Unul dintre aceşti copii este Bogdan Niculiţă, elev în clasa a VII-a, care participă la competiţiile de juniori mici (14-15 ani). Partenera sa este din Bucureşti, se numeşte Sarah Muşat şi este tot în clasa a VII-a. Ambii sunt legitimaţi la Clubul Sportul Studenţesc Bucureşti, fiind antrenaţi de Adrian şi Nicoleta Nedelcu.
Nivelul de performanţă la care au ajuns până în prezent este „clasă C” (open basic). Pentru cei care nu ştiu, informăm că în dansul sportiv există opt trepte de performanţă, numite clase, de la „precompetiţional”, apoi „clasă H”, până la „clasă A”, deasupra acestora aflându-se „clasa S” (nivel internaţional). Nu se poate trece la o clasă superioară decât dacă obţii un anumit număr de puncte şi eşti prezent la concursuri într-un anumit număr de finale.
Bogdan şi Sarah evoluează deocamdată doar la secţiunea dansurilor standard, ultimele două concursuri la care au participat fiind Dance Masters 2014 (28 martie) şi Cupa Magic Dance (6 aprilie), ambele în Bucureşti.
La concursul Dance Masters, secţiunea naţională, nu cea internaţională, de la Sala Polivalentă, organizarea din primul tur (optimi), la care au fost înscrise foarte multe perechi la 14-15 ani, a fost sub orice critică, nefiind asigurată decât o jumătate de ring pentru 13 perechi pe serie, ceea ce a făcut foarte dificilă etalarea pregătirii sportivilor. Rezultatul a fost locul 27 din 40 de perechi, rezultat bun dacă ne gândim că a fost un concurs comparabil ca valoare cu Campionatul Naţional.
La Cupa Magic Dance, gazdele şi-au făcut bine datoria, organizarea a fost normală, iar Bogdan şi Sarah au ajuns până în finală, clasându-se pe locul 5 din 22 de perechi înscrise.
Cei doi vor începe să concureze, din luna mai 2014, şi la secţiunea de dansuri latino-americane.
Ceilalţi doi dansatori din Olteniţa sunt Andrei Marinescu şi Mihaela Decu, legitimaţi tot la Sportul Studenţesc Bucureşti, formând o pereche, ambii fiind elevi la liceele din oraş, concurând tot la „clasă C”, dar categoria de vârstă 16-18 ani.
Despre toţi trei vom mai auzi lucruri bune în viitor.
Paul Niculiţă
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…
Evenimentul a reunit studenți ai facultății, elevi ai liceelor călărășene și reprezentanți ai autorităților locale,…
Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…
Eleganța automobilelor de colecție, pasiunea participanților veniți din întreaga țară și interesul arătat de călărășeni…
Alături de reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU și conducători ai cluburilor sportive din județ, au…
This website uses cookies.