularea creativităţii elevului, combaterea şi eradicarea violenţei în şcoli sau diminuarea abandonului şcolar, trebuie să asigurăm condiţiile optime desfăşurării activităţii şcolare la un nivel european.
Vreau să vă prezint o situaţie a şcolilor ce trebuie renovate foarte curând:
· Şcoala Gimnazială nr. 2 Stancea şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Spanţov necesită amenajarea unor laboratoare de informatică şi a unor grupuri sanitare în interiorul acestora, momentan acestea aflându-se în curtea şcolii. Grădiniţa nr. 1 din Spanţov şi Grădiniţa nr. 3 din Stancea necesită şi ele construirea de grupuri sanitare în interiorul clădirilor, acestea fiind momentan situate în curtea grădiniţelor şi nu respectă niciun standard de igienă.
· Grădiniţa nr. 3 din Cetatea Veche necesită o dotare tehnică minimă în vederea desfăşurării unei activităţi optime şi orientare către învăţarea copiilor. Este nevoie de achiziţionarea unor calculatoare, a unui videoproiector, a unei imprimante multifuncţionale.
· Şcoala şi grădiniţa din comuna Crivăţ au nevoie de amenajarea unor grupuri sanitare în interiorul clădirilor, de dotarea cu mobilier nou având în vedere că cel existent este foarte vechi şi nu corespunde cu un mediu optim de învăţare pentru copii şi de reabilitarea termică a clădirilor. În acelaşi timp este nevoie de amenajarea sălii de sport, construită dar care nu dispune de nicio dotare sau de vreun material sportiv, astfel încât nu se poate desfăşura niciun fel de activitate sportivă.
· Şcoala gimnazială nr. 1 Valea Roşie din Comuna Mitreni. Această şcoală este formată din două corpuri de clădire, foarte vechi amândouă, cu toaletă aflată în curtea şcolii, fiind la comun pentru ambele cicluri de elevi, primar şi gimnazial. În aceste condiţii improprii performanţei şcolare îşi desfăşoară activitatea 256 de elevi. Nu există o sală de sport ci doar un teren de pământ impracticabil pe ploaie sau zăpadă.
· Grădiniţa nr. 2 din Comuna Mitreni îşi desfăşoară activitatea în clădirea foarte veche a fostului cămin cultural. Interiorul clădirii a fost reamenajat şi poate fi considerat optim pentru activităţile şcolare însă exteriorul clădirii este într-o stare foarte avansată de deteriorare. Există un stadiu incipient pentru construirea unei săli de sport, însă lipsa fondurilor determină stagnarea lucrărilor deja de câţiva ani.
· Grădiniţa nr. 3 Clăteşti din Comuna Mitreni îşi desfăşoară activitatea într-o singură sală de clasă, toaletele sunt în curte, fără fosă septică, acoperişul este puternic afectat astfel încât plouă în unele clase iar încălzirea se face prin sobe cu lemne.
· Grădiniţa din Comuna Căscioarele care funcţionează într-o clădire construită în 1920 şi Şcoala gimnazială din aceeaşi comună construită în 1975 sunt într-o stare extrem de avansată de degradare. Lipseşte mobilierul în foarte multe săli de clasă, nu există cabinetele de specialitate (istorie, chimie, biologie), igrasia şi mucegaiul sunt in permanentă expansiune în timp ce grupurile sanitare sunt inexistente, iar improvizaţiile realizate sunt contrare normelor de igienă elementară şi, nu în ultimul rând, lipseşte o sală de sport care să le permită elevilor desfăşurarea orelor de educaţie fizică. Există un stadiu de aproximativ 30% al unor lucrări de reabilitare însă în 2009 au fost sistate finanţările pentru continuarea lucrărilor. Aici învaţă 147 de elevi.
· În comuna Radovanu, Şcoala Gimnazială Dimitrie Ion Ghica necesită o reabilitare a clădirii, atât la interior cât şi în exterior, o reabilitare a instalaţiei electrice, achiziţionarea unei centrale electrice şi achiziţia de mobilier şcolar. Grădiniţa din comuna Radovanu are nevoie, într-un timp cât mai scurt, de achiziţionarea de mobilier pentru grădiniţă.
· Şcoala Gimnazială Nr. 3 din comuna Chirnogi are nevoie de achiziţionarea şi montarea unei centrale termice pe gaz, reabilitarea acoperişului la două dintre cele 3 corpuri de clădire.
Ştim cu toţii că o clădire consolidată, frumos amenajată, modernă, dotată cu toate cele necesare înseamnă premise minimale pentru desfăşurarea activităţilor curente, nicidecum pentru atingerea unor performanţe şcolare notabile..
Militez ca şcoală să ofere aceleaşi condiţii pentru toţi elevii, indiferent de localitate, fie că aceasta se află în zona rurală sau în zona urbană. Deşi este adevărat că banii nu rezolvă toate problemele învăţământului, în situaţia prezentată de mine, şi anume renovarea unor şcoli din raza Colegiului Uninominal 5 Călăraşi, alocarea de bani de la Guvern este singura soluţie. Faptul că grupurile sanitare se află în curtea şcolilor mai sus menţionate este o realitate crudă pentru micii şcolari şi care ne situează mult sub condiţiile civilizate, mult sub standardele europene şi reprezintă chiar un pericol iminent pentru copii.
Gândiţi-vă doar la ce se expune un copil din clasa 0, care este nevoit să meargă la o toaletă aflată în curtea şcolii. Nu vreau să mai aud de încă o tragedie întâmplată într-o şcoală de oriunde din România. O astfel de întâmplare ne poate eticheta drept o ţară din lumea a treia.
Vreau să văd o atitudine determinată, foarte puternică şi imediată a Guvernului şi a Ministerului Educaţiei în vederea rezolvării problemelor şcolilor cu grave deficienţe de infrastructură. Orice reformă educaţională trebuie să aibă în vedere, în primul rând, remedierea imediată şi asigurarea unor condiţii optime, civilizate, europene de studiu pentru elevi. După asigurarea acestor condiţii putem vorbi de performanţă şcolară, de combaterea sau atenuarea tuturor celorlalte probleme ale sistemului educaţional românesc.
Investind în şcoli şi elevi, investim în viitorul României!
Mulţumesc,
Raluca Surdu, Deputat Colegiul Uninominal 5 Călăraşi”
Trei medalii de argint pentru Călărași, la competiție internațională! În perioada 17–19 aprilie 2026, sportivii…
Cultura prinde viață la Călărași Consiliul Județean Călărași susține și promovează valorile culturale locale, iar…
Extensia Călărași a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală a organizat cu succes a IX-a…
Președintele Consiliului Județean Călărași a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Confindustria România și…
Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași a găzduit astăzi Campionatul Național de Ergometru –…
This website uses cookies.