A intrat în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017
În data de 23 februarie 2017 a intrat în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.
Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139/23.02.2017 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului, cu nr. 12/144 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017.
Ordinul privind prohibiţia pescuitului instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.
Prin prezentul ordin se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în fața gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, precum și în În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv.
O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti începe la data intrării în vigoare a prezentului Ordin (23 februarie) pâna la data de 15 martie inclusiv, dar şi cu respectarea prevederilor art. (1), a respectivelor perioade de prohibiţie.
De asemenea, se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice, după cum urmează:
În apele Mării Negre se interzic:
Pescuitul calcanului se supune dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 2.372/2016 al Consiliului din 19 decembrie 2016 de stabilire, pentru 2017, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Neagră care stabilește ca perioada de prohibiție a acestei specii 15 aprilie-15 iunie inclusiv.
Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reținute pe timpul pescuitului va fi de cel puțin 45 cm (lungime totală).
Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) speciile marine de pești, altele decât cele prevăzute la alin. (2) și (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu folosirea uneltelor specifice autorizate.
Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam traulului” în perioada de prohibiție a speciilor demersale se face cu obligativitatea notificării Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură la fiecare ieșire/intrare în port a ambarcațiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan, cu excepția teritoriului Rezervației Biosferei „Delta Dunării” până la izobata de 20 m.
Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările și completările ulterioare.
24.02.2017
Asociația Națională de Combatere a
Braconajului și Poluării
Departamentul de Comunicare
Un palat. O epocă. O poveste. Joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Consiliul Județean…
De Ziua Culturii Naționale a avut loc inaugurarea oficială a Palatului Socio-Cultural, marcând redeschiderea unui…
Consiliul Județean Călărași publică punctul de vedere al istoricului Constantin Tudor privind inscripțiile istorice din…
Pe 23 ianuarie marcăm 𝟒𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢, un moment care…
Ultima ședință a Consiliului Județean Călărași s-a desfășurat într-o atmosferă specială, încărcată de spiritul sărbătorilor…
22 decembrie este o zi a memoriei și a conștiinței. O zi în care ne…
This website uses cookies.