Ne aflăm la nivelul anului 2014, la încheierea vacanței de vară, o perioadă în care copiii și părinții au avut mai mult timp de petrecut împreună. Au avut mai multe momente de redescoperire, de reconectare la un nivel mai profund. Sau, din contră, de a da și primi mai multe scatoalce, de a trece prin mai multe situații în care nervii au fost provocați și întimși la maximum, în care a fost alimentată masiv frustrarea de a se simți neînțeleși în intențiile și faptele lor. Urmează un nou an școlar, cu provocări specifice pentru ambele ”părți”: teama de necunoscut, așteptările mari, eșecurile naturale și normale, temele multe, sentimentele de copleșire, frustrarea, neîmplinirea, lipsa de timp, de atenție, de susținere, de înțelegere. Invit părinții să le fie cu adevărat alături copiilor, să le accepte greșelile pentru că acestea sunt cei mai buni dascăli călăuzitori ai pașilor timizi pe care îi fac acum în viață, să îndepărteze presiunea suplimentară de pe aceștia, să-i însoțească cu dragoste necondiționată. Pur și simplu să-i însoțească, să le creeze acel cadru cât mai larg de dezvoltare, să le ofere sprijinul, mai degrabă decât ghidarea rigidă. Să-i încurajeze să se ridice atunci când cad și nu să se repeadă să-i smucească de jos. Să-i întrebe ce au câștigat dintr-o experiență mai dureroasă și nu sa-i umple de reproșuri și învinovățiri. Acestea sunt provocări pe care noi, părinții, le avem și cărora le putem face față mai ușor decât copiii noștri, pentru că noi, ca adulți, avem ceva în plus față de aceștia. Dar oare cum am dobândit noi acest ”ceva” care ne diferențiază de cei mici? Oare nu prin experiență ca sumă de experiențe de învățare? Oare nu prin joacă, inspirație și răbdare?!”
Deputat Raluca Surdu
Organizația Salvaţi Copiii România, prin vocea preşedintelui executiv Gabriela Alexandrescu, a identificat ”trei tipologii: părinţi care practică aceste metode fără a considera că fac ceva greşit, cei care îşi abuzează copiii, dar ulterior regretă, realizând că nu au procedat corect, şi nu în ultimul rând cei conştienţi că această realitate există în jurul lor, însă fie se tem, fie au devenit prea blazaţi ca să se mai implice. Iar resemnarea colectivă în faţa abuzului îşi găseşte ecoul în atitudinea cu care acest subiect este tratat în ţara noastră, la toate nivelurile. Practic, prin campania pe care o lansăm astăzi (și relansarea portalului www.parintibuni.ro, n.n.), dorim să încurajăm educaţia pozitivă şi accesul la consiliere parentală şi, astfel, să schimbăm treptat această mentalitate disfuncţională, această toleranţă de neconceput faţă de violenţa fizică şi verbală asupra copiilor”.
Trei medalii de argint pentru Călărași, la competiție internațională! În perioada 17–19 aprilie 2026, sportivii…
Cultura prinde viață la Călărași Consiliul Județean Călărași susține și promovează valorile culturale locale, iar…
Extensia Călărași a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală a organizat cu succes a IX-a…
Președintele Consiliului Județean Călărași a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Confindustria România și…
Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași a găzduit astăzi Campionatul Național de Ergometru –…
This website uses cookies.