Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au depus în penitenciar doi bărbați condamnați la închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
-La data de 15 mai a.c., polițiști au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, de 32 de ani, din localitate, condamnat de instanță la 1 an și 11 luni de închisoare.
-La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au identificat un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Sibiu, pe numele căruia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la 1 an de închisoare.
Cei în cauză au fost depuși în penitenciar de polițiști.
Târgul Producătorilor Locali își așteaptă vizitatorii cu produse locale, preparate tradiționale și oameni care duc…
. USR spune că PSD este răul absolut și că nu poate guverna cu PSD.…
USR a predicat ani de zile „Fără penali”, dar când dosarele au ajuns în propria…
USR a intrat în politică promițând că va schimba sistemul. După ani de zile în…
Consiliul Județean Călărași vă invită duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 16:00, la Portul…
Pe 24 iunie, ne dăm întâlnire pe platoul Consiliului Județean Călărași pentru a sărbători împreună…
This website uses cookies.