* Având în vedere că a început vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.
* În cursul anului 2018, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a aproximativ 2.400 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale.
Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:
În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.
Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.
Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.
Menţionăm că, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei, precum și condiția indicării exprese a statului/statelor de destinație.
De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul minorului, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc.
În cursul anului trecut, polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ 2.400 cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiții legale.
Astfel, din cazuistica înregistrată, s-a constat că celor mai mulţi cetăţeni români minori nu li s-a permis ieşirea din ţară din următoarele motive:
Informații privind călătoria în străinătate sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…
Evenimentul a reunit studenți ai facultății, elevi ai liceelor călărășene și reprezentanți ai autorităților locale,…
Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…
Eleganța automobilelor de colecție, pasiunea participanților veniți din întreaga țară și interesul arătat de călărășeni…
Alături de reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU și conducători ai cluburilor sportive din județ, au…
This website uses cookies.