GAZETA DE BUDESTI-Scriitorii români și Budestiul-prof.dr. Valeriu Birlan-

 

 

Budestiul, situat la confluența Argeșului cu Dâmbovița, este localitatea mea natală. Ne naștem oare întâmplător într-un anumit loc, sau ca urmare a unor legături mai subtile ce există între noi și lume !?

Emotionantele rânduri pe care Alecu Russo, Ion Creangă sau Lucian Blaga, printre alții, le-au dedicat locului unde s-au născut, ca și întreagă lor viață și operă, par să aducă dovezi în favoarea ultimei ipoteze.

Nici idea că locul natal este un spațiu izolat, fără conexiuni cu celelalte spații, nu se poate susține.Pentru a fi pătruns de adevărul acestui fap este nevoie de un simț special, pe care l-aș numi “dor după locul natal”.

Esențială este puterea simțirii. Iubind din tot sufletul tău meleagul unde ai deschis ochii, purtându-l mereu în tine, el nu mai rămâne un singur punct pe hartă. E tocmai ce găsim, admirabil exprimat, într-un poem semnat de marele poet grec Nikoforos Vrettakos. Poemul se intitulează “Și locul tău natal” și are trăsăturile inconfundabilului stil, de vibrantă simplitate și profunzime, al autorului.”Și locul tău natal, spune Vrettakos, când îl ai/închis în tine, este pretutindeni”. Și continuă poetul: “Constelația ta nu vede de la o așa înălțime, Taigetul, vede Pământul”.Este surprinsă aici o concepția care dă valoare și frumusețe relației om-locul său de obârșie. Aceea că, prin iubire, locul natal se ridică la universalitate.Nu este vorba de o iubire exculsiva și acaparatoare, ci de una care, depășindu-și limitele, cuprinde în sfera ei tot Pământul, pe toți locuitorii Terrei.Prin particular, așadar, la universal, dar și prin universal la particular.Fiindcă, până la urmă, această înseamnă relația noastră cu meleagul pe care ne-am născut: iubire, venerație pentru el și slujirea lui, dar și prețuire și deschidere spre alte orizonturi și spre cei care se află sub ele.

Din această perspectiva nu mai este surprinzător că la Budești a venit, nu de puține ori, Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), remarcabilul poet, prozator, și filolog pașoptist.Se știe că cea mai izbutită creație poetică a sa este, fără îndoială, “Zburătorul”.Mai puțin cunoscut este  faptul că poemul a fost închinat Anicutei Manu, soția lui Ion Manu, ctitorul castelului din Budești.Poezia în întregul ei, pare să aibă drept cadru natural Budestiul, văzut într-o mirifică seară de vara.

Femeie cu spirit fin, iubitoare de frumos, Anicuta Manu deschisese la Budești un salon literar la care participau unele dintre personalitățile epocii. Printre ele se număra și Heliade care venea des, de la București, în vizită la familia Manu.

Ceva din înfățișarea și sufletul Anicutei Manu se mai păstrează într-un reușit tablou al lui C.D. Rosenthal, pictorul pașoptist, el însuși participant la reuniunile salonului literar de la Budești. Pânză sa “Anicuta Manu și copilul” se află la Muzeul de Artă al României.

( Informația despre  participarea lui Heliade și a lui Rosenthal la seratele salonului litarar de la Budești, în cartea lui Constantin C. Mano, “Documentele din secolele XVI-XIX privitoare la familia Mano” ).

“Zburătorul “ publicat mai întâi în “Curierul românesc”…nr.9 din 04 februarie 1844, poartă dedicația “La doamna AxxxmXXX ( desigur

inițialele numelui Anicuta Manu).Este posibil, deci, ca poemul lui Heliade să fie scris la Budești, în cursul unei vizite la familia Manu, probabil cu prilejul unei reuninuni a salonului literar.Confruntarea atentă a textului poeziei, cu așezarea și poziția fostului castel Manu, sprijină o asemenea ipoteza. (Castelul Manu, în lipsa unei ocrotiri și îngrijiri necesare, s-a distrus ca atâtea dintre vechile locuințe boierești de odinioară; o vreme, din el  au mai rămas doar ruinele;apoi și acestea s-au risipit, împrăștiate de vitregia timpurilor;o fotografie a castelului, așa cum era el în zilele lui bune, în paginile amintitului corpus documentar al lui Constantin C. Mano)

Satul privit de departe vitele “muginde” care se întorc de la păscut și “morele” (morile) care “au stat” (mori numeroase cândva pe râul Dâmbovița ce curgea la oarecare  distanță de castel), toate acestea amintesc neidoios de Budești.Minunatul tablou vesperal din cuprinsul poemei (“Încep a luci stele rând una câte una/ Și focuri în tot satul încep  a se vedea/ Târzie asta seară răsare-acum și luna/Și, cobe, câteodată, tot cade câte-o stea”) pare inspirit, la rându-i, de contemplarea Budestiului de pe înălțimea pe care se găsea castelul familiei Manu (Aceasta , o veche familie venețiană ajunsă la noi odată cu doniile fanariote, dup ce trecuse prin Constantinopol; etimonul cuvântului Manu, lat.manus-us, e întărit de imaginea de pe blazonul familiei: o mâna într-un câmp verde; cf. Const.C.mano, lucr.Cît.)

Viața marelui prozator A.Odobescu (1834-1895), un “aristocrat” al spiritului, autorul lui “Pseudo-Kynegheticos” (1874), e legată și ea de meleagurile Budestiului.În scrisorile din tinerețe către mama sa , Odobescu pomenește de câteva ori numele localitățîi Budești. A venit adesea aici, o dată cu ocazia tarnosirii bisericii din sat, în anul 1857 (vezi Al.Odobescu “Pagini regăsite”, București, 1965, prefață , ediție și note Geo Șerban ).

Viață lui Dem. Teodorescu (1849-1900), cunoscutul folklorist, istoric literar și publicist, alcătuitorul celei mai frumoase culegeri de folclor de la noi, “Poezii populare romane” se leagă de Budești, prin chiar începuturile ei.Dem. Teodorescu a fost botezat de văduva generalului Manu.Pe moșia acesteia lucra tatăl folcloristului, Tudor Oltenul, apreciat antreprenor de construcțîi (vezi introducerea lui Ov.Papadima la ediția din 1985 a “Poeziilor populare române”.”Ghedem” cum i se mai spunea  lui G.Dem.Teodorescu în epoca, va fi poposit și la Budești, spre a-și

îmbogăți colecția sa reprezentativă pentru Muntenia și regiunea din jurul Bucureștilor.

Lui Vasile Voiculescu (1884-1963), marele poet și prozator, autorul “ Ultimelor sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară” (1964), capodoperă a liricii românești, Budestiul i-a fost un loc prielnic exercitării meseriei de medic. Îl găsim aici în 1916 (Ion Apetroaie, “V. Voiculescu. Studiu Monografic”, 1976)

Viată și poate chiar opera lui Al. Cazaban (1872-1966), înzestrat autor de schițe și nuvele (vezi, de pildă, volumele “Chipuri și suflete” și “Deștept băiat”), cu un stil caracteristic prin vioiciune, umor și ironie,au și ele contingente cu Budestiul. De-a lungul anilor, Al. Cazaban, vânător pasionat, și-a făcut aici mulți prieteni, printre vânătorii locului. Ca refugiat, prozatorul a stat la Budești în cursul ultimului război mondial. Îi exaspera câteodată pe locuitori prin calmul de care dădea dovadă.Sfidând pericolul, cu mâinile la spate (fiind pe deasupra și miop), el ieșea să se uite la avioanele care zburau la joasă înălțime spre Capitală, pe care urmă s-o bombardeze.L-a cunoscut pe prozator, mult timp după sfârșitul războiului, si cel care semnează radurile de față.Pe  Al. Cazaban îl găzduia văduva unui prieten de pe vremuri. Băiatul de cinci ani, venit în vizită împreună cu bunica sa, a aflat că bătrânelul din față lui, căruia îi fusese prezentat, era  scriitorul Al. Cazaban. Copilul simțea că este în prezența unui om bun. Al. Cazaban l-a mangaiat afectuos pe creștet.

Ascendenții pe linie maternal ai lui Al. Rosetti (1895-1990), autorul monumentalei sinteze “Istoria limbii române” și notabil memorialist, erau originari din Budești. Este motivul pentru care celebrul lingvist amintește în volumul sau “Cartea albă”, numele localitățîi Budești.

Vechea vatra de locuire (pe un deal din apropiere s-au descoperit cuțite de silex și ceramică aparțînând culturii Gumelnita), Budestiul s-a aflat pe un drum intens folosit, care unea Bucureștiul cu Dunărea.Prin Budești va fi trecut (neexistând practice altă cale) și suita călătorului arab Paul de Alep, dornică să vadă mănăstirea de la Negoesti, ctitorie a Doamnei Elina, soția voievodului Matei Basarab și sora umanistului Udriște Năsturel din Herasti (Nicolae Iorga, “Călători starini prin țările române”).

O referire la Budești, mai apropiată de noi, întâlnim într-un memorial de călătorie al marelui geolog, botanist și zoolog Ion Simionescu (1873-1944).Lucrările sale, chiar și cele științifice, au certe calități literare. Ion

Simionescu a trecut prin Budești în jurul anului 1930, într-un voiaj în sudul țării, având că punct final, Oltenița.

Datele de mai sus ar putea fi utile unei viitoare monografii a localitățîi Budești.

 

N.red.-Acest articol, scris de domnul profesor dr. Valeriu Birlan a fost publicat în nr. 24 din 15 iunie-21 iunie 2006 al Suplimentul  cultural “Arcadia”