Categories: Social

Intervenţie la incendiu de locuință în municipiul Oltenița, pe strada I.H. Rădulescu

 

 

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au acţionat rapid pentru stingerea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute

 

 

          Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile

 

 

       În data de 14.03.2016, ora 19.10, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat să acţioneze pe raza localităţii, pe strada I. H. Rădulescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuinţe, proprietate individuală, aparţinând Anișoarei P.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperișului locuinţei în zona coșului de evacuare a fumului, existând risc de extindere la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile.

În urma incendiului au ars două grinzi de lemn și s-a deteriorat materialul lemnos sin zona coșului de evacuare a fumului, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 100 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

dragon

Recent Posts

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

o săptămână ago

CJ CALARASI – Modernizarea Liceului Special „Sfânta Maria”

În ultimii doi ani, echipa Consiliului Județean Călărași, condusă de președintele Vasile Iliuță, a susținut…

2 săptămâni ago

CJ Calarasi – Istoria de acum mii de ani continuă să iasă la lumină la Măriuța „La Movilă”

La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…

4 săptămâni ago

CJ Calarasi – Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…

4 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

o lună ago

CJ Calarasi – Ziua Marinei ⚓ Călărași | 2026

Ziua Marinei Călărași | 2026

o lună ago

This website uses cookies.