GAZETA DE BUDESTI-Preotul Ioan Gh. Popescu (1885-1971), o personalitate legendară a Budeștiului -de Paulina Popescu

Bunicul din partea tatălui meu, preotul iconom, protopop de Ilfov, Ioan Popescu, a fost un om inteligent, taciturn, introvertit, solitar care se retrăsese la țară, la Budești în imensa sa casă de la confluența Dâmboviței cu Argeșul. Bunicul Ioan, a fost un bărbat înalt, svelt, prezentabil, cu ochii albaștri și luminoși, cu o dantură perfectă și intactă până la moarte și o voce blândă, caldă și prietenoasă. Avea o barbă scurtă, întotdeauna un zâmbet senin și un suflet bun. Era foarte meticulos, ținea la zi dosare cu cheltuieli și chirii. Avea un scris ordonat și cu o caligrafie perfectă. Nu consuma alcool doar sucuri de fructe și lapte. Se adresa tuturor cu apelativul « Luminate ». Purta un ceas de aur cu un lanț solid din metalul prețios. Personalitatea sa carismatică estompa totul din jur.

S-a născut în comună Valea Dragului, județul Ilfov, la 18 octombrie 1885  fiind diplomat al seminarului Nifon Mitropolitul și apoi licențiat în teologie. Tatăl sau Gheorghe a fost cantor la biserica din sat. A avut o soră pe Dumitra Diaconescu care se stabilise în satul Vidra.

Legătura cu sora sa Dumitra a fost foarte puternică toată viață. Nu numai că erau strâns legați, dar semănau leit, ca două picături de apă: Dumitra avea aceeași față cu aceiași ochi albaștri frumoși, același zâmbet și aceeași dragoste față de toți oamenii. Ramura familiei care s-a tras dinspre Dumitra îl numea Bunicul de la Budești. Este demnă de remarcat legătură, implicarea și influență părintelui Ionică asupra ramurii de familie dinspre Dumitraș.

Dumitra s-a căsătorit cu Gheorghe Diaconescu, perceptor fiscal pe satele din jurul Vidrei. Gheorghe Diaconescu originar din Rucăr, Bran a fost soldat, erou supraviețuitor al primului război mondial. Pentru faptele sale de vitejie în timpul războiului, regele l-a apreciat și l-a împroprietărit cu pământ în Vidra, județul Ilfov unde s-a stabilit și căsătorit. S-a îmbolnăvit și a murit de tânăr, așa că Dumitra și-a crescut singură cele trei fete  Zoica, Tudorina și Elena. Zoica a murit adolescentă, Tudorina a trăit și a devenit sora dieteticiană la Spitalul Central din București, iar Elena a devenit farmacistă.

Demn de remarcat că Dumitra a avut aceleași calități și energie umană că și părintele Ionică, pe lângă faptul că și a crescut cum trebuie copii a condus și dus la prosperitate gospodăria din Vidra, devenind  una dintre cele mai înstărite gospodării din sat. Comuniștii au gonit-o din casă brusc într-o noapte a anului 1948 și i-au confiscat fără despăgubire toată averea și proprietățile agonisite prin munca neprecupețită într-o viață de om.

Tot datorită părintelui Ionică, Elena fata cea mijlocie a Dumitrei s-a căsătorit cu Gheorghe Negoiță, locotenent colonel (rez) farmacist doctor, care în timpul celui de al doilea război mondial a fost șef al Laboratorului de Toxicologie al Armatei Regale Române și a luptat în primele rânduri până la sfârșitul războiului. Pentru faptele sale din război, rușii (Stalin) l-au decorat. Tot rușii, prin uneltele lor – comuniștii români, i-au oferit după război o a doua “recompensă”: în anii ‘50 a fost arestat și condamnat la 4 ani închisoare la penitenciarul Văcărești,  pentru că a refuzat să își lase expropriată farmacia al cărui proprietar a fost după război.

Își începe cariera de preot, paroh al parohiei Rătești, Furduesti Argeș la 9 decembrie 1909, că apoi să fie transferat pe 1 februarie 1911 la parohia Măineasa, Ilfov, în 1912 la parohia Tînganu Ilfov și în 1914 la Bazargic-Cadrilater, capitala fostului judeţ interbelic românesc, Caliacra. Aici a funcționat ca profesor de religie la gimnaziul Bazargic și la școala profesională de fete.

A fost plecat la război între 1916-1919 ca preot confesor al Regimentul 40 Călugăreni. După demobilizare pe1 aprilie 1919 vine la Budești și este numit paroh al parohiei Budești.

Preotul Ioan Gh.Popescu a primit diferite ranguri onorifice bisericești “Ion Stavrofor” precum și decorații “Steaua României”, “Răsplata muncii pentru Biserică, “Răsplata muncii pentru învățămînt”. Preoții care au rangul “Ioan Stravrofor” poartă ca semn distinctiv un brîu roșu și o cruce pectorală.  A urmat cursuri de perfecționare preoțești la Institutul Teologic din București, unde l-a absolvit cu media 9.75 fiind încadrat în 1955 cu un salariu de 800 lei lunar.

Pe tărîm gospodăresc, prin inițiativa să a cumpărat 5.000 m.p. pentru cimitir, 2.000 m.p. pentru școală primară, a construit locuința directorului școlii, a înzestrat parohia Budești cu o casă parohială, a zidit o casă la cimitir pentru paznic. ln 1930 a fost președintele comitetului școlar Budești. Împreună cu el au lucrat preoții T.Dumitrache și preotul N.Bradu precum și personalul ajutător cintaretii Constantin T.D.Ivan, Lazăr Tudorache și Ion M.Dinu paracliser.

Bunicul a fost directorul gazetei Pastorul ortodox în anul 1931, prima si singura publicatie aparuta in Budesti, pana la acea data. Urmatoarea publicatie care s-a publicat in Budesti,  fiind ”Gazeta de Budesti”, ziar aparut la 69 de ani dupa ”Pastorul orthodox”, in anul 2020, pe 21 septembrie.

A făcut parte din Partidul Național Liberal, unul din principalele partide politice din România acelor vremuri, ca deputat de Ilfov și era invitat adesea la palatul regal. Avem de la el fotografii cu regina Maria, regele Mihai, regele Carol II, mitropolitul Miron Cristea și alte personalități marcante din acea epocă.

Bunicul meu a slujit la  Biserica parohială, cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Budești, zidită în 1857 de marele Vornic și Caimacan al Țării Românești Ion Mihail Manu, pe locul unde a fost vechea biserică a neamului boierilor Năsturel Herescu, ridicată în 1555, pe vremea lui Pătrașcu Vodă Basarab. Preotul Ioan Gh. Popescu a inițiat o colecta de fonduri în 1929 pentru reparații capitale al bisericii, adunând 400.000 de lei. În acea perioada parohia Budești avea 693 gospodării agricole cu 710 capi de familii ortodoxe și un total de 3094 credincioși ortodoxi.

A fost detașat ca preot militar în timp de război. A fost confesor al Regimentului 40 Călugăreni în campania războiului de întregire a neamului 1916-1919. A fost decorat pe frontul Mărășești cu “Steaua României” și avansat în gradul de ofițer. Ordinul “Steaua României”, cel mai vechi ordin național, creat în 1864 de Cuza Vodă a fost înființat de Carol I prin legea votată pe 10 mai 1877, fiind cea mai înaltă decorație românescă.

Preotul Ioan Popescu a oficiat slujba de la Topraiser, la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” pînă la final sub focul artileriei inamice. Tristul eveniment a rămas posteritatii  în memoriul preotului Popescu, fiind un episod mai putin cunoscut din istoria luptelor din Dobrogea. Pe front s-a indeltnicit în special cu activitatea religioasă și pastorală militară, ridicând moralul ostașilor, tinea predici militare, ajutând și la pansarea răniților, a convertit la creștinism 12 ostași evrei și unul turc, a organizat un cor bisericesc cu soldații. El s-a ocupat cu precădere de spovedania și împărtășirea regimentului în primele zile ale mobilizării la Bazargic. A organizat și inmormintarile din spatele tranșeelor sau în curtea bisericilor cînd era liniște pe front, tinînd evidenta soldaților care mureau

la datorie. Ofițerii erau inmormintați în gropi aparte în sicrie de lemn. Mulți soldați au murit de tifos sau holeră.

Despre el s-a scris pe 26 mai 2018 în ziarul Ziua articolele, “Memoriul preotului militar Ioan Popescu de la Regimentul 40 Călugăreni” și “Bombardarea bisericii din Topraisar în timpul Sfintei Liturghii”, 15 ianuarie 2018, și  în ziarul Amprenta “Comemorare a preotului militar Ioan Popescu la biserica din Topraisar”, 17 iunie 2018. Memoriul său a fost publicat în lucrarea “Preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916-1918”, apărută la editura Europa Nova în anul 2000, scrisă de Gheorghe Niculescu, Gheorghe Dobrescu și Andrei Nicolescu și în lucrarea “Ierarhi și preoți de seama la Dunarea de Jos 1864/1989”  1990, scrisă de Eugen Drăgoi. În onoarea lui a avut loc, o slujba de pomenire, cu trei preoți, organizată de Arhiepiscopia Tomisului, care s-a desfășurat în cadrul proiectului “Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria romanilor”  pe 17 iunie 2018.

Era cunoscut și sub numele de părintele Ionică, fiind o distinsă și puternică personalitate socială și culturală a acelor timpuri. A fost și erou de roman, apărând ca personaj în romanul Rogojina de Mircea Damian (1945), scriitor foarte cunoscut în perioada interbelică. Descriu câteva momente despre el preluate din romanul Rogojină.

La 50 de ani a fost trimis la 6 luni de închisoare corecțională, la penitenciarul Văcărești, de către primarul orașului Budești, un general în rezervă abuziv. În 1939 în timpul Frontului Renașterii Naționale generalul  Nicolae Petală a fost numit primarul comunii Budești-Ilfov. Iată cum au început ostilitățile dintre general și preotul satului. Domnul general a hotărât să vină în fiecare duminică la biserica din sat pentru a vorbi oamenilor. Preotul Popescu s-a opus și i-a răspuns cu fermitate că în biserică vorbește numai preotul. Generalul a început să facă militărie cu sătenii, modificind străzi, demolând câteva case vechi, fără a îi despăgubi pe săteni etc.

Acesta în megalomania lui excentrică a deschis un ștrand și l-a invitat pe preot să îi facă sfeștanie. Preotul a refuzat motivând că prezența lui va încuraja dezmățul. În ziua inaugurării ștrandului au sosit doamne din București și moșierii din împrejurimi. Generalul a construit o platforma din beton, au fost aduse tarafuri de lăutari, servită mâncare, amenajate cabine, se puteau închiriau cearceafuri și papuci de baie. Nici un țăran nu s-a prezentat la acest eveniment mai ales că trebuia plătit un pol intrarea. Sătenii se uitau pe malul râului, la acest spectacol frivol, cu mână la gură de uimire. Numai o fată tânără al cărei bărbat era în concentrare s-a aventurat să între la ștrand cu boierii. Ștrandul nu a durat decât o vara iar cheltuielile au costat peste două sute de mii de lei. Acești bani ar fi fost folosiți în mod util pentru a construi o aripa la școala de fete.

Zelosul domn general era primar, judecător și procuror în același timp. Dacă nu găsea o trăsură în gara când venea de la București a două zi îi chema pe toți birjarii, în jur de 5 țigani prăpădiți, le oprea trăsurile la primărie, trimițând caii acasă și îi ținea în arest 5 zilele la postul de jandarmi.

Generalul introduse și o taxa de 40 de lei căruța pentru oamenii care veneau cu produse alimentare la București, în tranzit prin Budești din satele adiacente.

Bunicul meu a avut 7 copii cu Săftica Enăchescu, soția sa, născută la 12 noiembrie 1885 în comuna Teișani, județul Prahova, nu departe de orașul Vălenii de Munte și decedată la 17 octombrie 1957, din care i-au rămas numai doi copii, un băiat, Nicolae, tatăl meu și Elena.

Bunica mea Săftica, provenea dintr-o familie de intelectuali, avuți, proprietari de livezi și de o superbă casă cu cerdac.  A fost profesoară de lucru manual al școlii din Budești, fiind o femeie foarte talentată și harnică, cosea, vopsea, brodea, avea un război de țesut. Ecaterina, soția lui Stelian Marinescu din Budești își amintește cît de frumos broda bunica Săftica. I-a rămas întipărită în minte o față de masă cu flori de ghindă, care arată atît de natural, cusută de mâinile ei.

Ea creștea rațe, pentru că vis-a-vis de casă lor era Dâmbovița și rațele traversau strada și mergeau la baltă. Copiii ei au fost bolnavicioși și au murit de tuberculoză. Bunica mea Săftica mergea prin pădure și culegea pătlagină pentru a le lecui pe fete. Nu i-a plăcut niciodată Budeștiul, unde și-a sfîâșit viață.

Bunicul a construit prin anii 1930 o vila cu două etaje la București, în cartierul Parcul Ferdinand Obor pentru copii lui care mergeau la studii în capitală dar după venirea comuniștilor, casă i-a fost închiriată cu forță iar el nu avea dreptul decât la o camera de la subsol, fără acces la toaletă sau baie. Camera era atât de mică încât încăpea numai un pat și o măsuță. Numai în 1971, când au fost evacuați toți chiriașii a avut și el drept ca proprietar să locuiască omenește în casă să și să aibă acces la baie și toaletă.

La București venea numai la sfârșitul săptămânii când îl ajută pe ginerele sau preotul Athanase Negoiță să facă slujbă la biserica Sf Constantin și Elena de lângă Foișorul de Foc. În restul

săptămânii locuia singur la Budești, unde o țigancă, Veta, avea grijă de el preparându-i mâncare și ocupându-se de treburile gospodărești.  Această servitoare i-a sustras încetul cu încetul, toate obiectele de preț din casă și mobila. Casa de la Budești, fusese cumpărată de la fiul Generalul Gheorghe Manu, Constantin Gh Manu în 27 iunie 1922 cu prețul de 30.000 lei, și inițial fusese un han, cu 9 camere, o superbă pivniță boltită din cărămidă (cramă), un cerdac românesc cu 5 coloane și o fântînă. A fost o casă impunătoare cu multe acareturi și anexe și un cuptor din cărămidă. Îmi amintesc de camera de la intrarea în casă, care era bibilioteca bunicului, unde în spatele unui tablou avea o mică casă de bani.

Era generos cu rudele, care veneau să ceară cu împrumut bani.

Tatăl meu s-a ocupat toată viață de această casă, pe care a reparat-o și a întreținut-o cu drag, aplicându-se proverbul “casa părintească nu se vinde, se păstrează”. Din păcate tatăl meu a murit în 1994 iar casa a fost vândută fără consimțământul meu, ca moștenitor legal, de vara mea Ileana și de sora mea Marilena cu încurajarea legilor inaplicabile și inexistente din România actuală.

Îmi amintesc și acum de luxul casei de la Budești, candelabre de cristal, tablouri de epoca, o mobilă din stejar decorată cu granit roz, biblioteca bunicului, cărți cu coperți din piele, în limba franceză și română purtând numele lui.

Ilie Popescu, unul dintre băieții lui a murit în război, pe 8.02.1945 în munții Tatra, luptând în regimentul 18 Dorobanți în funcția de sublocotenent și comandant de pluton. Se poate vedea fotografia lui pe Monumentul Eroilor din față bisericii din Budești. Eu port numele lui Paula, o sora a lui tata care a murit tânără la numai 32 de ani. Ea făcuse studii universitare la Academia comercială.  Tatiana, o altă sora a lui a murit la numai 18 ani, după terminarea liceului în urmă unei răceli sau virus pe care l-ar fi contactat după o plimbare cu bicicleta. George conducea automobilul Ford al bunicului. Era atât de distrat că într-o bună zi a plecat la București fără bunic.  Nu observase că acesta nu se urcase în mașină, deschisese portiera pentru a pune ceva în mașină și s-a întors în casă să mai ia ceva. George care era cocoșat, în urmă unei căzături când avea 5 ani, a fost administratorul moșiei bunicului. Patru dintre copii lui au avut studii universitare: Ilie și Paula, Academia comercială, Ileana Facultatea de istorie și Nicolae, Facultatea de teologie.

În ultimul an al vieții, când a simțit că îi vine sfârșitul bunicul a venit să locuiască la București, în casa lui, unde a și murit după o comă de câteva zile. Înainte de a muri, eu fiind în clasa a 12-a la liceu îi ofeream prânzul cald și mi-a spus cu duioșenie că a fost vizitat de o zâna, zâna fiind eu. La București capacele din metal ale canalizării poartă numele lui Preot Gh Ioan Popescu, lucru care l-a impresionat pe soțul meu canadian.

Bunicul a trăit să vadă nenumărate coșciuge ieșind din casa sa. A rămas văduv la 72 de ani și nu s-a mai recăsătorit niciodată. A fost înmormântat (1 decembrie 1971) în cavoul familiei din Budești împreună cu soția și copii lui dragi.

Bunicii mei au fost caractere ferme, cinstite, reprezentanți incontestabili ai familiei tipice românești, patrioți, onești, demni și responsabili de destinele familiilor lor.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136