Categories: Social

COPIL ACCIDENTAT IN OLTENITA !

Un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a intervenit pe Bulevardul Republicii din localitate, pentru a acorda primul ajutor unui copil în vârstă de 9 ani, care a fost acroșat de un autoturism

 

În data de 28.05.2016, ora 11.33, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a  fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității, pe Bulevardul Republicii, pentru a acorda primul ajutor unei persoane de sex masculin, Edi A., în vârstă de 9 ani, care a fost acroșat de un autoturism înmatriculat în Călărași.

La sosirea paramedicilor SMURD, copilul era conștient, dar agitat și nu prezenta mărci traumatice.

Membrii echipajului SMURD au intervenit rapid, i-au aplicat guler cervical copilul, după care acesta a fost transportat de urgență la spitalul din orașul Oltenița pentru cercetări amănunțite.

 

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

3 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

4 săptămâni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

4 săptămâni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

4 săptămâni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

4 săptămâni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

o lună ago

This website uses cookies.