Începând cu data de 11 iulie, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. Acesta se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării.
Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Astfel, începând cu data de 11 iulie a.c., pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal, în valoare de 2 lei.
Pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de:
Pentru a obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de:
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Astfel, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor în bazele de date, adeverințe în care se consemnează rezultatele verificărilor.
Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.
Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor, în termen de 10 zile de la data solicitării.
Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.
Un palat. O epocă. O poveste. Joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Consiliul Județean…
De Ziua Culturii Naționale a avut loc inaugurarea oficială a Palatului Socio-Cultural, marcând redeschiderea unui…
Consiliul Județean Călărași publică punctul de vedere al istoricului Constantin Tudor privind inscripțiile istorice din…
Pe 23 ianuarie marcăm 𝟒𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢, un moment care…
Ultima ședință a Consiliului Județean Călărași s-a desfășurat într-o atmosferă specială, încărcată de spiritul sărbătorilor…
22 decembrie este o zi a memoriei și a conștiinței. O zi în care ne…
This website uses cookies.