ELEVII CLASEI A IV-a DIN ANUL ŞCOLAR 1925-1926 AI LICEULUI “CONSTANTIN ALIMĂNEŞTEANU” DIN OLTENIŢA – ÎNAINTEA EXAMENULUI DE CAPACITATE.

O FOTOGRAFIE DEOSEBITĂ DE MARE VALOARE, INEDITĂ, UNICAT, care
REPREZINTĂ ELEVII CLASEI A IV-a DIN ANUL ŞCOLAR 1925-1926 AI LICEULUI
“CONSTANTIN ALIMĂNEŞTEANU” DIN OLTENIŢA –
ÎNAINTEA EXAMENULUI DE CAPACITATE.
Fotografia mi-a fost încredinţată de dr. Ilie Cernea care, în modul cel mai serios, mi-a spus : Să ai grijă
de ea şi s-o păstrăzi ca ochii din cap, pentru că ţin la ea foarte mult şi aşa ceva n-ai să mai găseşti nicăieri. În
fotografie se află un rând cu profesorii săi, avându-l în mijloc pe inegalabilul profesor de limbă română, Alexandru Stoicescu, directorul liceului. După ce mi-a dat-o, mi-a mai zis : “parcă nu mă lasă inima să ţi-o dau”. Şi
până la urmă mi-a dat-o. Când mi-a spus cele de mai sus, era de faţă şi Virgil Mitroi, care îşi ţinea maşina în
garajul din curtea bătrânească a dr. Ilie Cernea.
Dr. Cernea mi-a spus că fotografia a fost făcută cu clasa a IV-a, înainte ca elevii respectivi să-şi dea examenul de capacitate, adică trecerea din clasa a IV-a – în a V-a de liceu, cu alte cuvinte, trecerea de la cursul
inferior la cel superior.
Îmi spunea chiar că, cei din clasele I-IV, vorbeau în cadrul liceului, cu cei de clasele a V-a în sus cu “Dumneavoastră”. Prin urmare să-i prezint pe cei din fotografie, aşa cum mi-a dat detalii dr. Cernea.
RÂNDUL I DE SUS DE LA STÂNGA LA DREAPTA.
1. TUDORAN PETRE, fost morar în comuna Spanţov,
2. HARALAMBIE IONESCU, cel fotografiat din profil , fost profesor universitar la Politehnica din Bucureşti.
3. CAVADIA ATANASE, se ocupa cu filmările (doar atâtea detalii mi-a dat doctorul, mi-a zis că nu-şi
aminteşte mai mult),
4. OANCEA IOAN, (nu-şi mai aducea aminte ce a devenit în viaţă),
5. IVAN PETRE, din Olteniţa băiatul lui Dubazu (parcă avocat),
6. ZAGORIT HARY evreu. Nu ştie ce a devenit în viaţă pentru că după terminarea liceului a plecat cu
părinţii din Olteniţa. Oricum, după cum se vede şi din fotografie, din toată clasa numai el singur era îmbrăcat
nemţeşte (cum se spunea atunci), nu în uniformă de liceu, cu haină cu revere şi cravată, şi nici doctorul Cernea
nu-şi explica cum de i s-a premis să vină îmbrăcat astfel pentru că i se părea că este ceva anormal, ieşit din
comun, întrucât uniforma kaki era obligatorie, fără excepţie.
RÂNDUL II DE SUS DE LA STÂNGA LA DREAPTA.
1. CERNEA T. ILIE, (peste câteva decenii aveam să ne convingem amândoi că fiica sa Cristina seamănă
foarte bine cu el). Doctor veterinar în medicina veterinară generală. Este singurul supravieţuitor din toţi foştii
lui colegi, elevii clasei a IV-a din anul şcolar 1925-1926.
2. ŞTEFANIU TEODOR , a fost mult timp bibliotecar în parc (doar atâtea detalii mi-a dat despre acesta).
3. MANDACHE FORIAN , coleg de liceu de clasă şi de bancă cu dr. Ilie Cernea. S-a consacrat medicinii
umane, medic primar chirurg, profesor universitar doctor, docent, academician, membru al Academiei Române
şi al Academiei Medicale, membru al mai multor facultăţi şi universităţi din străinătate. Îmi spunea că a fost
un bun coleg şi un băiat de un caracter deosebit. Dată fiind complexitatea personalităţii sale, i-am consacrat un
capitol separat în lucrare. Este omul cu cel mai mare titlu academic pe care l-a dat Olteniţa.
Profesorul Florian Mandache a format generaţii întregi de studenţi deveniţi medici, a fost conducător de
doctorate titularul unor catedre la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Bucureşti.
În semn de respect faţă de memoria sa, autorităţile locale, fostei străzi care mai bine de şapte decenii s-a
numit Piaţa Mercur, i s-a atribuit numele de strada prof. dr. Florian Mandache.
4. DRAGOSTIN ANGHEL, fost ofiţer de cavalerie,
5. NECUNOSCUT (Cu toate insistenţele mele, totuşi, dr. Cernea nu a reuşit să-şi mai aducă aminte despre
care totuşi mi-a spus că a fost un elev ordonat, silitor şi cuminte).
6. MINEA ION, fost notar (nu-şi mai aducea aminte comuna),
7. COLONEL MIHAI, 8. FERCHEDĂU DUMITRU, 9. VIŞOREANU ION, nu-şi mai aducea aminte
dr. Cernea ce au devenit aceştia în viaţă.
10. MIHALACHE ION, fost ofiţer de artilerie.
473
RÂNDUL III DE SUS ÎN JOS, DE LA STÂNGA LA DREAPTA.
1. DOBRESCU TEODOR, fiu de preot din comuna Chirnogi, fost medic uman
2. MOISE ALEXANDRU – mai cunoscut de olteniţenii în vârstă sub numele de Sandu Moise, a fost
dascăl şi dirijorul primului cor bisericesc pe care l-a înfiinţat el, care cânta la biserica Sf. Nicolae din centrul
oraşului. A funcţionat în perioada în care la această biserică oficiau preoţii Gheorghe Sachelarie şi cunoscutul
popa Ion.
3. ULEU V. IOAN , a fost şef de staţie CFR la Câmpina, la Predeal şi apoi la Olteniţa de unde a ieşit la
pensie. A fost fiul cel mai mare al lui Vasile Uleu care a avut simigerie pe strada mare între restaurantul lui
Mihai Popa şi cel mai select magazin de coloniale şi delicatese al lui Voicu Mantu olteniţean.
4. ŞTEFĂNESCU COSTICĂ medic veterinar, mi l-a descris dr. Cernea, un om foarte citit, care nu a practicat medicina veterinară dedicându-se ştiinţei. A fost un recunoscut cercetător în cadrul Institutului de cercetări
zootehnice din cadrul Academiei Române din Bucureşti. A avut şi cărţi publicate.
5. MARCOVSCHI EMIL, l-am cunoscut şi eu, ştiu că era frate cu celălalt Marcovschi care a avut în
Olteniţa prima turnătorie cu articole din fontă. Apare separat în lucrare.
6. IONESCU CRISTIAN, fiul lui popa Ion din Olteniţa (nu îşi mai amintea dr. Cernea despre el).
7. VLĂDESCU VIRGIL, preot la “Puţu Dimii” un sat care aparţinea de comuna Sohatu, plasa Olteniţa.
8. ROTARU VASILE, dr. Cernea a ţinut minte să-mi spună doar că a avut casă în spatele casei dr. Lucian
Popescu, lângă Marinuş Chioru.
9. IONESCU AUREL, fiul dirigintelui Oficiului Poştal din Olteniţa unul din prietenii de suflet ai dr.
Cernea.
RÂNDUL IV, REPREZINTĂ PROFESORII DIN CLASA A IV-A A LUI CERNEA ILIE, iar în mijlocul
lor, profesorul de limbă română Alexandru Stoicescu, directorul liceului, deci de la stânga la dreapta :
1. Profesorul Stinghiuţă Ilie – profesor de geografie (încălţat cu ghete cu căpută din postav – moda vremii)
2. Profesorul Niculescu – preda ştiinţele naturale ( cel cu pălăria de paie în mână) – îmi spune dr. Cernea
că era foarte cumsecade şi că veşnic râdea.
3. Popa Costică – cum îi spuneau elevii – preotului Costică, mic de statură, nu prea se vedea dintre elevi,
era profesor de religie. Purta barbă şi mustăţi şi umbla numai în straie preoţeşti de culoare neagră şi cu tot
comportamentul lui înţelegător, era foarte exigent. În acele vremuri era de neconceput ca un preot să umble
descoperit la cap sau îmbrăcat civil.
4. Profesorul de limba română Alexandru Stoicescu – nea Lică – cum îi spuneau elevii, era şi directorul
liceului. În permanenţă avea o ţinută ireproşabilă, costum de haine închis la culoare, cu batistă albă la buzunarul
stâng, cu cămaşă albă apretată, cu mâneci la cămaşă scoase până la butoni din cele ale hăinii, cu cravată de culoare închisă, cu gulerul cămăşii puţin ridicat, altfel decât la cămăşile obişnuite, veşnic cu o privire pătrunzătoare, cu mustaţă, cu părul negru de abanos ondulat natural, cu cărare vizibilă pe partea dreaptă, înalt, cu alura
de star de cinematograf, veşnic punctual, corect şi obiectiv. Aşa mi l-a descris, în câteva cuvinte dr. Cernea,
care mi-a spus că la toţi elevii le era frică de el, deşi nu-i bătea decât foarte rar. În ce-i privea pe profesori nu
se putea vorbi de frică, însă comportamentul, conştiinciozitatea, corectitudinea şi punctualitatea, îi obliga la
seriozitate şi respect şi chiar aveau totuşi o oarecare sfială de director. Prezint în lucrare suficiente date.
5. TEODOR RUPTUREANU , profesor de chimie, era cinstit, drept, serios, însă era foarte exigent. Îmi
spunea dr. Cernea că nu ştie cum făcea, dar îi ghicea pe cei care nu-şi învăţau lecţia.
6. DOMNIŞOARA DANIELESCU, profesoară de limbă franceză. Dr. Cernea chiar mi-a atras atenţia –
deşi aceasta nu mai era în viaţă, totuşi, din respect faţă de memoria ei să scriu “domnişoară”, pentru că acesta
era adevărul, arhicunoscută de toată lumea sub aspectul seriozităţii şi competenţei profesionale. După ce i-am
făcut o scurtă caracterizare, mi-a spus încă o dată “să nu scrii doamnă”. Iată că m-am conformat. Cu asemenea
oameni nu este de glumit.
7. PROFESORUL GAIDOŞ, a fost profesor de limba latină. Mi-a spus că avea un sistem şi o metodă
aparte de a preda, încât te simţeai obligat ca să înveţi.
Profesorii de mai sus erau titulari la obiectele respective însă, fiecare şi toţi din ei, erau în măsură să suplinească şi celelalte materii.
RÂNDUL V DE JOS, elevi aşezaţi turceşte de la stânga la dreapta :
1. Niculescu Ion, fost şef de gară CFR la Predeal înaintea lui Uleu V. Ioan.
474
2. NICOLAU TRAIAN, îl ţinea minte, dar nu-i cunoştea situaţia în viaţă.
3. ILIESCU MIHAI , băiatul morarului din comuna Chirnogi, care i-a urmat tatălui său la administrarea
morii situată în partea de est la ieşirea din comună, spre Olteniţa.
4. RIGGIANI CAROL MARIN, de naţionalitate italian, este cel care a proiectat podul din fier de peste
Argeş. L-a botezat pe Marin Miculeasa din Olteniţa, în zilele noastre şi el în vârstă, despre care voi mai vorbi.
5. PANAGHIA GHEORGHE, nu mai ţinea minte ce a devenit în viaţă.
* * *
Oricum, după mai bine de trei sferturi de secol, dr. Ilie Cernea mi-a dovedit că posedă o memorie ieşită
din comun pe care nu o întâlneşti la multă lume şi că reprezintă o bancă de date.
Despre şcoala din zilele lui, dr. Cernea îmi spunea că era o disciplină desăvârşită, atât în interiorul cât şi
în exteriorul liceului. Ţinuta obligatorie, era de culoare kaki, pantaloni obişnuiţi, haina , un fel de veston milităresc încheiată cu 5 nasturi metalici, strânsă cu gaică la gât, absolut toţi tunşi în cap nr.1, cu încălţămintea
lustruită iar ceas la mână nu avea nimeni. Cei 4-5 elevi care aveau ceas cu lanţ legat de o butonieră de la haină,
iar ceasul era în buzunarul stâng de la piept. În timpul orei nu avea voie nimeni să se uite la ceas. trebuia să fie
atenţi la lecţie.
Pe mâna stângă purtau matricol cusut, adică scria : LCA şi dedesubt un număr, pe un postav pătrat dimensiune 4/4 cm. Dacă în afara şcolii vreun elev comitea o faptă anormală, orice persoană, îi nota numărul,
venea la liceu, era imediat identificat şi se luau măsuri împotriva lui, constând în primul rând în scăderea notei
la purtare. Şepcile, de asemeni, din material kaki, toate tip, cu cosorog pătrat. Notele la frecvenţă şi purtare –
care erau două discipline separate – atârnau la fel de greu în aprecierea elevului ca toate notele de la celelalte
obiecte.
Îmi spunea dr. Cernea că majoritatea profesorilor aveau ca metodă de a pune – la toate clasele – întrebări
scurte de sinteză, din care foarte uşor îşi da seama de cunoştinţele elevului şi în mod obişnuit dacă acesta învăţase sau nu pentru lecţia respectivă. Nu se pomenea atunci ca elevul să lipsească de la oră, decât numai când
era bolnav şi când aducea dovadă de la doctor.
Fotografia este făcută în curtea liceului, în dreptul aripei stângi a clădirii, rămasă neterminată de la construcţia iniţială.
Printre alte calităţi pe care în permanenţă le-am descoperit în caracterul acestui om care a fost dr. Ilie
Cernea, cu care m-am înprietenit după ieşirea mea la pensie, în ultimii ani ai vieţii, a fost şi aceea de păstrător
al unor fotografii, cărţi din trecut, acte, notări, însemnări etc, care nu se mai află în nici o arhivă, separat de
faptul că însăşi admirabila lui memorie a constituit o bancă de date, fără a mai vorbi că la multe evenimente în
longeviva lui viaţă, a fost chiar martor.
În legătură cu elevul de la rândul 5 de jos din fotografie locul 4, italianul Riggiani Carol Marin, a aflat şi
dr. Cernea date de la mine. Peste ani, colegul său, se va face arhitect proiectant. El avea să fie cel care a proiectat
podul de fier de peste râul Argeş pe şoseaua Olteniţa – Chirnogi. Aveam să descopăr că Riggiani Carol Marin
este cel care l-a botezat pe Marin Miculeasa, în anul 2008 pensionar în vârstă de 80 de ani şi care locuieşte pe
strada Mihai Bravu nr. 201, deci în partea de sud a oraşului, spre Dunăre.
Mi-a spus dr. Cernea că pe timpul când el a absolvit liceul, nu a pomenit ca vreun elev să se încumete să
fumeze în liceu. Era de neconceput aşa ceva. Directorul Alexandru Stoicescu, pe cel care îl prindea fumând,
din cazul respectiv făcea o mare problemă, iar cel în cauză era eliminat din liceu.
Ori ce a fost atunci, cu ce s-a întâmplat cu liceul pe timpul regimului comunist şi cu ce se petrece în zilele
noastre, nu suportă nici un fel de comparaţie. În zilele noastre, elevele de liceu în grup, fumează pe stradă, iar
ţinuta este sub toate aşteptările.
Aşa a fost odată şi aşa nu va mai fi niciodată. Bine ar fi dacă, în premoniţia mea, faptele m-ar contrazice. SURSA-PAUL AMU !