Impresii după CAMPIONATUL NAȚIONAL DE ASHIHARA – KUMITE – 9 MAI 2015, București

Campionatul național de ashihara karate de anul acesta, desfășurat la Arena de baschet a Complexului Sportiv Lia Manoliu din București a adus pentru Oltenița, titlul de Campion național la seniori, minus 75 kg. , obținut de Mihai Paraschiv, legitimat la Clubul Sportiv Tai Sabaki din localitate.
La campionat au participat 81 de sportivi și sportive, cei mai buni din țară la seniori și veterani.
Întrecerea sportivă a fost organizată de Federația Română de Arte Marțiale al cărui președinte este , kancho Florian Marinescu.
Clubul Sportiv Tai Sabaki din Oltenița a fost reprezentat de sportivii Mihai Paraschiv, Surdu Maria Mădălina , Panaite Alin , antrenor sensei Marcel Paraschiv , de arbitrele Toader Cristina și Gorneanu Casiana.
Mihai Paraschiv a concurat la categoria seniori, minus 75 de kg., Mădălina la categoria seniori, minus 57 de kg., iar Alin la categoria seniori B, începători.
Acești sportivi au fost însoțiți de o galerie formată din părinți și alți susținători ai sportului oltenițean.
Ce am văzut sâmbătă, 9 mai 2015 în sala Arena de baschet a Complexului Lia Manoliu din București a fost o demonstrație de măiestrie, talent, muncă, dăruire și ….nu în ultimul rând o demonstrație de stăpânire de sine. Ce mă îndreptățește să afirm asta? Faptul că s-au întrecut în ring sportivi al căror palmares strălucea ca o aură în jurul lor, cu sportivi al căror nume îl rostești cu sfială datorită anilor petrecuți în sala de antrenament și renumelui pe care și l-au câștigat datorită titlurilor obținute de-a lungul carierei. Și mă gândesc aici la Nicolae Dascălu , centură neagră, 4 DAN și președintele colegiului de arbitri din România.
Am pășit în sală cu sfințenie și chiar de la intrare s-a simțit presiunea concursului. Am văzut sportivi „ încărcați” de presiunea momentului ce preferau să se încălzească într-un colț al sălii, am vazut sportivi stând în tribună , doar cu gândurile lor și , probabil încercând să analizeze adversarul sau să recapituleze scheme tactice, am văzut antrenori care încercau să ajute sportivii la încălzire, dar nu am văzut nici un sportiv și nici un antrenor care să – și arate emoțiile sau care să aibă nevoie de încurajări. Sportivul era cu el și atât.Doar atunci când mai avea putin să intre în ring, comunica cu antrenorul. Asta înseamnă că orele în sala de sport înseamnă și pregătire psihologică pentru că altfel sportivul nu ar rezista la presiunea concursului. Firesc, am căutat cu privirea sportivii clubului nostru.I-am găsit – pe Mihai, izolat într-un colț de sală antrenându-se, pe Mădălina cu un zâmbet suav, căutând compania unor prieteni , iar pe Alin , nedumerit de ce se întâmplă având în vedere că era la prima participare la un asemenea concurs.
Printre atâția sportivi, am zărit o figură marcantă a acestui sport – Nicolae Dascălu.Sigur pe el, la rândul lui având și sportivi de la clubul propriu în concurs, avea un stil propriu de a aborda timpul di-naintea începerii întrecerii. Se încălzea zgomotos, dur și chiar dacă nu și-a propus , atrăgea atenția asupra lui.
Se anunța o întrecere frumoasă, cu meciuri pe măsură.
Galeria oltenițeană a fost la înălțime și a încurajat sportivii proprii, dar nu numai. S-a creat o atmosferă relaxată, zâmbetele au început să apără și pe fața sportivilor.
Sportivii s-au întrecut pe două suprafețe.
Pe măsură ce se apropiau meciurile sportivilor noștri, tensiunea creștea.
În finală a ajuns Mihai Paraschiv și Panaite Alin.
Cum era și firesc , experiența, munca, talentul lui Mihai l-au făcut să strălucească. Ochii spectatorilor erau ațintiți asupra lui și erai mișcat să auzi aprecieri făcute de aceștia la adresa lui.
A fost tratat ca un sportiv de marcă pe care suporterii îl așteptau cu sufletul la gură pe suprafața de luptă.
Atâta concentrare și atâta seriozitate cât se vedea la Mihai, mie , un om care este familiarizat cu lumea sportului de performanță , mi-a fost dat sa văd foarte rar sau chiar deloc. Când a concurat Mihai, spectatorii au fixat cu privirea o singură suprafață de luptă, chiar dacă concursul se desfășura la două suprafețe. Era imposibil să nu fii atras de stilul lui Mihai. Sigur pe el, dar în același timp cu respect față de adversar, Mihai a câștigat meci după meci și a ajuns în finală.
Eram mândri să auzim că spectatorii își doresc ca Mihai să nu lupte în același timp cu Alexander Babia și cu Nicu Dascălu. Erau idolii lor și își doreau să-i vadă separat pe suprafața de luptă.
Le-am dat dreptate și după ce am analizat reprezentațiile lor , am concluzionat că sunt trei sportivi cu stiluri diferite – Babia , elegant, calm, Mihai, stapân pe el, tehnic, iar Nicu Dascălu, conștient că este o „vedetă”, spectaculos.
Finala de la categoria minus 75 de Kg i-a adus lui Mihai, titlul deCampion național. Când arbitrul a anunțat decizia finală pe suprafață , am realizat că oricât de dur e acest sport, emoția și bucuria sunt trăiri pe care nu poți să le stăpânești tot timpul.
Ce poate fi mai frumos și mai emoționant pentru un părinte, tată fiind, când antrenor al propiului copil , căruia îi arăți permanent că stăpânirea de sine contează foarte mult, atunci când aude decizia arbitrului se întoarce spre tine și ți se aruncă în brațe, fără să-l mai intereseze absolute nimic din ce se întâmplă în jurul lui. Cu siguranță sunt cele mai frumoase moment, când deși știi că băiatul tău este un adevărat bărbat , sufletul lui păstrează încă mult din copilul pe care l-ai crescut.
Într-adevăr, Mihai este copilul părinților lui și idolul copiilor din Oltenița și nu numai.
După ce a ieșit după suprafața de luptă , a salutat suporterii , le-a mulțumit și s-a bucurat , cum a știut el mai bine de aceasta reușită.
Festivitatea de premiere a fost fastuasă , asa cum era normal la un Campionat național.
Acordarea medaliilor , cupelor și intonarea Imnului național au fost moment înălțătoare.
Nu este puțin să observi cum o sală întreagă te aplaudă pentru că ești pe prima treaptă a podiumului și nu ai cum să nu realizezi că bucuria din ochii părinților tăi se transformă în lacrimi pe care ei le ascund cu greu.
Alături de titlu de Campion național , Mihai a fost declarat și cel mai tehnic luptător , primind trofeul Campionatului.
Au mai fost acordate încă două trofee, pentru cel mai bun spirit și pentru cel mai bun club sportiv.
O umbră de regret s-a strecurat în inima spectatorului care și-a dorit să-l mai aplaude o data pe Nicolae Dascălu, președintele clubului premiat. Nu a mai avut ocazia pentru că, acest mare sportiv, căruia nimeni nu-i contestă valoarea, a plecat, supărat din diferite motive, dar în primul rând că a fost învins în finală de un sportiv, cotat mai jos decât el.
Oare unde este spiritual de fair play pe care ar trebui să-l promoveze sportivul? Oare ce transmite dl Nicolae Dascălu către copii care se uită la el ca la un model de urmat?
Și atunci , te face să apreciezi și mai mult ceea ce se întâmplă în sala de antrenament de la Oltenița. Contează mai puțin renumele, dar contează simțirea ta, ca Om, educația pe care ai primit-o și pe care ți-ai format-o datorită experiențelor trăite.
Nicolae Dascălu, a arătat pe suprafață, o tehnică a unui sportiv matur, dar a transmis infatuare.
Acum sunt convinsă că la acest campionat au învins modestia și devotamentul.
Bravo Mihai! Felicitări Marcel Paraschiv!AUTOR ARTICOL-Prof. LILI NICULITA !