Două centuri negre la karate în Oltenița și un moment de educație

La 21 decembrie 2013, la Sala de arte  marțiale a Complexului Lia Manoliu din Capitală, s-a desfășurat un examen  de karate ashihara. Pentru clubul „Tai Sabaki” din Oltenița, acesta a fost un moment important, deoarece a prilejuit înscrierea, pentru obținerea unor centuri superioare,  a celor mai buni sportivi ai săi, deja campioni mondiali, europeni sau balcanici la diferite categorii. Între aceștia s-a aflat actualul campion mondial la juniori mari, la kata (demonstrație de tehnică), Mihai Paraschiv, care a obținut centura neagră în ashihara karate, cu titlul de 1 DAN, ceea ce este foarte mult în România, având în vedere că există doar o singură centură cu 4 DAN, iar sen-sei Petrică Bulmaga, președintele Federației Române de Ashihara Karate, „examinatorul” acestei gale, are 3 DAN.
Niciunul dintre cei cinci sportivi din Oltenița, doi băieți și trei fete, nu și-au ratat obiectivul examenului, dar nu despre asta vreau să povestesc aici, ci despre faptul că eu, în calitate de profesor și de părinte al unui copil care practică sport de performanță, dar și de susținător moral al antrenorului (sen-sei) Marcel Paraschiv,  am ținut să fiu prezent la respectiva sărbătoare. Este, cred, o sărbătoare pentru cel care privește. Pentru a obține o centură neagră în ashihara karate, trebuie ca, după două ore și jumătate de diverse probe, să lupți timp de circa treizeci de minute neîntrerupt cu douăzeci de adversari diferiți. Mihai Paraschiv a luptat cu trei adversari care aveau deja 2 Dan de câțiva ani. A fost de două ori la podea, s-a ridicat, a continuat lupta și a meritat din plin centura neagră pe care a primit-o!
Dincolo de latura sportivă,  am apreciat întotdeauna la oamenii practicanți ai acestui sport  cu care am intrat în contact, faptul că nu formează numai trupuri bine antrenate, ci și spirite greu de înfrânt și, în același timp, greu de manipulat. Maniera noninvazivă în care ei reușesc să facă educație este remarcabilă. Metoda cea mai utilizată este aceea a exemplului personal.

Mi s-a reconfirmat, cu ocazia acestui examen, faptul că la Federația Română de Arte Marțiale, care acum se numesc „sporturi de luptă”, sunt oameni de mare caracter. Am avut onoarea și surpriza de a fi prezent la momentul în care Președintele Federației Române de Arte Marțiale, kancho Florentin Marinescu, intrat în sală pentru a asista la examenul celor trei candidați din țară la centura neagră în Ashihara. Toată activitatea s-a oprit, așa cum se opresc  toate activitățile unei unități militare în momentul apariției generalului. A fost salutat kacho cu respectul cuvenit, cu tradiționalul „osu”.  Artele marțiale înseamnă modestie, iar omul acela, pe care îl văzusem de câteva ori doar la televizor,  nu a cerut niciun privilegiu. S-a așeazat pe o băncuță,  alături de alți spectatori, părinți sau prieteni ai sportivilor,  și a așteptat decernarea diplomelor, când, în mod normal a fost invitat să facă parte dintr-un fel de prezidiu, deoarece gradele (inclusiv centurile) în karate sunt acordate de către un singur om, în cazul nostru sen-sei Petrică Bulmaga.
Momentul, cu adevărat educativ, care m-a impresionat a fost acela al decernării diplomelor și al centurilor negre sau de altă culoare, pentru cei înscriși la examen, care au dovedit o pregătire foarte bună. Este vorba despre faptul că regulamentul sălii de karate prevede că nimeni nu poate avea acces cu încălțăminte de stradă, ci doar desculț sau cu niște ciupici albaștri, din folie de plastic. În momentul în care au fost decernate diplomele de grade în ashihara, kancho Marinescu Florentin, a fost în prezidiu, felicitându-i pe sportivi, dar era încălțat cu acei cipici albaștri din folie de plastic. Ceilalți cinci sensei erau desculți deoarece participaseră la lupte  sau la examinare. Domnul Marinescu ar fi putut să intre pe tatami (salteaua de concurs) în pantofi de stradă și să acorde diplomele chiar dumnealui. Nimeni nu i-ar fi reproșat asta, având în vedere faptul că are centuri înalte în trei stiluri diferite de karate, deci chiar este o valoare. Dânsul a preferat, însă, a nu se amesteca în derularea examenului, apoi, în prezidiu, a apărut încălțat cu acei cipici albaștri din plastic, la fel cal cel din urmă copil, sau ca orice invitat prezent în sală, felicitându-i pe tinerii karatiști,  în mod special pe Mihai Paraschiv din Oltenița.
Momentul cu adevărat special a fost acela în care, cancho Florentin Marinescu, după ce a fost aplaudat de căre toți cei prezenți, a cerut ca toată lumea să-l asculte și doar el singur să aplaude pentru ei. Și așa a făcut. O sală mută asculta aplauzele „șefului”! A fost un elogiu la adresa celor care muncesc, a antrenorilor, a sportivilor care au înțeles regulile progresului, dintre care cea mai importantă este munca, și a părinților prezenți în sală, care își sacrifică, uneori, propria viață pentru binele copiilor.
Nu trebuie să fii profesor sau învățător, pentru a-i educa pe copii. Pentru mine, ca profesor, ceea ce am văzut astăzi, la un examen de karate a fost un exemplu pozitiv. Un „șef” de federație, aproape echivalent cu ministrul educației, s-a comportat, într-o situație în care nu exista nicio televiziune, precum un novice în ale karatelor, ceea ce nu este deloc cazul! A fost un elogiu la adresa celor care muncesc, la adresa antrenorilor, a sportivilor și a părinților care fac eforturi mari pentru a-i susține material.
Există, deci, în România oameni importanți care apreciază pozitiv ceea ce se face în Oltenița.  Atunci, oare de ce noi, oltenițenii, nu cerem că valorile noastre să fie recunoscute aici, între noi, măcar cele de nivel național și internațional? Cine ar trebui să facă asta? Probabil că în primul rând școlile. Dar, la noi, în Oltenița și în alte părți din județul Călărași, există directori de școală pe care îi deranjează faptul că unele cadre didactice din propriile școli fac diverse lucruri și activități bune pentru copii. Oare aceste persoane nu pot învăța din exemplul unor oameni precum cei despre care am scris în rândurile de mai sus?  PROF.PAUL NICULITA !