GAZETA DE BUDESTI Nr 9-CÂTEVA INFORMAȚII REFERITOARE LA ISTORIA LOCALITĂȚII BUDEȘTI – Prof. Nicolae Țiripan

30 aprilie 2022 dragon

Despre Budești, în ziarul „Universul” din 7 august 1939, cu ocazia organizării primului bâlci anual, aprobat de Ministerul de Interne, în urma demersurilor primarului comunei, generalul N. Petala, citim că „este un centru comercial de primul ordin, situat pe șoseaua asfaltată București – Oltenița, are gară C.F.R., și se găsește în centrul unei regiuni foarte bogate.”

Dar, ca să ajungă aici, peste așezarea întemeiată – conform legendei – de primul locuitor, un anume Budeanu, care s-a așezat cu turma de oi pe aceste locuri, a trebuit să treacă secole.

Prima atestare documentară a localității este pusă în evidență de un hrisov domnesc din 1 iunie 1526, din vremea domniei lui Radu Voievod, în care se arată că este a lui Neagoe, mare vistier, satul Budești împreună cu alte așezări umane din zonă.

Din punct de vedere administrativ, așezarea care devine comună la anul 1864, rămâne cu acest statut până în luna ianuarie a anului 1989, când a fost declarată oraș. A avut în componență, înainte de anul 1950, în anumite perioade, cătunul Negoești-Poșta, iar din anul 1968 satele Aprozi, Buciumeni, Gruiu și Crivăț, acesta din urmă până în iunie 2006, când devine comună de sine stătătoare. Până în anul 1981, comuna Budești a făcut parte din județul Ilfov, iar după întemeierea județului Călărași, a trecut în componența acestuia.

În demersul nostru, nu ne-am propus să urmărim întreaga evoluție istorică a așezării, de la atestarea documentară și până în prezent. Dorim doar să prezentăm câteva informații descoperite în arhiva Primăriei, care pot ajuta pe cei interesați să afle mai multe despre istoria acestei așezări.

În vederea întocmirii monografiei județului Ilfov, Pretura plășii Budești se adresa Primăriei comunei Budești, la 23 octombrie 1930 cu solicitarea de a înainta „științele cerute relativ la monografia județului.

Nu se mai admite sub nici un motiv întârzierea, cunoscând că această lucrare este cerută încă de la 21 iulie a.c. neprimindu-se până în prezent de la Dv. Ne veți raporta și cauza întârzierii.”

Nu cunoaștem cauza întârzierii, deoarece încă de la prima solicitare, la 23 iulie 1930, Primăria comunei Budești a trimis o scrisoare lui Constantin Manu, Calea Victoriei 210, București, în care scrie: „Fiindu-ne cerute de autoritățile superioare științe care să contribuie la formarea unei monografii a județului Ilfov și știind că sunteți păstrătorul de hrisoave vechi al celei mai vechi Familii Boierești, Familia D-voastră, faceți un mare bine obștesc trimițându-ne note scrise sau împrumuta acte din care să extragem noi material necesar acestui scop, dându-ne și indicațiuni unde mai putem găsi asemenea material referitor la satul Budești și împrejurimi.

Vă cunoaștem ca un pasionat cronicar și de aceea ne-am permis a ne adresa D-voastră.

În caz de sunteți pentru părerea de a ne împrumuta documentele ce posedați le puteți încredința D-nei General Florescu sau oricui credeți D-voastră, căci noi în două zile vi le restituim.

Fiind încredințați că din toată inima veți contribui la această operă, fixarea frumosului nostru trecut, vă mulțumim anticipat, posteritatea rămânându-vă recunoscătoare”.

În aceiași zi, Primăria se adresa și Sfinției Sale Preotul Parohiei Negoești solicitând să fie ajutați în a consulta hrisoavele din comoara de documente a Mănăstirii Negoești.

Nu cunoaștem răspunsul Prea Sfinției Sale, dar la 29 iulie 1930, sosea pe adresa primarului comunei, Marin Ciobanu, următoarea scrisoare de la Constantin Manu, însoțită de 13 anexe. (Din păcate, pentru că – fapt demonstrat de-a lungul veacurilor-, noi românii nu avem nici un cult față de documentul de arhivă, nimic din ceea ce a trimis Constantin Manu nu s-a păstrat în arhiva primăriei și nici a preturii, iar la Prefectura județului Ilfov avem mari îndoieli că s-ar mai păstra ceva).

„ Am primit adresa nr. 351 din 23 iulie curent a Primăriei din Budești și voi satisface cu plăcere dorința ce mi-o exprimați.

Aici – alăturat vă trimit:

1) Un exemplar al culegerii de documente privitoare la familia Manu pe care am publicat-o în 1907 și în care veți găsi la paginile XXXIV, 461-464, 466-474, 555-556, notițe istorice și documente interesante privitoare la satul și la moșia Budești.

2) Două numere din august 1924 ale revistei „Ilustrația” cu un frumos articol al distinsului nostru scriitor Nicolae Pora despre moșiile Leurdeni (Ilfov) și Budești, vechi proprietăți ale familiei mele. Unul din aceste exemplare este destinat autorului monografiei.

3) Copii după hrisoavele din 1501 al lui Vlad Basarab, din 1639 al lui matei Basarab și din 1678 al lui Duca Vodă, referitoare la neamul Năsturel-Herescu și la satul Budești, precum și o însemnare despre câteva alte acte de proprietate din ultimele patru veacuri, acte care, ca și hrisoavele menționate, se află în original în arhiva mea, moștenite de la moși și strămoși.

Nu vă pot trimite originalele, întâi fiindcă sunt scrise în litere slavonești și nu le-ați putea descifra, și al doilea fiindcă din cauza vechimei lor s-ar deteriora dacă ar fi supuse la prea multe manipulări. Le voi arăta însă întotdeauna cu plăcere, la mine acasă, atât autorului monografiei județului cât și oricărei alte persoane doritoare a vedea și studia asemenea străvechi și prețioase pergamente.

4) O scurtă notiță istorică despre satul și moșia Budești și despre cele două familii Năsturel-Herescu și cei care au stăpânit această moșie timp de patru secole. Această notiță v-o trimit în dublu exemplar, unul pentru Primărie și celălalt pentru autorul monografiei…

Din toate aceste publicații și hrisoave autorul monografiei județului Ilfov va putea extrage, în ce privește satul Budești, un bogat material, pe care sunt fericit să-l pun la dispozițiunea Primăriei acestei comune, de care mă leagă atât de vechi și scumpe amintiri.

C.G. Manu

P.S. Mai anexez încă în copie o declarațiune a Vornicesei Anica Manu, urmașa neamului Năsturel, ca nepoată de fiică a lui Radu Năsturel-Herescu, mort pe la 1798, precum și testamentul ei din august 1864. Ambele aceste acte sunt de cel mai mare interes pentru istoria satului Budești”.

Mulțumit de răspunsul primit, primarul comunei trimite următoarea scrisoare: „Domnului Constantin Manu, calea Victoriei 210, București.

Referindu-ne la scrisoarea Dv. Din 29 iulie 1930, cu 13 anexe, documente importante și de mare valoare pentru istoricul satului Budești și al Țării întregi, vă asigurăm că vom contribui din tot sufletul cu slabele mijloace de care dispunem să fixăm în paginile monografice ce se vor face, trecutul glorios și plin de fapte frumoase a neamului nostru românesc din care face parte integrantă șirul de voievozi și suflete de elită ce au compus familia D-voastră.

Vom respecta în totul scrisoarea Dv., iar volumul trimis legat va fi păstrat în biblioteca primăriei.

Simțindu-mă mândru și fericit că ocaziunea a făcut să contribui la înscrierea unei pagini istorice, cu sufletul plin de bucurie vă transmit mulțumirile mele pentru concursul prețios ce ați binevoit ca întotdeauna să acordați în realizarea faptelor frumoase”.

În continuare, reproducem Notița istorică asupra satului și moșiei Budești și asupra celor două neamuri boierești care le-au stăpânit de-a lungul veacurilor, întocmită la 28 iulie 1930: „Satul Budești din județul Ilfov este unul din cele mai vechi din țara Românească. Hrisoave vechi domnești, în posesiunea actualului proprietar al moșiei Budești, Dl. Constantin G. Manu, menționează existența acestui sat încă din veacul al XVI-lea.

O carte din 20 ianuarie 1639 a lui Matei Basarab (aici alăturată în copie) arată că acest sat era stăpânit încă înainte de domnia lui Radu-Vodă Mihnea (1611) de marele logofăt Radu Năsturel Herescu. Un hrisov domnesc al lui Duca Vodă din 24 mai 1678 (de asemenea anexat în copie) spune că satul Budești și moșiile care aparțineau de acest sat și care pe atunci erau cunoscute sub numele de Slatina, Sparți și Miluiți, au fost dobândite prin cumpărare de tatăl și de moșul Marelui Logofăt Radu Năsturel din Herești sub domnia lui Pătrașcu Vodă cel Bun (tatăl lui Mihai Viteazu), adică pe la 1554, și sub domniile următoare. Este caracteristic și aproape unic în analele moșiilor românești că proprietatea moșiei Budești s-a transmis de atunci până în ziua de astăzi, adică timp de aproape 400 de ani, numai prin moștenire directă de la părinți la copii, rămânând fără întrerupere în stăpânirea celor două vechi neamuri boierești Năsturel-Herescu și Manu. În adevăr, numeroasele acte de proprietate ale acestei moșii arată că ea a aparținut succesiv boierilor Udriște, Cazan, Radu I, Udriște II, Radu II, Șerban, Constantin și Radu III Năsturel-Herescu, și a trecut apoi, tot prin moștenire directă, la nepoata de fiică a acestui din urmă, Anica Manu, de la care au moștenit-o marele Vornic Ioan Manu (1803-1875), generalul Gheorghe Manu fotul Prim – Ministru (1833-1911), și în sfârșit actualul proprietar Dl. Constantin G. Manu.

O asemenea patriarhală continuitate, destul de rară la noi, merită să fie menționată într-o monografie a județului bine documentată.

Neamul boierilor Năsturel-Herescu, Mari Bani ai Craiovei și Conți ai „Sfântului Imperiu Roman”, se trage din Voevozii Basarabi. Strămoșii săi făceau parte din boierimea lui Radu Negru, care a întemeiat Principatul Român. Un hrisov din 30 august 1501 al lui Vlad Basarab (în proprietatea D-lui C. Manu și aici alăturat în copie) arată că boierul Vârjoghe (unul din strămoșii acestui neam), era la 1501 proprietar „din moși și strămoși” al satelor și bălților de la gura Vedei. Boierii Năsturel-Herescu erau deci mari proprietari în Țara Românească încă din veacul al XIV-lea! Acestui neam a aparținut Elena Doamna, soția lui Matei Basarab, fiica banului Radu Năsturel. Din numeroase ctitorii ale acestei ilustre familii, care își avea principalul așezământ la Herești (Ilfov), trebuie citate bisericile Dobroteasa și Sf. Vineri Herasca din București și vechea biserică din Budești, înlocuită în 1857 prin actuala biserică ridicată de familia Manu. Ultimul vlăstar al neamului Năsturel, marele ban și General Constantin Năsturel-Herescu, născut la 1793, mort la 30 Dec. 1874, este fundatorul premiului Năsturel-Herescu, decernat de Academia Română. O veche inscripție săpată pe o coloană de marmură din biserica Sfânta Vineri Herasca din București arată întregul istoric al acestui neam.

Familia Manu, celălalt neam boieresc care a continuat stăpânirea moșiei Budești și care se trage din cel precedent, a luat, timp de mai multe veacuri, o parte covârșitoare la istoria țării și a Bisericii Ortodoxe.

Familia Manu a dar Bisericei, în veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea, șase mari Logofeți ai Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, cârmuitori înțelepți și fundatori de însemnate așezăminte culturale și religioase.(vezi „Documente din secolele al XVI-lea-XOX-lea privitoare la familia Mano, culese, adnotate și publicate de Constantin George Manu”, București, 1907).

Această familie a mai dat țării:

Nouăsprezece membri ai Divanelor Domnești din ambele Principate, Mari Vornici, Mari Postelnici, Hatmani, etc.

Trei Caimacani sau locotenenți Domnești (la sfârșitul veacului al XVIII-lea pe Dimitrie Manu, bărbat de stat în sensul occidental al cuvântului, cărturar și filantrop vestit printre contemporanii săi, străbunul direct al Aspasiei Mano, soția defunctului Rege Alexandru I al Greciei), iar în secolul al XIX-lea pe Mihail Manu, Caimacan la 1821, cel care a scăpat capitala țării de măcelul turc și pe Ioan Manu, Caimacanul de la 1858/1859 care, în decursul unei lungi și rodnice activități publice, a fost una din figurile însemnate ale epocii de renaștere națională și culturală a țării.

Un șef de Guvern, Generalul George Manu, ministru de interne și de război în diferite rânduri, unul din bărbații de Stat care au așezat temeliile României de astăzi și unul din primii sfetnici ai Regelui Carol.

Un alt ministru de război, generalul Savel Manu, care a figurat printre cei mai de seamă promotori ai Unirei Principatelor și a fost sfetnicul lui Grigore Vodă Ghica al Moldovei și al lui Vodă Cuza.

Costache Manu a fost unul din fundatorii „Societății Filarmonice Române” de la 1834 și al „Teatrului Național”, iar Grigore Manu întemeietorul Serviciului maritim Român.

Alți numeroși reprezentanți ai familiei au fost membri considerați ai parlamentului, ai Diplomației, ai magistraturei și ai Armatei, ajungând pretutindeni la primele trepte.

Iar din femeile purtătoare ale acestui neam s-au ilustrat, în secolul al 18-lea, fiica Marelui Logofăt Mihalache Manu, anume Zoița Doamna, care, împreună cu soțul ei Grigore II Vodă Ghica, a domnit alternativ asupra ambelor Principate, de la 1727 până la 1752 și a fost soție, mamă, bunică și mătușă de Domni pământeni și Sultana Doamna, soția lui Ioan I Vodă Mavrocordat – iar în secolul al 19-lea Vorniceasa Anica Ioan Manu („Anicuța Manului” , cum o numeau contimporanii), o admirabilă încurajatoare și protectoare a artei și a literaturii române, și fiica ei, Elena Manu (soția lui Constantin Cornescu), fundatorea și prezidenta societăței „Furnica” și, timp de aproape 70 de ani, cea mai activă și influentă îndrumătoare a industriei casnice române.

Printre ctitoriile familiei Manu, trebuie citate bisericile din comunele Budești și Leurdeni (Ilfov) și din comuna Scrioaștea (Teleorman).

Moșia Leurdeni fusese adusă ca zestre Marelui Vornic Mihail Manu la 1798 de soția sa Smaranda Văcărescu, strănepoata lui Constantin Vodă Brâncoveanu și sora Vornicesei Ecaterina Bibescu (mama lui Bibescu Vodă și a lui Știrbei Vodă) precum și a Doamnei Safta, soția lui Constantin Vodă Ipsilanti.

Printr-un șir de 63 căsătorii familia Manu s-a unit, de-a lungul veacurilor, cu toate familiile istorice pământești.

Neamul Năsturel-Herescu este astăzi stins. Iar familia Manu reprezentată prin Dl. Constantin Manu, fost ministru al țării la Londra și Constantinopol (proprietarul moșiei Budești), prin Dl. Ioan Manu, Consilier la Înalta Curte de Casație, și prin generalul de Divizie George Manu, adjutant regal, Comandantul Corpului II de Armată, toți trei fii fostului Prim-Ministru General George Manu (1833-1911) și soției sale Alexandrina născută Cantacuzino, fiica marelui Vornic Constantin Cantacuzino (1793-1877), caimacan al Țării Românești în anii 1848/1849, între domniile lui Vodă Bibescu și Vodă știrbei.

Urmează o listă a altor acte de proprietate privitoare la moșia Budești, ale căror originale se aflau în arhiva D-lui Constantin G. Manu:

1692 (7290) Iunie 25. Hotărnicia și alegerea a 12 boieri – din porunca lui Constantin Voevod –a părților de moșie ale lui Șărban postelnicul , Șărban Herăscul și ale lui Cazan cu nepoții săi Șărban, Pană și Manta.
1696 (7204) Mai 5. Zapisul lui „Grigorie sin Jupânesei Marica fata lui Kazan postelnicul Fierăști” prin care face următorul schimb cu unchiul său Udriște paharnicul ot Fierăști: el dă paharnicului moșia lui de la Cogoveani „partea lui toată câtă se va alege”, iar paharnicul îi dă „din moșia de la Budești și de la Sparți și de la Miluiți cât să va alege din câmpu și din pădure și din vadurile de moară de peste tot hotarul, cât să va alege partea dumnealui”.
1699 (7208) Noembre 9. O scrisoare de schimb de vaduri între Udrea paharnicul Herăscu și nepotul său Șărban postelnicul Herăscu.
1706 (7214) Iunie 9). Boerii trimeși să hotărască și să aleagă la moșiile Herăști și Budești partea feciorilor lui Cazan paharnicul din Herăști de către Șărban postelnicul Herăscul raportează domnului că numiții nu s-au putut învoi la hotărnicia și alegerea moșiei Budești.
1710 (7218) Aprilie 1. Zapisul lui Cazan logofătul sin lui Cazan postelnicul Fierăscul prin care pune zălog lui Șărban postelnicul Fierăscul sin Radu ban Năsturel, partea lui de moșie din Fierăști, Budești, Negoești pentru 969 taleri, ce-i împrumutase de la postelnic.
1712 (7220) Martie 19. Hrisovul lui Constantin Basarab prin care dă boerului „Șărban postelnicul Năsturel Fierăscul sin Radului banului Năsturel să aibă a ținea și a stăpâni toate părțile de moșie ale lui Cazan logofătul” din Fierăști, Budești și Negoești care fuseseră puse de el zălog postelnicului pentru 969 taleri și pe care nu-i putuse plăti la timpul cuvenit.
1712 (7220) Iunie 18. Zapisul prin care Jupâneasa Dumitreana, care a fost jupâneasa lui Udriște paharnicul Herăscu, sân lui Cazan postelnicul fratele lui Udriște împreună cu feciorii ei Șărban, Pană și Manta și cu fiica sa Maria vinde lui Șărban postelnicul Herăscul moșia lor de la Herăști și din Talapia cu 60 bani stânjănul.
1715 (7223) August 9. Judecata mitropolitului Antim și a 4 boieri în pricina dintre Șărban Herăscu biv vel sluger și logofătul Cazan Herăscul pentru moșiile Herăști, Budești și Negoești, pe care acesta zălogindu-le cu 969 taleri slugerul nu-i putuse plăti și pe care slugerul i le luase.
1759 Iulie 12. Cartea lui Costandin Dudescu vel vornic, prin care dă dreptul lui Costandin Fierăscul biv vel ban ca să-și facă moară pe moșia sa Budești, înjugată cu moara lui Costandin Filipeanu biv vel medelnicer.
1810 Septembrie 24. Zapisul prin care Luxandra Bucșenescu vinde păhărnicesii Anița Herasca, pe 40 taleri stânjenul, moșia ei de la Gruiul „ce se hotărăște ca moșia Herăști” a paharnicesei.
1815 Decembrie 13. Hotărnicia moșii Gruiul a medelniceresăi Safta Priseceanca.
1806 – 1920. Foi de zestre, testamente, acte de partaj și de hotărnicie și numeroase alte acte de proprietate ale familiei Manu pentru moșiile Budești, Negoești și Aprozi.

Prin testamentul din 25 mai 1821, Ecaterina Năsturel-Herescu, fiica lui Radu III Năsturel și soție a banului Alexandru Scarlat Ghica, lasă moșia Budești fiicei sale Anica, căsătorită cu Ioan Mihail Manu la 23 ianuarie 1827. (Vezi „Documente privitoare la familia Mano”, pag. 466-469). Ecaterina Năsturel-Herescu, care iscălea „Catinca Herasca”, a murit la 1821.

BUDEȘTI – FILE DINTR-O MONOGRAFIE

NICOLAE ȚIRIPAN

Am prezentat într-un material separat corespondența, purtată în iulie 1930, de Primăria din comuna Budești cu Constantin G. Manu, proprietarul moșiei cu același nume, cu privire la unele date istorice necesare pentru întocmirea monografiei județului Ilfov. Din păcate, am spus-o atunci, o repet și acum, indiferența autorităților vremii (nu că cei de astăzi ar fi mai vigilenți față de documentele de arhivă, nouă lipsindu-ne cultul istoriei, cultul față de tot ceea ce înseamnă istoria noastră ca popor în acest spațiu geografic) a făcut ca o copie a răspunsului către pretură/prefectură și a documentelor anexate, să nu se păstreze la primărie și la pretură, iar în fondul arhivistic al Prefecturii Ilfov ne îndoim că s-ar mai păstra ceva din ceea ce a transmis primăria Budești. S-a păstrat în schimb, conceptul care a stat la baza răspunsului solicitat de autorități. Pornind de la acest concept scris de mână, vom încerca, în continuare să reconstituim, pe puncte, așa cum solicita Prefectura (din păcate nu s-a păstrat adresa prefecturii, cu punctele la care se solicita răspuns), datele istorice transmise de Primăria comunei Budești pentru monografia județului Ilfov, care urma să se întocmească.

1) Satul Budești, plasa Budești, jud. Ilfov, este situat în partea de sud a țării, pe malul stâng al Dâmboviței, în Câmpia Dunării.

2) Șoseaua București – Oltenița, cu o lungime, între aceste două orașe, de 60 km, traversează satele: Popești-Leordeni, Pasărea, Gruiu, Budești, Negoești, Șoldanu, Curcani și Oltenița.

3) Capi de familie – 700.

4) Numărul sufletelor – 2.500 români, de religie ortodoxă.

5) Satul Budești este unul dintre cele mai vechi sate, după cum reiese din următoarele hrisoave domnești: o carte din 20 ianuarie 1639 a lui Matei Basarab, arată că acest sat era constituit înainte de domnia lui Radu Vodă Mihnea, anul 1611, de Marele Logofăt Năsturel Herăscu; un hrisov domnesc al lui Duca Vodă din 24 mai 1678 spune că satul Budești și moșiile care aparțineau de acest sat, cunoscute sub numele de Slatina, Sparți și Miluiți, au fost dobândite prin cumpărare de tatăl și moșul Marelui Logofăt Radu Năsturel din Herăști, sub domnia lui Pătrașcu Vodă cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, adică pe la 1554, sat care a fost în stăpânirea familiilor boierești Manu, Năsturel Herăscu, Udriște, Cazan, Radu I, Udriște II, Radu II, Șerban Constantin și Radu III Năsturel Herăscu de la care au și rămas câteva sute de robi țigani și care astăzi formează populația acestui sat de 30 %, hrisoave pe care le atașăm în copii.

6) Ocupația locuitorilor este agricultura.

7) Cereale cultivate în localitate: grâu, porumb, fasole.

8) Una școală cu patru posturi, școala luând ființă cu aproximativ 150 de ani în urmă

9) Știutori de caret 80 %, iar restul analfabeți, aceștia dintre cei bătrâni.

10) Una biserică în ființă de aproximativ 130 de ani, reclădită la 1837 și reparată radical în anul 1929, Ctitor – familia Manu. Fotografii se vor înainta ulterior, neavând fotograf la îndemână.

Separat este menționată și Inscripțiunea comemorativă din biserică (pisania): „Această sfântă biserică a fost zidită din temelie în anul 1837 de Manole Varinca Ioan Mihail Mano, caimacan al Țării Românești, de soția sa Anica Mano născută Ghica. Au îngrijit-o apoi timp de o jumătate de veac General George Mano, fost Prim-Ministru al României și soția sa Alexandrina născută Cantacuzino.

În anul 1929, al treilea an al domniei Regelui Mihai, Patriarh fiind I.P.S.S. Dr. Miron Cristea, biserica a fost restaurată de urmașii ctitorilor Constantin G. Mano, Ministru plenipotențiar și Ana I. Florescu născută Mano.

Pe acest loc se ridica odinioară vechea biserică a neamului boierilor Năsturel Herăscu, din care se trag ctitorii actualei biserici și care a stăpânit satul Budești încă din anul 1555, din vremea domniei lui Pătrașcu Vodă Basarab”.

După restaurarea din anul 1929, biserica a fost sfințită din nou. Iată relatarea ziarului „Universul” din 1 decembrie 1929, despre sfințirea bisericii din Budești (Ilfov): „Duminică, s-a făcut sfințirea bisericii din Budești (Ilfov), veche ctitorie a familiei Manu, restaurată în cursul acestui an, de d. Constantin G. Manu, ministru plenipotențiar, proprietarul moșiei, ajutat de sora d-sale, d-na general Florescu.

Interiorul bisericii a fost decorat cu frumoase picturi religioase, executate de artiștii G. Popescu și Dem. Demetrescu.

Serviciul divin s-a oficiat, în mijlocul unei mari afluențe de săteni, de P. S. Vicar Simedrea, înconjurat de un sobor de preoți. Au asistat reprezentanții autorităților civile, d-na Alexandrina Gr. Cantacuzino ș.a. După slujbă P. S. Vicar Tit Simedrea a adus binecuvântarea Patriarhului și laudele P.S.S. pentru d. C. G. Manu și d-na Ana Florescu, care au înțeles să rămână, și după expropriere, credincioși tradițiunilor vechilor boieri români, binefăcători ai bisericilor ai satelor așezate pe moșiile lor.

Au mai vorbit d. căpitan Hamat, d-na Alexandrina gr. Cantacuzino și protoiereul județului I. G. Popescu. D. Constantin G. Manu, ctitorul bisericii a rostit, apoi, următoarele: Cu adâncă mulțumire sufletească am venit astăzi în acest scump locaș strămoșesc, pentru a lua parte la sfințirea bisericii de care mă leagă, încă din primii ani ai copilăriei mele, atâtea duioase amintiri.

Face un istoric al moșiei Budești și al familiilor boierești care au stăpânit această moșie, apoi continuă: Vorbind de moșia Budești și evocând memoria acestor scumpi înaintași, ale căror blânde chipuri par a ne privi de pe vechile picturi pe care le vedeți pe acești pereți, iată cum își încheia , acum câțiva ani, un mare scriitor român, unul din articolele sale: „În mijlocul acestui parc din basme, potrivit unor scumpe datini păstrate din străbuni, atât de familia Năsturel-Herescu, cât și de familia Manu, Duminica și sărbătorile, o horă uriașă se încinge, în fața caselor boierești, horă la care vin nu numai țăranii din Budești, ci și cei de prin Herești, Radovanu, Negoești, Aprozi, etc.

Și, după mărturisirea unui martor ocular, scoborâtorii acestor vechi familii boierești nu au pregetat de a intra în horă, cu sătenii d-a valma, și cu drag fiul marelui vornic Iancu Manu și al Anicuței Manu, generalul Gheorghe Manu, fost prim-ministru al țării noastre, în zilele de repaus pe care le petrecea în casa părintească, își uita de toate alături cu țăranii de pe moșiile sale.

Uniți astfel, în aceleași simțăminte, boierii și țăranii învârteau strămoșescul nostru joc național, cu toții pătrunși de apropierea sufletească închegată între cei ce, deopotrivă, consfințeau păstrarea obiceiurilor îndătinate.

Ți se pare că asculți o poveste frumoasă, din alte vremuri, luând astfel parte la viața simplă, curată, a celor de mai înainte, atât de stăpâniți de trebuința sufletească de a trăi cât mai apropiați sufletește”.

Cât de fericit mă simt astăzi că mi-a fost dat la rândul meu să duc înainte opera strămoșească, prin restaurarea și înfrumusețarea bisericii noastre, cu concursul surorii mele, care a voit să fie și dânsa părtașă la această operă de refacere în amintirea părinților și a soțului iubit, regretatul meu cumnat generalul Florescu, pe care o crudă moarte l-a răpit dintre noi înainte de vreme!

Astăzi vedem această operă înfăptuită și îmi îndeplinesc o pioasă datorie mulțumind P. S. Arhiereu, care prin prezența sa a înălțat solemnitatea acestei serbări și ale cărui nobile cuvinte le-am ascultat cu adâncă emoțiune. Rog pe Prea Sfinția Sa să binevoiască a fi pe lângă Sanctitatea Sa Patriarhul Miron interpretul sentimentelor noastre de recunoștință și venerațiune.

Constantin Manu a oferit un dejun în sala vechiului castel al familiei. Aici, în castelul de la Budești, a fost compusă, în prima jumătate a veacului trecut, vestita baladă „Sburătorul”, pe care autorul ei, Ion Heliade Rădulescu, „părintele literaturii române”, a dedicat-o stăpânii casei, Vornicesei Anica Manu („Anicuța Manului” cum o numeau contimporanii). O altă amintire legată de această casă, este vizita făcută de regele Carol (pe atunci Domnitor) în ziua de 2 august 1869, episod descris în Memoriile Suveranului…”. Iată și consemnare din „Memoriile Regelui Carol I al României”: „2(14) august. Plecarea spre Crimeea. Cu trăsura până la oltenița. Pe drum, prințul mănâncă la Budești, moșia părinților ministrului de război, Manu, și petrece câteva ore plăcute în cercul familiei lui…”

11) În satul Budești există un spital județean (a rămas necompletat numărul paturilor și al personalului) și un dispensar pentru tuberculoși cu un medic și un agent sanitar.

12) În regiunea satului Budești a bântuit pe la anul 1853 ciuma bubonică, în anul 1913 un început de holeră, iar aproape regulat, în această localitate bântuie tifosul, scarlatina și frigurile palustre, fiind o localitate mlăștinoasă.

13) Există la școala din Budești o bibliotecă publică. Încercări culturale s-au făcut și are ființă și un Ateneu Popular cu numele Barbu de la Vrancea. Toate acestea au dat un rezultat cultural slab, cauza fiind mediul social și lipsa de voință a inițiatorilor. Cu voință și cu perseverență s-ar putea învinge acest mediu și ajunge la rezultate frumoase.

14) Fiind în apropiere de București, un compromis între jocurile și cântecele strămoșești și curat românești și cele orășenești care ne-au invadat fără voia noastră, s-au creat cântece și jocuri asemănătoare cu cele de mahala.

15) Cu regret se poate constata că datinile populare unele dispar, altele sunt îndeplinite în așa fel că sunt de nerecunoscut.

16) Satul Budești a avut la 1877 trei morți pe câmpul de luptă, la 1913 nu putem preciza și la 1916 sunt morți 83. Locuitorii în timpul războiului au trăit foarte rău, fiind zona de trecere a trupelor bulgare, aceștia au făcut devastări și barbarii.

17) Familii mai însemnate în satul nostru e familia Manu, proprietar de moșie, ctitorii bisericii, donatorii terenului localului în care funcționează Pretura plășii Budești. Cărturari din acest sat am avut printre alții și pe dl S. I. Gilorteanu, învățătorul satului timp de 40 de ani, Petre Vioreanu, prof. la liceu la Turnu Măgurele, ambii morți și dl Teodor Dumitrescu, inginer de mine, fost consul general al Țării Românești la Dresda. Țărani ridicați care au ocupat și ocupă diferite funcții sunt: Tănase Dumitrescu – fost primar, notar, secretar de plasă, în prezent pensionar, Petre Bubulică – notar, căpitan Bubelică și dl colonel Marinescu, P. Georgian fost controlor financiar, acum pensionar, Neagu Petrescu – fost notar, Toma Păun – inginer topograf, Voicu Ștefănescu – fost notar, pensionar acum, Dumitru Constantinescu – comerciant, Ion Nica – comerciant, Ștefan Gheorghe Pavel – comerciant, Nicu T . Radu și Dumitru T. Radu – industria de lână.

18) În satul Budești nu avem mânăstiri..

19) Învățământul școlar se face în trei săli de clasă, aranjând clasele în rotație. Comitetul școlar de la înființare având președinte vreo trei ani pe preotul I. G. Popescu, iar vreo patru pe Marin G. Ciobanu, care este și în prezent, a construit o locuință a directorului și a făcut reparații radicale școlii, reparații care sunt în curs de lucru și în acest an.

20) Avem o singură pădure, proprietatea d-lui C.Manu, care este exploatată prin anul 1914, iar restul, în majoritate răchită, situată pe malul drept al Dâmboviței și stâng al Argeșului, cum și de-a lungul șoselei București – Oltenița, este una dintre cele mai frumoase podoabe a satului.

21) Situația sanitară a satului Budești este foarte rea, formând un centru infecțios, bântuind sifilisul, tuberculoza, paludismul și alte boli, care se întind din ce în ce mai mult.

22) Situația financiară a satului Budești se prezintă foarte bine, fiind un centru comercial, în ultimii ani având un buget real între 800.000 – 1.400.000 la venituri. În ceea ce privește plățile s-au făcut fără chibzuială, astfel că aproape nu se vede nimic realizat. Veniturile sunt în progres, dând un exemplu veniturile oborului de cereale, care de la înființare a adus anul 90.000 – 110.000 lei, iar în acest an va atinge suma de 250.000 lei.

23) În satul Budești se lucrează foarte mult de către Serviciul tehnic făcându-se pavaj cu piatră cubică și alte multe lucrări.

24) Nu avem cooperative, avem o singură fermă a d-lui Alexandru Pruntu.

25) În ultimii zece ani mișcarea populației ar fi următoarea: născuți – 1708, morți -– 1300, căsătoriți – 300 și divorțați – 10.

26) Avem Protoieria pentru o parte din județ și activează făcând conferințe și inspecții la biserici.

27) Din punct de vedere social, satul Budești se găsește în starea de tranziție, trecerea de la sat la oraș. Avem ospătării 4 și anume: C. Andreescu, Nae D. Constantinescu, Dumitru Z. Niță și Ion Anulescu, iar cârciumari Ion D. Constantinescu, Nae D. Constantinescu, Ion Anulescu și Dumitru Alexandru Oprea.

28) Consilierii județeni din ultimii zece ani sunt: I. Niculescu în 1927-1928 și N. Bidulescu din anii 1928-1930 inclusiv, funcționând și în prezent fiind membru în Delegația permanentă a Consiliului Județean.

29) Jandarmii sunt organizați bine, conform legilor în vigoare și fac pază bună.

30) Avem judecătoria, iar cauzele mai frecvente sunt insultări, bătăi, contravenții, în proporție mai mică furturi și în ultimul timp ultragiile.

31) Da, între altele, se povestește că imediat după dezrobirea țiganilor, un biet țigan al cărui nume ne scapă, dădea zi după zi și nu se putea apuca să-și construiască micul bordei. Iarna se apropia și atunci ducându-se la primăria satului a cerut autorităților să-i dea un dorobanț care să stea lângă el până termină bordeiul, neputându-se a se îndemna să-l construiască decât de frica dorobanțului.

33) O singură bancă populară cu denumirea Banca Populară „G-ral Manu”. Statutele de funcționare sunt cele tip ale Casei centrale.

34) Avem oficiu central cu curse rurale în satele dimprejur.

35) Activitatea Consilieratului Agricol slabă în această regiune.

36) Satul Budești e un centru comercial și a mers comerțul foarte bine în toate ramurile, fiind peste 50 comercianți de toate felurile. Acum în ultimii doi ani din cauza crizei agricole comerțul merge prost. Oborul de cereale merge foarte bine.

Acesta era Budeștiul anului 1930. Zece ani mai târziu, găsim în ziarul „Universul” din 10 august 1940 articolul „Dintr-un sat sărac o comună model: Budești – Ilfov”. Iată ce consemna ziarul amintit: „Nu departe de București, pe drumul Olteniței, se răsfăța până mai anii trecuți, un sat urât, cu uliți strâmbe și cu case neîngrijite, alandala construite, un sat lipsit de orice edilitate și de orice veleitate igienică: BUDEȘTII. Singurul așezământ în floare și în cinste erau doar cârciumile, unde locuitorii își lăsau odată cu ultimul gologan agonisit și sănătatea și bruma de poftă de lucru și de gospodărie, pe care o mai puteau avea ca si timpul pe care ar fi putut să-l folosească pentru nevoile și sărăcia lor.

A dat Dumnezeu și a descălecat, într-o bună zi, în mijlocul lor, un român de suflet și de ispravă, un general, fost inspector general de armată, care, asemenea amiralului Togo, care, după victoriile obținute în 1904 contra Marii Rusii Țariste, a cerut după încheierea păcii, un post de simplu învățător în cel mai amărât sat din insulele nipone, generalul nostru a primit să îndeplinească funcția de primar peste sălașurile cvasi-africane de la Budești-Ilfov.

Treceți și vedeți ce a putut să scoată, în câțiva ani de zile numai, din acest sat, generalul, fost inspector general de armată Petala Nicolae, primarul de la Budești-Ilfov.

Împătimit de faptă și gospodărie sănătoasă, s-a apucat să puie rânduială în înfățișarea exterioară a satului, aplicând aici primele elemente de urbanistică și edilitate. A îndreptat și a lărgit ulițele; a dărâmat șandramalele ieșite anapoda în drumul mare; a pus anumite norme pentru viitoarele construcții, instalații, etc.; a făcut și a pavat străzi, cu trotuare în regulă, a clădit baie, a adus lumină electrică, ba a făcut și ștrand, a învățat pe oameni să fie curați și să trăiască în condițiuni igienice la ei în casă, introducând aceleași discipline de curățenie și în viața comunei. Nepierzând însă din vedere nici grija de îmbunătățirea materială a populației, a strâns pe oameni în cooperativă, din al cărui magazin își procură la prețuri convenabile cele necesare gurii și gospodăriei. Ba, a mers mai departe și a înființat acum doi ani „ateliere comunale”, cu secții de rufărie, tâmplărie, dogărie, care au început a fi producătoare de venituri. Femeile și fetele care lucrează la rufărie duc în fiecare lună acasă 2000-3000 de lei, câștigul muncii lor, care formează un adaos de venit ce prinde foarte bine familiilor împovărate. În același timp a deprins pe oameni să valorifice și altfel fructele decât scoțând din ele țuică și tescovină. Azi pun oamenii fructele la uscat și opresc cât le trebuie pentru consumul familiei, iar pe rest iau bune parale, vânzându-le la târg.

Comuna are acum și o topitorie de cânepă, cu un atelier de lucrat inul și cânepa, înființat de ministerul agriculturii, iar pentru a desăvârși ridicarea economică a comunei și a-i da mai multă viață și mișcare comercială, a pus pe picioare un târg anual de cereale, vite și mărfuri, din an în an mai cercetat și mai însuflețit, care și anul acesta se va deschide în zilele de 15, 16, 17 și 18 august. Comisiunea care cumpără cai pentru trebuințele armatei va veni și anul acesta la târg pentru cumpărături de cai.

E un exemplu viu de ce poate să înfăptuiască energia și tragerea de inimă a unui om hotărât și priceput.

Dacă asemenea exemple s-ar înmulți și s-ar întinde peste tot cuprinsul României, obrazul țării s-ar înfățișa mai înflorit și mai falnic în fața lumii. Fapta românească de la Budești ne arată că lucrul este cu putință.”