Categories: Social

Concursul „Prietenii pompierilor”- ediţia 2016 a fost câştigat de Şcoala gimnazială cu clasele I – VIII din comuna Mânăstirea

Concursul „Prietenii pompierilor”- ediţia 2016

a fost câştigat de Şcoala gimnazială cu clasele I – VIII din comuna Mânăstirea

 

    În data de 25 mai 2016 s-a desfăşurat în incinta stadionului municipal din Călăraşi, etapa judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”- ediţia 2016.

    Concursul cu tematică specifică serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli generale, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoaşterea actelor normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor, cât şi formarea unor trăsături moral-volitive cum ar fi: iniţiativă, spirit de echipă, curaj, hotărâre, perseverenţă, corectitudine şi nu în ultimul rând, disciplină.

    Concursul este compus din 3 probe: o probă teoretică şi două practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”                         

  

     Proba teoretică constă în rezolvarea unui test de tip grilă (chestionar), care cuprinde 10 întrebări, fiecare dintre ele având câte trei rezolvări enumerate, dintre care una reală şi două eronate.

    Prima probă practică, „Pista cu obstacole” constă în parcurgerea a patru  tronsoane cu obstacole, activitate ce are menirea de a testa abilităţile de intervenţie ale celor 9 concurenţi care formează echipa.

     Cea de-a doua probă, „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole” se desfăşoară  pe două culoare. Concurenţii fiecărui echipaj trebuie, ca de fiecare dată, fie să treacă un obstacol, fie să alerge o lungime de tronson.

    La această etapă au participat cinci unităţi de învăţământ, (şcoli generale – gimnaziu) din localitățile: Mânăstirea, Călărași, Ștefan Vodă, Unirea și Dichiseni.

    Competiţia a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar judeţean cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi şi al Consiliului judeţean Călăraşi.

     La finalul competiţiei, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii.

     Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”- ediţia 2016 a fost câştigat de Şcoala cu clasele

I – VIII Mânăstirea, pe locul al doilea s-a clasat Şcoala Mircea Vodă cu clasele I – VIII din municipiul Călărași, pe locul al treilea Şcoala cu clasele I – VIII din comuna Ștefan Vodă, pe locul al IV-lea s-a clasat Şcoala cu clasele

I – VIII din comuna Unirea, iar pe locul V s-a clasat echipajul Școlii gimnaziale cu clasele I – VIII din comuna Dichiseni.

dragon

Recent Posts

PSD-CALARASI. Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

o lună ago

PSD CALARASI – 🌹 Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate Călărași!

Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…

o lună ago

CJ CALARASI – Județul Călărași, prezent la Bruxelles!

Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…

o lună ago

This website uses cookies.