Gazeta de Budesti-Reportaj semanatorist-La porțile Orientului de Iorgu Dumitru

 

 

 

Budestiul, în fiecare toamna, în fiecare duminică, în fiecare din noi,  se trezește dis de dimineață, cu noaptea-n cap și  se întinde că o mâță maidaneză în mijlocul drumului, sub dezmierdarile negustorilor și al clienților din toate satele vecine ;scoate  limba prin două șosele (județeană și națională) și își ia din apele Argeșului ce ascund gropane, pietre ascuțite, nisip fin și peșți rebeli, alinul dimineților albastre.

Grătarele dau startul duminicilor budestene,aprinzandu-se înainte de primul strigat de  cocoș, luminând că niște torțe calea trecătorilor matinali ce vor să cumpere la prima oră, în speranța că vor negocia prețul în liniște și cu folos.

În lumina flăcărilor se zăresc  câte un El și o Ea, chefli noctambuli, obosiți și buzunariti de darul pe care l-au dat la cumetria sau nunta de unde tocmai se retrag. În lumina nopțîi ce stă să erupă a dimineață și printre dansurile sălbatice ale flăcărilor de mangan, bărbatului din cuplu i se zăresc doar concoarda din piept, prosopul de pe umăr (primit cadou după ce-a dat darul) și un colț de cămășă ieșit din pantalonii lăsăți ușor, pe cur .Ușor amețit, cu cravată usor patata, atarnadu-i că un ștreang înaintea execuției și un colț de cămășă ieșit și care îl împiedică să bage mâna în buzunar, nuntasul care “a dăruit masă” își trimite nevasta înainte acasă, inmanadu-i prosopul, ca pe un trofeu nedorit și se caută în continuare de niște mărunțiș, cât pentru o bere rece măcar, la prima ora, pentru că-l arde.

-Ba, fir-aș al dracu să fiu…ia uite’m ! Dacă nu dădeam banii aia la lăutari…!? Dă Santere o bere și când trece nebuna aia mea la piață, îi spun să-ți lase banii…

Preț de două sau trei  gâturi de bere, un cucurigu și un nechezat de cal și începe forfota și șoaptele din ce în ce mai dese. !!! Ferestrele caselor încep și ele să arunce raze de lumina spre noaptea ce se îneacă ușor într-o dimineață tăioasă de toamna, ajunsă la maturitate. Deranjat parcă de scenă aglomerată ce se cască în făță să, uitându-se cu regret la sticlă aproape goală, eroul nostru începe să filosofeze retoric, mai mult pentru el :

-Ai ba, e târg !? Înseamnă că azi e duminică, nu !?

-Nu, mă ! Azi e duminică ! Și dacă-i duminică, e târg! Îl lămurește, mândru de cugetarea lui carteziană, Santer, un grataragiu mereu vesel, mulțumit de safteaua pe care i-a făcut-o filosoful nostru cu concoarda, pe care-l pierdem în vacarmul începutului de zi.

Glasul roților de tren, sunetul claxoanelor nervoase ale mășinilor mici și mari, se îmbină surprinzător de armonios cu tropotul clipocit al cailor, înjurăturile fără perdea ale geambasilor, guițatul porcilor și zarva negustorilor gălăgios de amabili și mereu nemulțumiți. Tot acest zgomot se transformă într-o  o singură partitură, ce acompaniază mirosul de mici, bere ieftină, legume , zarzavat și lemn proaspăt rindeluit.

Stradă Independenței, ce cade perpendicular pe stradă Gării, formează împreună cu aceasta din urmă o cruce vie, plină de viețuitoare (oameni, pasari, animale) și obiecte mișcătoare ce urcă și coboară în și dinspre Obor, într-un ritm de adevărat pelerinaj comercial-negustoresc, cu puternic accent oriental și fanariot;digul ce desparte cartierul  “peste linie” de restul localități afișându-se în această scenă, că o adevărată Golgota în prag de răstignire.

“Nebună aia a mea” nu s-a culcat ! Ajunsă acasă, a băgat cu grijă cele două felii de tort, al ei și al lui, în frigider, că să mănânce și  “aia micii” când se vor trezi. Apoi s-a descălțat de  patofii cu toc care-i veneau cam fix în picioarele ei pufoase și umflate de atâta joc, lăsând să i se vadă călcâiele crăpate, prin ciorapii de mătase, din ale cărora țesătură începeau să se tragă fire, fire, spre diperarea ei, care trebuia să-i mai încalțe la o cumetrie, sâmbătă viitoare. Puse niște scuipat pe “destu” mare, glisându-l apoi ușor peste firele rebele de la ciorap, spunând ușurată și satisfăcută :

-Ete, ce’are daică !? Este o cumetrie în familie, numai cu ai noștri! Cin’ mă vede, P… Spătaru !?

Și numai decât își puse un batic peste sarmalele permanente din cap, își înfipse picioarele într-o preche de papuci din plastic, lua în grabă un sac de rafie sub braț și pleca mai mult fugind, în piață !

-Un’ te duci fă așa…gătită și fugind că trenu’ !? o întreba o vecină ce tocmai se întorcea din târg, cu o matură nouă, o mușama și o plasa de cartofi; umăr la umăr cu vecina curioasă,  „bărbată’su lu’ vecina” (sic!) mergea în burtă, cu o camera nouă  pentru bicicletă atârnată de umăr și strângând între degetele-i butucănoase de la cealaltă mâna  picioarele unei curci ce atârna cu capul în pământ, resemnată și tristă.

-Fug la piață, dadica ! Este venită o mășînă d’aia mare cu varză, în obor . Mă duc „să iau și eu…și dacă mai îmi “rămâne” bani iau și niște murături, tot de la aia cu varză! Cică “e” ieftine!

-Pă dracu’… ieftine ! Fură la cantar, da-i dracu’ și pă’știa, că nu “pierde iei” ! spuse trăgând cu poftă  din țigară, “barbă’su” lu’ vecină.

-Mai bine ia tot de la budestenii noștri, fă !

Încet, încet soarele începe să prindă puteri și să muște pe nesimțite din veselia diminețîi. Roiurile dus-întors de oameni încep să dea semne de oboseală și tind mai mult spre case. Doar cozile din făță grătarelor, formate mai mult din Ei, nu dau semne că ar fi obosit cumva. Ci, dimpotrivă !

-Santeree ! Mai adu, ma,niște mici !Dar, repede ! țipă Mărioara lu’ Cap’de Bou la gineri-su, cu speranța că, în duminică asta o să meargă treaba mai bine, decât în duminică trecută.

Și că veni vorba de Mărioara lu’ Cap de Bou , ies puțîn din logica textului și îmi fac o datorie de onoare să pun că grataragii și meseriașîi tâmplari din Budești sunt cei pe ai căror umeri au stat tradiția și farmecul acestui Târg zis și Obor. Dintre grataragii vechi îl mai țin minte pe Nicu Patrasu din Aprozi! Apoi venind încoace, spre anii de după revoluție, am mâncat mici foarte buni de la Jean Ghitica, care era grataragiul lui nea Ghiță de la restaurant, cel mai mare cârciumar al acelor vremuri. Jan Ghitica este în prezent grataragiu lui nea Ion Cotoloi și face mici la fel de buni.Mitus a lu’ Nania era un grataragiu bun, Gheorghe Românu’ și  nea Nicu Chiata la fel de buni. Ei și nea Costel Silă erau toți, ospătarii lui nea Ghiță. Sandu lu’ Cuzea (Puturosu) făcea și el grătar, la bodega de la gara.Fiul lui nea Sandu Puturosu, Aurică Cuzea a făcut mult timp grătar în făță casei lui,pe Independenței. Jan Beleaua cu Mariana au făcut și ei cândva, grătar cu mici gustoși.În prezent mâncăm mici foarte buni de la : Santer și Mărioara Cap de Bou, Ion Rățoi care și-a făcut ucenicia la bodega lu’Sandu lu’ Cuzea, Babidaba, Niculica (cândva, un mare fotbalist local) și Dan Grasu, care a preluat ștafeta de la tatăl lui,  Gigel Ocheane. Toți acești maeștri ai grătarului (sper că n-am uitat pe nimeni) prin mirosurile îmbietoare cu care ne-au parfumat și ne mai parfumează duminicile, ne-au făcut să credem că duminică este cea mai gustoasă zi din săptămâna. Aceste grătare și oamenii din spatele lor, ne-au amintit și ne amintesc în continuare că trăim la porțile Orientului.

Meșterii tâmplari din Budești, aveau și ei farmecul lor aparte. Mirosul de lemn proaspăt tăiat de care amintesc în acest reportaj fictiv, vine de la ușile, ferestrele, dormezele, cosacii și saceacul pe care le confecționau acești meșteri pricepuți.  Gh.Androne, Mitică Rățoi, Petre a lu’ Iorgu, Petre Găga, Sandu Ispas,Costel Teia, Sandu Moderatu, Dumi a lu’Moderatu, Gică al Dicuții, Aurica Ciocârlan, Nelu și Marian  Răducu, Doinel Androne,Sandu și Mitu Bacriu, Nicu și Grigore a lu’ Tane, Vasile Crăcea, Tudorică Dobai, Aurel Tana, Oneata, Vasile a lu’ Gică a lu’ Dicuta, Florian a lu’ Tincuța, Ion Baltazar,Dorel Crăcea, Adrian și Mirel Tana, Dan Ghimis, Marius Mache, Nicu Mustață, Gheorghe Lisma (a lu’ Baldar), nea Cristea și Ion Cacanea, Miscadache din Aprozi și Vasile a lu’ Tane au fost înainte și mai sunt foarte puțini acum, o breaslă de tâmplari și tapiteri care prin efortul și muncă lor, au contribuit cu vârf și îndesat la prosperitatea economică a Budestiului . Tot tâmplării noștri, împreună cu dogării care veneau cu butoaie și tocitori, au conferit Târgului și Oborului Budești o aura de târg apusean sau transilvănean, de pe timpul Imperiului Austro-Ungar.Asta în condițiile în care târgul și oborul nostru a avut și are puternice accente orientale, fanarioate și balcanice….

Să reintrăm în poveste, acum  când soarele începe să își facă din ce în ce mai mult prezența, vestind cam de unșpe-unșpe jumate și să ascultăm primele acorduri de țambal și bas, urmate de vocea plăcută a lui Roșioru, cântând “Moșule te-aș întreba” ce se aude din curtea lui Babidaba!

Soarele pune deja stăpânire pe  Piață și Oborul din Budești, pustiindu-le și ici colo, câte un negustor întârziat și care nu este mulțumit de ce-a vândut, mai speră la un client căruia să-i arunce-n traistă toată marfă rămasă, la preț de nimic, ca să nu plece cu ea acasă. Câteva ambalaje de hartie si carton dansează libere în adierea catifelată și leneșă a unui  vânt de toamna blândă.

Doar Jaga, o bătrână trecută bine de 75 de ani, energică și veselă în ciuda vârstei, pare că nu vrea să se tragă cortina. E aproape doișpe și ea stă cu curu-n bătaia soarelui și cu ochii-n pământ, și-și înfinge destele pline de inele de prin  bâlci, în bălegarul cailor pe care-l strânge plină de speranță, într-un sac de ciolofan. Vântul, domol și recunoscător că n-a rămas singur pe scenă, îi vântură pe la nas una de zece lei, candva o suta, pierdută de vreun te miri ce mușteriu căscat.

-Cine bagă mâna-n rahat, are noroc ! zbiera Jaga fericită în timp ce strângea la gură sacul plin cu pretiosul purtator de noroc, rahatul de cal.

Și se lasă liniștea, care face că vocea lui nea Florică Roșioru să domine tot “centru”.

“…..nu cumva pe stradă ta/ ai văzut nevasta mea…” E trecut bine de doispe si nevestele din Budesti intra in criza de timp.

Duminică după amiază, Budestiul este paralizat. Zecile de tarabe și prăvălii pustiite de clienți și abandonate vremelnic de negustori, înghit plictisite și în tăcere soarele și adierile palide de vânt, lăsându-se  pudrate de pulberile de praf fin, de sub ghilotină de picioare, roți și copite de cai, ce l-au măcinat și rajnit toată dimineață.

Acum este momentul când încep să se simtă mirosurile de varză călită, ciulama,sarmale, carne si peste prăjit și alte mancaruri copioase și grele, stropite din belșug cu bere, vin , cola și alte carbogazoase. Urmează nelipsită cafea de după masă, însoțită și ea la rândul ei de nelipsita țigară. Sătui până la râgâiala și doborâți de o liniște melencolica și apăsătoare, budestenii închid porțile, caută umbră soproanelor lor în fața încă unui pahar, sau liniștea odiohnitoare din dormitor.

În mahalalele Budestiului, Rudari și Inari, liniștea este mai neuniformă, indisciplinata și imprevizibilă chiar. Acolo încă se mai aud câte o manea, un geam spart sau un copil plângând, astfel că : O muscă rebelă ce-a intrat o dată cu ăla micu care, “al dracu’ copil ce este, a lăsat ușa deschisă și-a mai intrat și încălțat în casă”, sparge liniștea după amiezii și toată casă se trezește. Ăla batranu’ nu se simte prea bine ! A mâncat și a băut cu lăcomie la prânz și acum blesteama doctorii și medicamentele care niciunul din ele “nu mai e că pe vremuri”. I se face dor de bulinele și hapurile care I le dădea el lu’ ta-su și “ îi lua ca cu mâna, dom’le”.

La două case mai încolo, duminica se știe ! El se îmbată și sparge câte un geam, în măscările și blestemele Ei,care, îl amenință mereu și zadarnic că își ia copiii și pleacă la mă-sa. El știe că Ea nu are unde să plece. A plecat odată, în tinerețe, când aveau doar doi copii. A dormit doar o noapte la mă-să, pe jos, că aia n-aveau decât două paturi și gloată, nu glumă, și acolo.În dimineață aia, ta-su a luat-o de păr și a dus-o mai mult târâș, înapoi la bărba-su.Acum are cinci copii și se mulțumește doar să-i tragă câte o măscară, și noaptea după ce  culcă copii, se împacă mai cu fereală,ca  să nu rămână iar gravidă, că și așa, „n-au mai mărit ăștia “alocatiili…’te-s-ar lumea-n norocul lor,aha !”

Ahh! Azi a spart chiar două geamuri ! Ce-o fi cu El !? O vrea să se împace de două ori cu Ea, diseară !?

“…am văzut-o la șosea/ era roșu îmbrăcată/ și zicea că nu te-așteapta “

Luni de dimineață este o liniște obositoare . Răsăritul se hotărăște greu și  soarele alunecă leneș pe luciul poluat al Dâmboviței. Femeile tinere și frumoase, pline de gablontzuri și încă copile, îmbrăcate în capoade de pluș, viu colorate, predominând culorile roz și turquaz, strânse temeinic în jurul formelor trase prin inel si lasand fesele bombate sa culiseze ca niste pistoane in doi timpi, își duc mândre, copiii cu gurile pline de pufuleți, la școală. Ținându-și cu o mâna copiii  și cu cealaltă ținând cu pricepere, sfătoase și tacticoase, paharele de plastic cu cafea și țigară între “destele” pline cu inele, ele animă diminețile din cursul săptămânii, pictând cu capoadele lor pastelate, centrul moracanos al Budestiului, acompaniate de măturile harnice ale proprietarilor de immobile și de prăvălii, de la șosea.