Categories: Social

CONSILIUL JUDETEAN CALARASI-Poftiti la masa stramosilor nostri

Poftiți la masa strămoșilor noștri!
✍️Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, a organizat în foaierul CJCC, lansarea volumului „Poftiți la masa strămoșilor noștri”! – Bucate româneşti şi poveşti despre români, coordonat de Elena și Dumitru Parasca, reprezentanții Asociaţiei Culturale Regatul Sânzienelor din Suceava.
Nu puteau lipsi de la lansare coordonatorii cărții, Elena și Dumitru Parasca.
????Evenimentul cultural-artistic a fost organizat de „ambasadoarea Călărașiului” la Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, Lavinia Vasile, coautoare a acestei lucrări (alături de alți 37 de ambasadori ai tradițiilor ancestrale din tot atâtea județe din țară) și managerul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, Georgiana Teodorescu care au împărtășit cu cei prezenți povestea cărții.
???? La realizarea acestei lucrări au contribuit 38 de coautori din România, dar și din Republica Moldova și Nordul Bucovinei, prefața fiind semnată de Angela Paveliuc Olariu, doctor în etnografie.
????”Nu este o carte de bucate și nici o carte de istorie. Nu asta ne-am dorit. E o carte despre trăirile noastre, cu povești despre zone rupte din rai, despre oameni adevărați, despre modul lor de viață, așa cum a evoluat de-a lungul timpului. Fiecare autor al acestei cărți are propriile percepții despre bucătăria românească. Au profesii diferite și vin din medii diferite. Sunt oameni care povestesc cu sinceritate despre trăirile lor, despre experiențele lor de viață. Și totuși, în această diversitate de abordări ale subiectului ‹‹gastronomie românească››, descoperim un filon comun, prețios prin simbolistica lui. Rădăcinile din care ne tragem seva. Tocmai din acest motiv, credem că este o carte care va ajunge la sufletul cititorilor” , menționează coordonatorul Dumitru Parasca în prefața cărții.
????Programul evenimentului a mai cuprins și o mini-expoziție culinară cu produse tradiționale românești, cu degustare dar și un program de colinde oferit de elevele Palatului Copiilor Călărași.
#lansare_de_carte
#tradiție
#Consiliul_Județean_Călărași
#Centrul_Judetean_de _Cultură și Creație Călărași

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

2 luni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 luni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 luni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 luni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 luni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 luni ago

This website uses cookies.